în care se desluşea silueta unei maşini joase, alungite, acoperită cu o husă de nylon.

— O bijuterie, se împăuna patronul. Un Porsche de mare viteză.

Ridică cu religiozitate husa, ca şi cînd ar fi dezvăluit nişte moaşte. Maşina de curse avea o linie suplă de copoi. Nu era tocmai nouă. Părea însă bine întreţinută.

— Cam obosită, zise Abé critic. Negustorul făcu o mutră ofensată.

— Obosită ? Vă rog să constataţi că îşi păstrează vopseaua originală.

Examinaţi pedalele. Nu sînt tocite. Şi covoraşele. Abia atinse.

— Cît ? întrebă Mircea.

Deschidea tîrgul, fiindcă prefera o maşină susceptibilă să atingă viteze mari, acum cînd risca să întîmpine pe drum tot felul de surprize.

— încercaţi-o întîi, zise obezul.

— Cît ? repetă Mircea. Vreau să ştiu dacă putem sta de vorbă.

— Patru mii.

Mircea se întoarse spre Abe.

— Haidem.

Patronul îl apucă de braţ.

— O clipă. Spuneţi dumneavoastră un preţ. Eu am plătit-o cu trei îmi cinci sute.

— Două mii, zise Mircea.

îşi dădea seama că maşina valora mai mult. îl amuza însă tocmeala.

— Trei mii cinci sule. mormăi obezul.

— Două mii cinci sute.

Patronul se gîndi că şi la suma asta ciştiga o mie cinci sute de dolari.

— Trei mii, sforăi el. Ultimul preţ.

Mircea era convins că ar fi obţinut-o cu un rabat, şi mai substanţial, însă nu avea timp de pierdut. La' urma urmei cheltuia din banii lui Bolence. Nu avea să ia maşina cu el la New York. O va revinde cu orice preţ, sau o va oferi lui Abe, care se dovedise un auxiliar preţios.

Scoase din buzunar portofelul şi achită patronului treizeci de bilete de cîte o sută de dolari.

Patronul le numără la repezeală, apoi le vîrî în buzunar.

— Să încheiem actele. Pe ce nume ?

— Robert Jonhson, rosti Mircea primul nume care-i trecu prin minte.

— în regulă. Urmaţi-mă în birou.

— Abe, scoate maşina, porunci Mircea.

— în banii ăştia intră şi husa, spuse patronul afabil.

— Mulţumesc. Poţi s-o păstrezi...

— O iau eu, boss, interveni Abe. Poate că avem nevoie.

Patronul întocmi înscrisurile în mai puţin de zece minute.

Cînd ieşi în stradă, cu actele de proprietate în buzunar, Mircea se mai uită o dată la maşina pe care Abe o trăsese la trotuar. în lumina puternică a soarelui, alămurile micului Porsche scînteiau orbitor. Motorul sforăia lin.

La volan, Abe încerca acceleraţia.

Mircea se aşeză pe bancheta joasă şi comodă.

— Cum merge, Abe ?

— Pînă acum mulţumitor. Motorul toarce ca o pisică. Să-l vedem la drum.

Maşina se puse în mişcare, salutată de ploconelile patronului. Abe apăsă acceleratorul. Porsche-ul ţâşni ca o căprioară.

— Hm ! Nu-mi displace ! exclamă el încîntat, Trage bine. S-o vedem la drum deschis.

Făcură plinul la prima staţie de benzină. Ieşiră din Laguna Beach la cinci şi treizeci şi cinci de minute.

— Prefer să ajungem pe înserat la Escondido, zise Mircea.

— O.K., boss.

Porsche-ul îşi spori fulgerător viteza. înghiţea kilometri după kilometri, depăşind toate maşinile pe care le prindea din urmă.

— Straşnică maşinuţă, rosti Abe.

Fluieră vesel un cântecel auzit pe vremuri în New Orleans.

— Frumoasă e viaţa, zise el după un timp.

— Primejdiile o fac şi mai frumoasă, spuse Mircea. Zîmbi amuzat de propria lui observaţie. într-adevăr,

începuse să îndrăgească pericolele. Le căuta aşa cum caută iubitorii de alcool băuturile tari, aşa cum caută cocainomanii stupefiantele. în senzaţiile tari îşi găsea împlinirea.

— Mai repede, Abe, mai repede.

Automobilul gonea o dată cu umbra lui, alungită pîhă în cealaltă margine a şoselei.

— Ia să dăm drumul la radio, propuse Mircea.

Abe răsuci butoanele punîndu-l în funcţie. Se transmiteau ştiri sportive. Crainicul relata cu lux de amănunte peripeţiile unei (curse de automobile. Mircea căută un alt post. Difuzorul prinse să reverse acordurile grave şi măreţe ale concertului imperial de Beethoven.

— Caută ceva mai vesel, boss.

Mircea răsuci butonul. Căzu pe o emisie de ştiri. Tresări. Crainicul tocmai îi rostea numele.

„Evadarea lui Vincenzo Genovese este cufundată încă în mister. Se pare că poliţia italiană ar fi în posesia unor indicii potrivit cărora Cosa Nostra nu ar fi străină de această ispravă. Este interesant de semnalat faptul că în preziua evadării a fost remarcată la Palermo prezenţa lui Samy Goldauer şi Jack Bolence, personaje de seamă în Mafia americană. Surse autorizate cred a şti că Vincenzo. Genovese ar fi revenit clandestin la New York. Organele F.B.I. cercetează. Cu acest prilej informăm pe ascultat orii noştri că poliţia a făcut o foarte importantă captură, descoperind un mare transport ele stupefiante pe bordul cargobotului Andromeda. Nava, care se afla' în drum spre San Francisco, acostase la Honolulu, venind de la Hong-Kong.

— Andromeda ? Ai auzit, boss ? exclamă Abe alarmat. Mircea fluieră a pagubă :

— Ce inspiraţie am avut ! Ieri seară am vîndut lui Bolence întreg transportul de pe Andromeda.

— Şi banii ? întrebă Abe curios.

— Mi-a dat numai un acont.

— Atunci n-ai să mai vezi restul. Mircea rîse.

— Asta să o crezi tu. îmi va plăti pînă la ultimul dolar. Riscurile îl privesc. În mintea lui bănuielile împotriva lui Bolence prinseră şi mai mult temei.

După toate probabilităţile, acesta îl atrăsese în California spre a-l lichida şi a scăpa astfel de achitarea integrală a datoriei.

— Ai să-ţi faci din Bolence un mare duşman, boss.

— Lasă, Abe. Aranjez eu treburile.

După circa patruzeci de minute de mers ajunseră la Oceanside. Poposiră la un chioşc cu răcoritoare. în timp ce se delectau cu cîte o sticlă de Coca-Cola, Abe consulta o hartă turistică a sudului Californiei.

— Ca să ajungem la Escondido, putem fie să ne continuăm drumul pe autostrada 101 pînă la San Diego şi de acolo să o luăm 1a stînga pe şoseaua

395, însă în telul ăsta am face un ocol de peste treizeci de mile, fie să o tăiem pe drumul ăsta şerpuit, dar mai puţin recomandabil, care ne-ar scoate la Escondido în mai puţin de o oră,

— Drumul cel mai scurt nu este întotdeauna cel mai bun, zise Mircea sentenţios. O să-l urmăm totuşi, fiindcă vreau să ajungem devreme la Escondido. Timpul fuge, Abe.

— Ştiu, boss. Îl prindem însă din urmă.

Zicala lui Mircea îşi găsi repede