— Măăă! şi-l ameninţ cu degetul. Asta a fost ieri.

— Nu. Ieri a avut poker la doamna Valerian. Nu-i acelaşi lucru.

Bădoiu intervine nerăbdător:

— Nu te băga în afacerile lui interne. Ia zi tu, ţâcă, ce s-a mai întâmplat?

Cu mişcarea lui caracteristică, Dorinel îşi răsuceşte complet capul spre vorbitor, în timp ce trupul rămâne ţeapăn. Înghite în sec, se concentrează asupra cuvintelor:

— Cum să vă spun... Eu ştiu pe cineva care ştie unde au ascuns-o pe doamna Nina.

— Aha, înţelege Babuinul gândindu-se la Săraru, Robert Redford!

— Nu, Robert Redford e kidnapperul, eu vorbesc de altcineva. De domnul Gică de la Odată Moare Omul.

— Ce drăcovenie o mai fi şi asta?

Colonelul Pascu ridică un deget:

— Lasă-l să vorbească.

O umbră de amuzament îi tremură pe obraz. Dorinel e un număr.

— Domnul Gică, explică băiatul, are o prăvălie pentru morţi. Trăsura de azi-dimineaţă cu care m-am plimbat e a dumnealui.

— Dricul, traduc eu pentru Pascu.

Dorinel îşi schimbă centrul de greutate pe scaun:

— Mie mi-a plăcut foarte mult. Acum, să vedeţi... Săptămâna viitoare pe 2 iunie, e ziua mea. Ar fi grozav de nostim să-mi invit prietenii, şi de la şcoală pe Soare Corolian, şi pe Dobrotă Alin — caută cu ochii în tavan — şi pe Vasilescu Pierrino de la C...

Babuinul i-o scurtează:

— Lasă catalogul, suflete! Zi-i de Nea Gică!

Dorinei îl priveşte derutat:

— Păi asta vă spuneam. Am nevoie de trăsura lui, să facem o plimbare. V-am spus pe cine vreau să invit. Ne-am distra grozav!

— Ţi-o garantez, îl asigură Bădoiu. Mi-ar plăcea şi mie.

Băiatul declară generos:

— E loc destul, să ştiţi...

Pascu ciocăneşte cu pixul sticla biroului:

— Hai, Dorinel, spune tot ce ştii.

— Păi asta e. M-am dus să-i fac o vizită de afaceri. Să văd cât costă, dacă mi-ajung banii sau trebuie să mai fac rost.

— Îi ştiai adresa?

— I-am cerut-o azi-dimineaţă, când mi-a venit ideea. E aproape de noi. Când am intrat în prăvălie, nu era nimeni. Adică, sicrie şi alte... obiecte. Era doar o uşă deschisă spre altă cameră. L-am auzit, pe domnul Gică adică, că zice:

"De-ar şti poliţiştii că Cosânzeana-i chiar sub nasul lor..."

Cineva i-a zis:

"Du-te, mă Gică, şi le spune, faci şi tu o faptă bună. Biata fată, Nina asta, te-a plătit bine, uite din mâna ei beai şi tu o ţuică acum..."

Colonelul îl întrerupe:

— Glasul era de bărbat sau de femeie?

Dorinel îşi îndreaptă ochelarii:

— Vorbea cu o doamnă, sunt sigur, fiin'că domnul Gică i-a zis:

"Ce, fă, eşti capie la ficat? Ai'nebunit între urechi?! Te pui cu gangsterii? Ăştia mă face ferfeniţă! Mă pupi rece, în sicriu la comandă! Etete, ce deşteaptă e, domnule!..."

Se întrerupe, îşi plimbă ochii de la unul la altul:

— Eu am plecat imediat, ca să vă spun... Despre trăsură, am să vorbesc mâine cu dumnealui.

Îl lăsăm pe Dorinel acasă şi ne continuăm drumul, eu şi Babuinul, spre prăvălia de pompe funebre a lui Gică Odată Moare Omul. O dugheană îngustă, o firmă albastră cu litere de bronz strălucitor, obloane trase. Nici o lumină, nici un semn de viaţă.

— Normal, constată Bădoiu uitându-se la ceas. Nouă fără un sfert. Nu-i cârciumă să ţină până în zori... Dă cu piciorul într-un cotor de măr, catapultându-l în numărul unei Dacii: Ce facem acum?

Mă opresc exasperat în mijlocul trotuarului:

— Nimic, mon cher! Dacă tu ai chef să te duci acum la Sector sau în paştele mă-sii să cauţi adresa lui Gică, binecuvântarea şi urările mele de bine te însoţesc! Mie, unul, îmi ajunge! E şi mâine o zi.

Când ajung acasă, e sărit de nouă. Aş mai avea o grămadă de făcut! S-o sun pe mama, să-mi spăl măcar o pereche de ciorapi şi câteva batiste, să dezgheţ frigiderul, să înlocuiesc o garnitură la chiuveta din baie, să, să, să... Sunt atât de obosit, că renunţ şi la mâncare. Reflectez că dacă aş fi murit, toate s-ar fi rezolvat de la sine. Başca, aş fi scăpat de dentist. Ca să vedeţi ce simplu e!

Fac un duş, blochez telefonul şi trag pe dreapta. Noapte bună!

VINERI

Mă frec la ochi şi fac aceeaşi constatare din dimineţile precedente: Doamne, lungă zi a fost ieri! Parcă azi, se anunţă mai scurtă? Îmi răsfoiesc mental agenda de lucru...

Primo, trebuie să dau de mama şi să mă interesez la spital care-i situaţia lui Toto. Chiar dacă şi-a revenit, mă îndoiesc că poate fi luat la întrebări.

Secundo! Deschiderea casetei secrete a Wandei, de la Banklife. În prezenţa maică-sii, Gabriela State, a reprezentantului Parchetului şi a subsemnatului.

Salt degetul mijlociu: cum o rezolvăm cu Ţeastă şi Suliţă, problemă în care colonelul Pascu s-a implicat personal? Adică, a demarat cercetările. Dacă Ţeastă e diplomat, eu sunt preşedintele Academiei Franceze sau Isabella de Castilia. În privinţa lui Suliţă, nu-mi revin din perplexitate. Nu am gândirea contorsionată a Babuinului, ingerez greu machiavelismul. Trebuie să fac eforturi ca să mi-l imaginez în postura de poliţist corupt, participant direct la o afacere împuţită de crime în serie. Dacă nu apare azi, din două variante, una e sigură: ori s-a dat la fund, trăgând nădejde să scape peste graniţă, ori a fost suprimat. Ambele ipoteze presupun statutul de complice.

Prioritară însă, deşi am ajuns la inelar, rămâne găsirea Ninei. Sunt convins că Gică Pompe Funebre constituie o pistă, şi la fel de convins că Bădoiu a scociorât azi-noapte prin Bucureşti, după el. Bine a făcut, iar eu m-am culcat liniştit... Dar sunt liniştit? În cap am un burghiu perpetuum mobile: PEŞTII. Ce mă fac cu peştii? Din datele pe care le deţin până acum, Ţeastă, Săraru-Redford şi Toto cunosc misterul exoticilor. Primii doi au făcut lampa mică, ultimul e pe cale să o stingă pe un pat de fier aseptic, cu trei tuburi în nas.

La serviciu, informaţii de noapte şi de bună-dimineaţa. Primul cu care dau ochi e locotenentul Ene. Deşi a înregistrat două rateuri memorabile în mai puţin de o săptămână, pare straşnic de mulţumit. Mă lămureşte fără să-l întreb:

— Cap Bob, am reuşit la şcoala de cascadori şi am obţinut un rolişor într-un film de capă şi spadă pe care-l pune...

Îmi dă un nume de regizor cu rezonanţă italiană.