— Ce se va întâmpla cu Fiedler? întrebă Liz deodată, şi de data asta Leamas răspunse.

— O să fie împuşcat.

— Atunci, pe tine de ce nu te-au împuşcat? continuă Liz repede. Ai complotat cu Fiedler împotriva lui Mundt, aşa au zis. Ai omorât un gardian. De ce te-a lăsat Mundt să pleci?

— Bine, bine! strigă Leamas brusc. O să-ţi spun. O să-ţi spun ceea ce nici tu, nici eu n-ar fi trebuit să ştim niciodată, absolut niciodată. Ascultă: Mundt este omul Londrei, agentul lor; l-au cumpărat când a fost în Anglia. Suntem martori la sfârşitul mizerabil al unei operaţiuni murdare, menite să-i salveze pielea lui Mundt. Să-l salveze de un evreu mărunţel şi inteligent din propriul lui departament, care începuse să bănuiască adevărul. Ne-au forţat să-l ucidem, înţelegi, să-l ucidem pe evreu. Acum ştii, şi Dumnezeu să ne-ajute pe amândoi!

Zidul

— Dacă aşa stau lucrurile, Alec, care a fost rolul meu în toată povestea? întrebă Liz într-un târziu. Glasul îi era foarte calm, aproape indiferent.

— Nu pot decât să ghicesc, Liz, din ce ştiu şi din ce mi-a spus Mundt înainte să plecăm. Fiedler îl suspecta pe Mundt; îl suspecta încă de când Mundt s-a întors din Anglia; credea că Mundt face un joc dublu. Bineînţeles că îl ura - de ce n-ar fi făcut-o? -, dar avea şi dreptate: Mundt era omul Londrei. Fiedler era un individ prea puternic pentru ca Mundt să-l elimine singur, aşa că Londra a hotărât să o facă în locul lui. Îi şi văd punând planul la cale, sunt aşa de pedanţi; parcă-i văd şezând în jurul unui foc, într-unul dintre cluburile alea afurisite cu pretenţii. Ştiau că numai eliminarea lui Fiedler nu rezolva lucrurile - era posibil să fi povestit prietenilor sau să facă publice acuzaţiile: aşa că trebuia eliminată suspiciunea. Reabilitarea publică, asta au organizat pentru Mundt.

Ţâşni pe partea stângă a benzii de circulaţie, pentru a depăşi un camion şi o rulotă. În timp ce făcea manevra asta, camionul se opri brusc în faţa lui, forţându-l să frâneze puternic pe şoseaua denivelată, ca să evite să se ciocnească de parapetul de pe stânga.

— Mi-au zis să pun la cale o înscenare pentru Mundt, afirmă el cu simplitate; au zis că trebuie asasinat, iar eu am fost gata. Trebuia să fie ultima mea misiune. Aşa a început delăsarea mea, nu mi-a mai păsat de mine, l-am pocnit pe băcan… ştii toate astea.

— Şi ai făcut dragoste? întrebă Liz încetişor.

Leamas clătină din cap.

— Dar, nu înţelegi, asta e problema, continuă el, Mundt ştia totul; cunoştea planul; a aranjat să fiu agăţat, el împreună cu Fiedler. Pe urmă l-a lăsat pe Fiedler să preia controlul, pentru că ştia că, în final, Fiedler avea să-şi rupă singur gâtul. Sarcina mea era să-i fac să creadă ceea ce, de fapt, era adevărul: că Mundt este spion britanic! Ezită. Misiunea ta era să mă discreditezi pe mine. Fiedler a fost împuşcat şi Mundt salvat, izbăvit cu milostenie dintr-un complot fascist. Este vechiul principiu al dragostei, potrivit căruia cui pe cui se scoate.

— Dar de unde ştiau despre mine, cum ştiau că ne vom întâlni? strigă Liz. Dumnezeule din ceruri, Alec, pot să prevadă chiar şi când oamenii se îndrăgostesc?

— Nu avea importanţă, nu de asta depindea. Te-au ales pe tine pentru că erai tânără şi drăguţă şi membră de partid, pentru că ştiau că vei veni în Germania dacă născocesc o invitaţie. Tipul ăla de la Forţele de Muncă, Pitt, el m-a trimis acolo; ştiau că aveam să lucrez la bibliotecă. Pitt a făcut parte din Serviciul Secret în timpul războiului, şi bănuiesc că l-au mituit. Tot ce trebuia să facă era să ne pună pe mine şi pe tine în legătură, chiar şi pentru o zi, n-avea importanţă; pe urmă, ar fi putut să-ţi facă o vizită, să-ţi trimită bani, să facă în aşa fel încât să pară că avem o relaţie amoroasă, chiar dacă nu ar fi fost vorba de aşa ceva, nu înţelegi? Să facă să pară că ne-am îndrăgostit, poate. Tot ce conta era ca, după ce ne aduceau unul lângă altul, să-ţi trimită bani ca şi când ar fi fost la solicitarea mea. După cum s-a văzut, le-am uşurat foarte mult situaţia…

— Da, într-adevăr, zise Liz. Apoi adăugă: Mă simt murdară, Alec, ca şi când aş fi fost dusă la armăsar, la montă.

Leamas nu spuse nimic.

— Departamentul tău a avut conştiinţa mai uşoară? Să exploatezi… pe cineva din Partid, mai degrabă decât, pur şi simplu, pe oricine? continuă Liz.

Leamas răspunse:

— Poate. Nu gândesc aşa de fapt. A fost o ocazie favorabilă pentru operaţiune.

— Era posibil ca eu să rămân în închisoarea aceea, nu? Asta voia Mundt, nu? Pentru el nu avea niciun rost să rişte - era posibil ca eu să fi auzit prea multe, să fi bănuit prea multe. La urma urmelor, Fiedler era nevinovat, nu? Da, dar este evreu, adăugă ea surescitată. Aşa că nu are prea mare importanţă, nu-i aşa?

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu! exclamă Leamas.

— Mi se pare ciudat că Mundt m-a lăsat să plec, totuşi - chiar dacă făcea parte din târgul cu tine, reflectă ea. Acum constitui un pericol, nu? Vreau să zic, când ne vom întoarce înapoi în Anglia: o membră de partid care ştie toate astea… Nu pare logic să mă lase să plec.

— Sper, replică Leamas, să folosească evadarea noastră pentru a demonstra Comitetului Executiv că în departamentul lui mai sunt şi alţii ca Fiedler care trebuie vânaţi.

— Şi alţi evrei?

— Asta-i dă ocazia să-şi consolideze poziţia, ripostă Leamas tăios.

— Omorând şi alţi oameni nevinovaţi? Nu pare să te îngrijoreze prea mult.

— Bineînţeles că mă îngrijorează. Mă îmbolnăvesc de ruşine şi de mânie şi… Dar eu am fost educat altfel, Liz; nu pot să văd totul în alb şi în negru. Oamenii care joacă acest joc îşi asumă riscuri. Fiedler a pierdut şi Mundt a câştigat. Londra a câştigat - asta e important. A fost o operaţiune incorectă, mârşavă. Dar a dat rezultate, şi