ilustrarea. Drumul ales era sinuos ca apele unui rîu. Se căţăra printre povir-nişuri repezi, acoperite cu o vegetaţie bogată, ori se strecura prin văgăuni deschise de torente.

 

La o cotitură mărginită la dreapta de o rîpă adineă, în fundul căreia sapotea un pîrîu umbrit de tufişuri cu flori roşii, apăru o autobasculantă de mare tonaj.

Porsche-ul fugea cu peste optzeci de kilometri pe ora, viteză relativ mare faţă de terenul accidentat.

Pe stinga se ridica în pantă repede coasta unui deal, acoperit cu tufişuri în floare.

Cînd Porsche-ul ajunse în dreptul autobasculantei, aceasta cîrmi brusc la stînga, tiăpustindu-se asupra lui. Cu un admirabil reflex, Abe apăsă pînă la fund pedala acceleraţiei. Supersportul ţîşni printre botul colosului şi o bornă kilometrică.

Autobasculanta, lansată cu peste cincizeci de kilometri pe oră, încalecă borna într-un zgomot de fiare sfărîmate şi îndoite. Printr-o adevărată minune, rămase priponită pe buza văgăunei.

Porsche-ul îşi spori viteza.

— Ce zici, boss, de treaba asta ? exclamă Abe, încă sub imperiul emoţiei. Mircea se uită în urmă, la autobasculanta care dispăru după o cotitură a drumului.

— Am impresia că societatea de asigurare care ar accepta o poliţă asupra noastră n-ar încheia o afacere tocmai bună, replică el în glumă.

Obstacolele acestea, din ce în ce mai numeroase, îl îndîrjeau.

— Crezi că au făcut-o intenţionat ? întrebă Abe.

— Nu cred nimic. Coincidenţa e totuşi ciudată.

— Sînt curios ce surprize ne mai aşteaptă la destinaţie.

— Răbdare. Ai să afli curînd.

Se opriră la o staţie de benzină înainte de intrarea în Escondido. Amploaiatul de serviciu, un tînăr pistruiat, lung ca un bîltan şi cu glas de falset se apropie serviabil.

— Cum ajung la serele de orhidee ? întrebă Mircea.

— Serele Flaschman ?

— Da, da.

— Primul drum Ia dreapta. Un drum particular. Serele sînt pe vale. Daţi uşor de ele.

Abe ceru să i se facă plinul. Plecară apoi mai departe.

— Să fii cu ochii în patru, Abe, zise Mircea. La sere o să fie dans.

Porsche-ul coti pe drumul particular, bine pietruit, care cobora spre vale. Străbătu vreo doi kilometri.

Soarele asfinţi într-un ocean de sînge. Sîngerii erau şi dealurile, şi copacii, şi valea, şi apele pîrîului.

Acoperişurile de sticlă ale serelor apărură în depărtare scăpărînd ca nişte imense scoici rubinii. încă două-iici sute de metri de mers printre desişurile de vegetaţie învăluite într-o tentă roşiatică şi clădirea birourilor se ivi la capătul drumului.

Un bărbat înalt, cu picioarele larg desfăcute şi cu mîinile înfipte în centura pantalonilor îi aştepta la intrarea în curte. Purta o pălărie cenuşie,

cu boruri largi cămaşă verde cu buzunare, blue-jeans şi cizme scurte.. Un revolver îi atîrna pe şoldul drept.

Abe opri în dreptul lui.

Individul îşi dădu cu un bobîrnac pălăria pe spate,

— Pe cine căutaţi ?

Mesteca chewing-gum. In ochi ii sclipea jucăuş o expresie de ironie.

— Mr. Flaschman, rosti Mircea calm.

— Cine-l caută ?

— Eu. Nu se vede ?

Individul continua să-şi rumege cheimng-gum-ul,

— Şmecher răspuns. De văzut, te văd. Nu ai cumva şi un nume ?

— Reggie Lascalo. E bine ?

— E bine.

Mestecatul se prelungea ostenativ.

— A plecat, spuse individul.

— Cine a plecat ?

— Mr. Flaschman.

— Cu autobasculanta ? Individul zîmbi şugubăţ.

— V-aţi întîlnit cu autobasculanta ?

— Fugărea nişte căprioare pe fundu! unei prăpăstii,

— Aha !

— Flaschman era la volan ?

Insul mută cu limba chewing-gum-vl de pe stingă po dreapta.

— Nu. Conducea Joe, mecanicul. Era beat. Mircea coborî din maşină. Coborî şi Abe.

— Şi Flaschman ? Eşti sigur că a plecat ?

— Ce, nu mă crezi ? rosti individul, morfolind agale guma. ..

— Nu. Sînt Toma necredinciosul. Nu cred pînă nu văd; Individul duse brusc mina la pistolul de pe şold. Mireea fu mai repede. învăluindu-l cu pistolul său.

— Ridică aripioarele ! zise el, arătîndu-şi dinţii albi într-un zîmbet rău. Insul înălţă mîinile. Surîsul ironic nu i se şterse de pe buze.

— Dezarmează-l ! porunci Mireea lui Abe. Abe se execută.

Omul scuipă chewing-gum-ul în pulberea drumului. Cu pasul său elastic

Mireea se îndreptă spre clădirea birourilor.

Individul rîse.

— N-o lua într-acolo. E în seră. Mireea se opri.

— Eşti glumeţ.

Insul îşi dezgoli dinţii, cu un animal colţii.

— Mda. Cîteodată.

-— Ia-o înainte, îi ordonă Mireea.

— O.K., răspunse omul.

Porni agale spre seră, legănîndu-şi umerii şi şoldurile.' Mireea şi. Abe îl urmară la doi paşi. .

Abe aruncă o privire atentă în jur. Se temea să nu fie întîmpinaţi cu o salvă de la ferestrele clădirii.

— Dacă trage cineva asupra noastră, te curăţ, şuieră Abe, adresîndu-se individului.

— Da ce ? Credeţi că aici ne aflăm la Chicago ? Docil, cu braţele ridicate în aer, îi conduse pînă la uşa de sticlă a uneia din sere.

— Aici, zise el oprindu-se.

— Dă-i drumul, rosti Mireea, făcîndu-v semn eu capul să intre în seră. Insul se conformă.

Coborîră cîteva trepte şi pătrunseră într-o imensă încăpere de sticlă învăluită în penumbră. Domnea un miros greu, apăsător, de plante acvatice.

Mori pestriţe, cu forme ciudate de şerpi, fluturi, şopîrle, paienjeni, colcăiau.parcă prin frunzişul des.

Mireea simţi că-l încolţeşte greaţa.

Abe îşi încleşta mina pe patul armei. Avea impresia ce se află într-un cavou cu atmosferă duşmănoasa, malefică.

Deodată clipi des. Nu-i venea să-şi creadă văzului. în mijlocul serei era aşezat pe o masă, ca pe un catafalc, un coşciug deschis, acoperit în parte cu orhidee. Iar în cosciug; eu mîinile pe piept, zăcea Irving Flaschman. Fardudul aşternut pe obraz de un specialist de la pompele funebre nu reuşea să mascheze paloarea cadaverică. Buzele supte, nasul ascuţit, bărbia osoasă, pleoapele galbene c a pergamentul, lăsate peste ochii bulbucaţi, contrastau grotesc cu albeaţa petalelor cărnoase şi parfumate ale i lorilor, aşternute în sicriu.

Individul scuipă guma peste un strat de flori purpurii.

— Nu m-aţi crezut cînd v-am spus că e plecat... Eh, călătoria cea mare.

— Cînd a murit ? întrebă Abe. .

— Nu ştiu. L-am găsit mort în pat cînd m-am dus să-l trezesc azi- dimineaţă;

— Şi certificatul de deces ?

— Nu pot să vi-l arăt.

— De ce ?

— Fiindcă mă ţineţi cu mîinue în sus...

— Bine. Arată-l.

Individu1 lăsă încet braţele. Se scormoni în buzunarul de la piept al cămăşii şi scoase un certificat de deces cu semnătură indescifrabilă.

Abe îl luă şi îl