Apoi zări o clădire care îl intrigă. Semăna cu un hotel, însă în faţă, pe treptele de la intrare, se aflau doi oameni îmbrăcaţi sărăcăcios în ţinută de marinari, care fumau.

— Uită-te la locul ăla, spuse Lev.

— Ce-i cu el?

— Cred că este o misiune marinărească, precum cea din Sankt Petersburg.

— Însă noi nu suntem marinari.

— Da, dar am putea găsi acolo oameni care să vorbească limbi străine.

Intrară în clădire. O femeie căruntă le vorbi din spatele unui ghişeu.

Lev rosti în limba sa:

— Nu vorbim americana.

Ea răspunse cu un singur cuvânt în aceeaşi limbă:

— Ruşi?

Lev dădu din cap în semn că da.

Ea făcu un semn cu degetul şi Lev simţi că-şi recapătă speranţele.

O urmară de-a lungul unui hol, până într-un mic ghişeu cu o fereastră ce dădea spre apă. În spatele biroului se afla un bărbat care îi aminti lui Lev de un evreu rus, fără să-şi dea seama exact de ce. Lev îl întrebă:

— Vorbiţi rusa?

— Sunt rus, răspunse omul. Cu ce vă pot ajuta?

Lui Lev îi venea să-l ia în braţe. În loc să facă asta, îl privi pe bărbat în ochi şi-i oferi cel mai călduros zâmbet al său.

— Ar fi trebuit să ne întâlnim la vapor cu cineva care să ne ducă spre Buffalo, însă omul n-a mai apărut, rosti el pe un ton amabil, puţin îngrijorat. Suntem vreo trei sute de persoane… Pentru a câştiga şi mai mult compasiunea celuilalt, adăugă: Inclusiv femei şi copii. Credeţi că aţi putea să ne ajutaţi să găsim persoana de contact?

— Buffalo? spuse bărbatul. Dar unde credeţi că vă aflaţi?

— În New York, desigur.

— Aici este Cardiff.

Lev nu mai auzise niciodată de Cardiff, dar măcar acum înţelegea care era problema.

— Prostul ăla de căpitan ne-a lăsat în portul greşit, zise el. Cum ajungem la Buffalo de-aici?

Bărbatul îi arătă pe fereastră, dincolo de mare, şi Lev ştiu dinainte ce avea să spună.

— În direcţia aceea este, rosti omul. La vreo trei mii de mile distanţă.

Lev se interesă de preţul unui bilet de la Cardiff la New York. Când îl converti în ruble, îşi dădu seama că era de zece ori mai mult decât avea el în cămaşă.

Îşi înăbuşi mânia. Fuseseră înşelaţi cu toţii de familia Vyalov sau de căpitanul vasului – sau de ambii, cel mai probabil, de vreme ce ar fi fost mai uşor să pună la cale înşelătoria împreună. Toţi banii strânşi cu greu de Grigori fuseseră furaţi de porcii ăia mincinoşi. Dacă l-ar fi putut prinde de gât pe căpitanul de pe Arhanghelul Gabriel, l-ar fi sugrumat şi ar fi râs când acesta ar fi murit.

Însă nu avea rost să-şi facă visuri de răzbunare. Important era să nu se dea bătut. Avea să-şi găsească o slujbă, să înveţe engleza şi să intre într-un joc de cărţi cu miză mare. Avea să-i ia ceva timp. Va trebui să aibă răbdare. Va trebui să înveţe să fie mai degrabă precum Grigori.

În acea primă noapte dormiră cu toţii pe podeaua sinagogii. Lev rămase laolaltă cu ceilalţi. Evreii din Cardiff nu ştiau – sau poate că nu le păsa – că o parte dintre pasageri erau creştini.

Pentru prima oară în viaţă vedea avantajul de a fi evreu. În Rusia evreii erau atât de persecutaţi, încât Lev se întrebase întotdeauna de ce nu renunţaseră mai mulţi la religia lor, de ce nu-şi schimbaseră hainele şi nu se amestecaseră cu restul lumii. Asta ar fi salvat multe vieţi. Însă acum îşi dădea seama că, dacă erai evreu, puteai să te duci oriunde în lume şi să găseşti mereu pe cineva care să te trateze ca şi cum ai fi făcut parte din familia sa.

Se dovedi că acesta nu era primul grup de emigranţi ruşi care cumpăraseră bilete spre New York şi sfârşiseră altundeva. Se mai întâmplase şi înainte, în Cardiff şi în alte porturi britanice; şi, cum cei mai mulţi dintre emigranţii ruşi erau evrei, bătrânii din sinagogă aveau deja o rutină. A doua zi, călătorii primiră câte un mic dejun cald şi li se schimbară banii în lire sterline, şilingi şi pence, apoi fură duşi în hanuri unde reuşiră să închirieze camere ieftine.

Ca orice alt oraş din lume, Cardiff avea mii de grajduri. Lev învăţă destule cuvinte cât să spună că este un îngrijitor de cai experimentat, apoi începu să umble prin oraş în căutarea unei slujbe. Oamenilor nu le lua mult până să-şi dea seama că ştia să se poarte cu animalele, dar chiar şi cei mai binevoitori angajatori voiau să pună câteva întrebări, iar el nu le putea înţelege sau răspunde.

Disperat, începu să înveţe mai repede şi după câteva zile putea înţelege preţurile şi era capabil să ceară pâine sau bere. Totuşi, angajatorii puneau întrebări complicate, dorind să ştie probabil dacă mai lucrase înainte şi dacă avea probleme cu legea.

Se întoarse la misiunea marinărească şi-i explică problema sa rusului din micul ghişeu. Primi o adresă în Butetown, cartierul cel mai apropiat de docuri, şi i se spuse să întrebe de Filip Kowal, cunoscut drept Kowal Polonezul. Kowal se dovedi a fi un maistru care angaja muncitori străini pe bani puţini şi care vorbea câte un pic din majoritatea limbilor europene. Îi spuse lui Lev să vină în curtea principalei gări din oraş, cu valiza, lunea următoare la ora zece dimineaţa.

Lev era atât de bucuros, încât nici nu mai întrebă în ce consta slujba.

Odată cu el ajunseră acolo încă vreo două sute de oameni, majoritatea ruşi, dar şi câţiva germani, polonezi, slavi şi un african cu pielea închisă la culoare. Se bucură să-i vadă acolo pe Spirya şi pe Yakov.

Fură urcaţi într-un tren – biletele fiindu-le plătite de Kowal – şi porniră spre nord, printr-o zonă frumoasă de munte. Între dealurile verzi, oraşele industriale se întindeau ca o apă întunecată în văi. Fiecare oraş avea cel puţin un turn cu două roţi gigantice în vârf şi Lev află că principala ocupaţie în regiune era mineritul. Câţiva dintre oamenii veniţi cu el erau mineri; unii aveau alte meserii, cum ar fi prelucrarea metalelor; iar mulţi erau muncitori necalificaţi.

După o oră coborâră din tren. Când ieşiră din gară, Lev realiză că