— Congestie cerebrală.

îl restitui călăuzei, care îl vîrî din nou în buzunar.

— Am avut impresia că ne aşteptai, zise Abe.

— Cînd am auzit maşina, am ieşit în întîmpinare. Am crezut că e duba de la Pompele Funebre.

— Ştii ce mă supără la tine ? Prea găseşti răspuns la. toate.

— Dacă numai asta te supără, e bine. Pietrişul din faţa serei scîrţîi sub cauciucurile une maşini care se opri în scrîşnet de frîne.

Abe aruncă o privire întrebătoare într-acolo.

— Duba, rosti individul calm.

Mircea îşi strecură pistolul în tocul de sub haină.

— Haidem, Abe.

Aruncă o ultimă privire asupra lui Flaschman. Fără să mai spună un cuvînt, porni spre ieşire. Abe şi individul îl urmară.

Autodricul lung şi negru trăsese lingă clădirea birourilor. Şoferul aştepta

.sprijinit de aripa maşinii. Era îmbrăcat în negru.

La apariţia lui Mircea şi a însoţitorilor săi, întrebă din colţul gurii :

— Gata ? N-aş vrea să mă prindă noaptea pe drum.

— Aşteaptă puţin, să-i conduc pe domnii, zise individul.

— Unde îl înmormîntaţi ? întrebă Mircea. Aş vrea să-i trimit o coroană.

— În cimitirul catolic din San Diego, zise individul.

— Cînd ?

— Mîine.

Mircea şi Abe se urcară în maşină.

— Bună seara, zise Mircea.

— Bună seara. Demară.

Cînd se văzură iarăşi pe şosea, Mircea scăpă un oftat.

— Încă unul care ne scapă. Dacă şi cu Williams se intîmplă la fel...

— Eh, o scoatem noi într-un fel la capăt, zise veşnic optimistul Abe.

Mircea nu răspunse. îl preocupa un aspect aparent neînsemnat al pregătirilor funerare la care abia asistase.

Maşina ajunse la întretăierea şoselei 395 care lega Escondido de San Diego cu şoseaua ce ducea la Oceanside. Dincolo de stîlpul indicator se deschidea un drum de ţară.

— Ascultă Abe. Trage pe drumeagul acela lăturalnic. Abe era deprins să execute ordinele fără să le discute. Micşoră viteza şi coti la dreapta, oprind la adăpostul unui pilc de arbori. Se uită întrebător la Mircea....

Acesta rosti ca pentru-sine :

— Flaschman era catolic. Şi cu toate astea la căpătâiul lui nu ardea nici o luminare. Ciudat.

— Poate că oamenii lui nu cunosc obiceiurile...

— N-aş crede. Oamenii simpli cunosc foarte bine obiceiurile astea... în

California sînt mulţi catolici.

Tăcu.

— Ce mai aşteptăm, boss ? întrebă Abe după un timp.

— Dricul.

— Dricul ? Vrei să însoţim cortegiul mortuar al lui Flaschman ? întrebă

Abe cu o umbră de ironie.

— Nu. Vreau să fac o verificare. Se scurseseră cam zece minute.

Din direcţia serelor apăru în sfîrşit autoduba neagră a Pompelor Funebre,

— Asta aşteptam, zise Mircea. O urmărim. Autoduba ajunse la încrucişarea drumurilor şi, spre surpriza lui Abe, se angaja pe şoseaua care ducea la Oceanside.

— Ce zici, Abe ?

Abe se scarpină după ureche.

— începe să-mi pară şi mie ciudat, Firesc ar fi fost să o ia spre Şan Diego, nu într-o direcţie opusă.

Răsuci cheia în contact. Porsche-vl ieşi în şosea şi se avîntă pe urmele autodubei.

Bănuielile lui Mircea se transformau în certitudini.

— Te-am înţeles, boss, zise Abe, care-i citise parcă gindurile,

— Atunci, dă-i drumul.

Piciorul lui Abe apăsă pedala acceleraţiei pînă la fund. Porsche-ul săgeta aerul, micşorînd distanţa pînă la autodubă.

— Să-l prindem, zise Mircea.

-— De prins, îl prindem noi, replică Abe. Dar cum î l oprim ? Dacă-i tăiem drumul, ne aruncă în şanţ. în acelaşi timp autoduba îşi spori simţitor viteza.

— Şoferul n-are conştiinţa curată, zise Abe.

— De asta sînt sigur. încerc să-i găuresc cauciucurile.

— Cam greu, replică Abe. Mai uşor ar fi în rezervorul de benzină.

— Şi dacă ia foc ?

— Apucăm noi să vedem ce e în coşciug.

— Prefer în cauciucuri.

Mireea scoase pistolul de sub haină.

Autodricul gonea cu peste optzeci de mile pe oră. Diurnul accidentat nu permitea o viteză mai mare. Porsche-ul se apropia inexorabil.

Autodricul circula mai mult pe stînga:

— Ne împiedică sistematic să-l depăşim.

Mircea lăsă în jos geamul portierei, scoase pistolul, pe fereastră, ochi cîteva clipe şi trase. O dată... şi încă o dată... Un cauciuc din spate explodă.

— Atins ! rosti Mireea scurt.

Autodricul făcu un zigzag, repezindu-se întîi în extre-i mitatea dreaptă a şoselei; apoi în cea stingă. Dînd din: coadă ca o raţă, mai străbătu eîţiva zeci de metri, apoi] alunecă în şanţul din dreapta şi după ce ridică un nor de praf, încremeni într-o rînă.

Şoferul ieşi împleticindu-se din maşina răsturnată. Îi curgea sînge din nas şi i se rupsese arcada dreaptă.

Cînd văzu Porscfre-ul oprind în preajma autodricului, o luă la fugă de-a lungul şanţului şi se aruncă într-un desiş de arbuşti sălbatici, făcînd să i se piardă urma.

Mireea şi Abe săriră din maşină.

— Fii atent. Abe ! zise Mireea, schiţînd un gest spre rîpa în care se topise şoferul.

Peschise uşa din urmă a autodricului. Coşciugul se rostogolise strivind jerbele de flori. Capacul se deschisese, lăsînd să se vadă un sac cu nisip.

Mireea se întoarse spre Abe.

— Exact ceea ce am bănuit, spuse el. Haidem înapoi. La Escondido. În mai puţin de un sfert, de oră ajunseră la capătul drumeagului particular care ducea la seră.

— De aici mergem pe jos, spuse Mircea. Zgomotul motorului ar putea să ne trădeze prezenţa.

Păşind tăcut şi strecurîndu-se pe lîngă arbuştii care slrăjuiau drumeagul, se îndreptară spre clădirile cufundate în umbrele înserării.

Cînd ajunseră la barieră, se lăsase noaptea. Curtea era goală. Siluetele alungite ale serelor evocau nişte dihănii apocaliptice în repaus. Pavilionul administrativ se contura pe cerul spuzit de stele.

La o fereastră se vedea lumină.

Cu pistoalele în mîini, Mircea şi Abe se îndreptară liptil într-acolo.

Fereastra luminată îi atrăgea ca un magnet. Mircea înainta, ţinînd corpul uşor plecat. Se întreba dacă nu vor li întîmpinaţi eu o rafală de mitralieră. Abe păşea ca o pisică. Se oprea din cînd în cînd, se uita în jur, scrutând întunericul, apoi îşi continua mersul.

Ajunseră în dreptul ferestrei.

Se lipiră de perete, de o parte şi de alta a geamurilor luminate. Cu precauţie, se uitară înăuntru.

Spectacolul îi făcu să schimbe o privire triumfătoare. Dejucaseră o manevră abilă.

La masa din centrul încăperii, stăteau faţă în faţă Flaschman şi individul care-i condusese în seră, Flaschman se uita într-o oglindă rezemată de piciorul unei lămpi şi îşi ştei'gea cu o batistă fardul de pe faţă. Insul fuma un trabuc şi rîdea în