Exclam sufocat:

— Costică, îţi dai seama ce spui?!

— Poţi paria pe ultimul tău leu. Apropo, eşti de acord că am câştigat pariul? Am avut câinele, l-am găsit pe Ţeastă. Corect?

— Corect.

Îmi arde o cazma pe spate:

— Asta-mi place la tine. Eşti tu cam pămpălache, dar fair-play. Şi ca să vezi că-s conte, accept plata în rate.

Există fericiţi care nu-şi fac nici un fel de iluzii în legătură cu rostul lor în lume. Îşi trăiesc fără convulsii statutul de mari anonimi, niciodată factori determinanţi sau decisivi, niciodată în centrul evenimentelor. Contemplatori din zonă neutră sunt abonaţi la ziar, deschid televizorul la ore fixe, aşteaptă chenzina, pensia, sine die cimitirul şi se simt foarte mulţumiţi.

Faţă de aceştia, colonelul Pascu se situează la polul opus. În principiu, acelaşi modus vivendi, o hartă a diurnului mecanic asemănătoare. Minus liniştea şi rumegătoarea mulţumire a celorlalţi. E resemnat, dar nu consolat, trist şi blazat. Viaţa a constituit pentru el o cruntă decepţie şi, azi, nimic nu-l mai poate lua prin surprindere.

În consecinţă, îl ascultă calm pe Bădoiu care se exprimă fără mănuşi vizavi de comportarea lui Suliţă:

— ...E absolut incredibil, domnule colonel! perorează Bădoiu. Ultimul poliţai, curcan de comună, şef de post la Hemoroizii din Vale nu dădea liber suspectului numărul unu dintr-un dosar care, numai până acum, numără cinci crime! Ba ne mai şi interzice să ne ocupăm de persoană, să nu iscăm conflicte diplomatice. Vezi Doamne, declanşăm al treilea război mondial!

Colonelul Pascu ridică o mână leneşă:

— Uşurel, Bădoiule, să nu uităm că Demetru a formulat cel dintâi ipoteza că acest Ţeastă ar fi doar o acoperire, o perdea de fum.

— Permiteţi-mi, domnule colonel, în patru zile pot interveni schimbări majore. Consider cert faptul că îl acoperă.

— E o acuzaţie foarte gravă.

Babuinul spumegă, e incapabil să ingurgiteze eliberarea lui Ţeastă:

— Îl aveam în mână, domnule! Şi asta numai datorită unei şanse fantastice! Am dat peste animal şi am avut ideea genială să-l fur.

Ăsta-i Babuinul, nu practică stilul modest. Eu râd, Pascu zâmbeşte:

— Sunt două aspecte interesante aici. De unde a ştiut individul că animalul se afla la sediul Poliţiei şi cum de a riscat să vină să-l recupereze?

— Dacă maiorul Demetru e complicele lui, n-a riscat nimic, după cum se vede.

Colonelul se lasă pe spate. Cu pixul, îşi ciocăneşte uşor dinţii din faţă şi se uită gânditor la Babuin:

— Bădoiule, după ce că ai o gură prea mare, te mai şi pripeşti. Dacă nu te cenzurezi, te vei alege doar cu belele şi cucuie. Curând, voi închide pentru ultima oară uşile instituţiei în spatele meu şi puţin îmi pasă ce se va mai întâmpla. Prea puţin ca să mă mai ocup acum de regulamente şi de dresarea subordonaţilor. Ţi-o spun absolut amical, după patruzeci de ani de meserie: adevărul umblă cu capul spart şi pe coridoarele Poliţiei.

— Permiteţi-mi să raportez, domnule colonel, nici eu nu mai am de gând să zăbovesc în căprăria asta.

— Aha, tot la detectivii particulari ţi-e gândul... De, băieţi, în filme chestiunea pare destul de ispititoare. Voi fi curios să aflu cum te descurci.

Babuinul se înclină:

— Aş putea îndrăzni să sper la o colaborare?

Pascu retează hotărât aerul cu palma:

— Sunt onorat, dragule, dar mie îmi ajunge... Vorbeam de Ţeastă. Deci, cine l-a informat despre prezenţa câinelui la noi?

— Simplu, se grăbeşte Bădoiu, Demetru i-a spus.

— Plauzibil, dar de ce n-a scos câinele din sediu? De ce a riscat Ţeastă o vizită în Olimp{92}?

— Câinele e bolnav, domnule colonel, se simte fără să fii veterinar. Tratamentul a fost întrerupt un număr de ore. Ţeastă a acţionat ca un disperat, dispus să facă orice ca să-şi salveze prietenul. Nu mai avea răbdare şi e posibil ca recuperarea prin maiorul Demetru să fi necesitat un consum de timp oarecare. Nu ştiu, dar orice mare iubitor de animale şi stăpân de exponat ar înţelege situaţia. Aş mai adăuga, din câte cunoaştem despre Ţeastă, că riscul îi este propriu, face parte din persoana lui.

Pascu trage o linie apăsată pe hârtia din faţa lui:

— E o teorie... Până una, alta, contactaţi-l urgent pe individ.

Bădoiu rânjeşte:

— Permiteţi-mi să vă întreb, unde? Pe cine? Cum îl cheamă?

Pleoapele lui Pascu se întredeschid, obloane obosite. Ochii gălbui ne aţintesc contrariaţi:

— Cum adică?

Mă foiesc în costum, îmi lărgesc nodul cravatei:

— Nu ştim despre Ţeastă nimic mai mult decât în prima zi.

— În afară de faptul că-i o bună cunoştinţă a maiorului Demetru, ţine să precizeze Bădoiu.

Expresia colonelului se schimbă imperceptibil, întinde mâna spre telefon. Babuinul anticipează cu jubilaţie:

— Domnul maior Demetru a părăsit incinta acum o jumătate de ceas. La câteva minute după Ţeastă.

Colonelul îşi duce mâna la loc. Cere o ţigară deşi e de notorietate că s-a lăsat de fumat, de peste un an. Babuinul îl serveşte radios. Îşi adoră viciile şi exultă când le întâlneşte şi la alţii. I-o aprinde în timp ce Pascu formează un număr de telefon.

— Sărut mâinile, sunt colonelul Pascu. Pot vorbi cu soţul dumneavoastră?... Da, da, înţeleg... V-a spus când se întoarce?... Mulţumesc.

Pune receptorul în furcă şi ne priveşte lung:

— După toate aparenţele, s-a dat la fund. I-a zis nevesti-sii că pleacă într-o deplasare de câteva zile. Daţi-l în urmărire, atenţionaţi toate punctele de frontieră... Îşi împleteşte degetele în dreptul buzelor: Şi acum... Ce ne facem cu Nina, băieţi?

Sună pe interior. Pascu ridică. Ridică şi sprâncenele. Interogativ, spre mine. Suflă:

— Te caută un cetăţean. Ceva foarte important... Da, da, adu-l la mine în birou.

În mai puţin de un minut, se deschide uşa. Simt că-mi vine ameţeala. O pereche de ochelari, pe o cireaşă de nas. De mână cu ofiţerul de serviciu. Cu cealaltă, îşi lipeşte chewing gumul după ureche.

Ca de obicei, Dorinel e protocolar. Salută frumos, se înclină în toate direcţiile. Spre Pascu, spre Bădoiu, spre mine. De trei ori:

— Bună seara, bună seara, bună seara.

— Cum naiba ai ajuns aici?! exclam mirat.

Dorinei îmi răspunde firesc:

— Cu taxiul, că tot n-am plătit telefonul lui bunica.

Mă uit la ceas. E opt. Post meridian. Şi ăsta umblă de nebun prin Bucureşti! Bunică-sa face acum trei'şpe-pai'şpe la geam, aşteptându-l.

— Nu, mă linişteşte Dorinel, că