— Încerci să te convingi singur, ţipă Liz. Au făcut o porcărie. Cum puteţi să-l omorâţi pe Fiedler? A fost bun, Alec; ştiu bine că aşa este. Iar Mundt…

— De ce dracu’ te plângi? o chestionă Leamas brutal. Partidul tău e mereu în război, nu? Sacrificând individul pentru binele maselor. Asta zice. Realitatea socialistă: să lupţi zi şi noapte - bătălia aia neobosită - asta se zice, nu? Cel puţin tu ai supravieţuit. Nu i-am auzit niciodată pe comunişti predicând despre caracterul sacru al fiinţei umane - poate am înţeles eu greşit, adăugă sarcastic. Sunt de acord, da, sunt de acord că te-ar fi putut distruge. Aşa a fost scris. Mundt este un porc ordinar; i se părea că nu are niciun rost să te lase pe tine să trăieşti. Promisiunea lui - presupun că a promis că face tot ce poate - nu valorează mare lucru. Aşa că s-ar fi putut să mori - azi, la anul, sau peste douăzeci de ani - într-o închisoare din paradisul muncitorilor. La fel şi eu. Dar parcă eu îmi amintesc că Partidul vizează distrugerea unei întregi clase. Sau am înţeles eu greşit?

Scoase un pachet de ţigări din buzunarul hainei şi-i întinse două, şi o cutie de chibrituri. Lui Liz îi tremurau degetele când le aprinse şi îi dădu una înapoi lui Leamas.

— Te-ai gândit la toate, nu? îl întrebă.

— S-a nimerit să ne potrivim, să fim la fel, insistă Leamas, şi pentru asta îmi pare rău. Îmi pare rău şi pentru ceilalţi - ceilalţi care se potrivesc. Dar nu te plânge de condiţii, Liz; sunt condiţiile puse de partid. Un preţ mic pentru un câştig mare. Unul sacrificat pentru mulţi. Nu e prea frumos, ştiu, să alegi cine va fi - e dureros să pui un astfel de plan în practică.

Liz asculta în întuneric şi, pentru o clipă, nu mai văzu decât drumul întunecat din faţa lor, simţind groaza paralizându-i gândurile.

— Dar m-au lăsat să te iubesc, spuse ea în cele din urmă. Şi tu m-ai lăsat să cred în tine şi să te iubesc.

— Ne-au folosit, replică Leamas nemilos. Ne-au înşelat pe amândoi, pentru că era necesar. Era singura modalitate. Fiedler era al dracului de aproape de casă, nu înţelegi? Mundt ar fi fost prins, nu poţi înţelege acest lucru?

— Cum poţi să întorci lumea pe dos? ţipă Liz pe neaşteptate. Fiedler era amabil şi la locul lui, nu-şi făcea decât datoria, iar tu l-ai omorât. Mundt este spion şi trădător şi tu îl aperi. Mundt este nazist, ştii asta? îi urăşte pe evrei… tu de partea cui eşti? Cum poţi să…?

— Nu există decât o regulă în jocul ăsta, ripostă Leamas. Mundt este omul lor; le dă exact ce au nevoie. Asta-i destul de uşor de înţeles, nu? Leninismul - utilitatea alianţelor temporare. Ce crezi că sunt spionii: preoţi, sfinţi şi martiri? Sunt un cortegiu jalnic de nătărăi vanitoşi, şi trădători, da; poponari, sadici şi beţivi, indivizi care se joacă de-a hoţii şi vardiştii ca să-şi mai lumineze vieţile nenorocite. Crezi că oameni de la Londra stau precum călugării, cântărind binele şi răul? L-aş fi ucis pe Mundt dacă aş fi putut, îl urăsc de moarte; dar acum, nu. Întâmplător, au nevoie de el. Au nevoie de el pentru ca masele de imbecili pe care-i admiri să poată dormi în linişte în paturile lor noaptea. Au nevoie de el pentru siguranţa oamenilor obişnuiţi, amărâţi, ca tine şi ca mine.

— Şi cum rămâne cu Fiedler - faţă de el nu simţi nimic?

— Aşa e la război, ripostă Leamas. E foarte viu şi neplăcut, pentru că lupta se duce la scară mică, în bătaia puştii; lupta se duce cu pierderi de vieţi nevinovate uneori, recunosc. Dar nu înseamnă nimic, absolut nimic în comparaţie cu alte războaie - cu ultimul sau cu cel care va urma.

— O, Dumnezeule, exclamă Liz pe un ton blând. Nu înţelegi. Nu vrei să înţelegi. Încerci să te convingi singur. Ceea ce fac ei este cu mult mai râu; să caute omenia din oameni, din mine sau din alţii de care se mai folosesc, s-o transforme în armă în mâinile lor, şi s-o folosească pentru a răni şi pentru a ucide…

— Sfinte Dumnezeule! strigă Leamas. Cu ce altceva s-au ocupat bărbaţii de când e lumea? Nu cred în nimic, nu înţelegi? Nici măcar în distrugere sau în anarhie. M-am săturat, m-am săturat de crime, dar nu văd ce altceva ar putea face. Nu fac prozeliţi; nu stau în amvoane sau pe podiumuri şi nu ne spun să luptăm pentru pace sau pentru Dumnezeu, sau pentru orice altceva. Sunt bieţii proşti care încearcă să-i împiedice pe predicatori să se spulbere unul pe altul.

— Greşeşti, declară Liz disperată; sunt mai răi decât noi toţi.

— Pentru că am făcut dragoste cu tine când credeai că sunt un vagabond? întrebă Leamas cu brutalitate.

— Din cauza dispreţului lor, replică Liz; dispreţ pentru iubire, dispreţ pentru…

— Da, fu de acord Leamas, brusc obosit. Ăsta e preţul pe care îl plătesc; să-i dispreţuiască pe Dumnezeu şi pe Karl Marx în aceeaşi propoziţie. Dacă despre asta vorbeşti.

— Te face să fii la fel ca ei, continuă Liz; la fel cu Mundt şi ca toţi ceilalţi… ştiu ce spun, doar am fost cea pasată de colo-colo, nu? De ei, de tine, pentru că nu vă pasă. Numai Fiedler nu a… Dar voi, ceilalţi… toţi m-aţi tratat ca şi când aş fi fost… un nimeni… doar monedă de schimb… Sunteţi toţi la fel, Alec.

— Of, Liz, făcu Leamas cu disperare, pentru numele lui Dumnezeu, crede-mă. Urăsc povestea asta, urăsc totul; am obosit. Dar lumea, omenirea a înnebunit. Noi suntem un preţ nesemnificativ pe care-l plătesc… dar pretutindeni este la fel, oameni înşelaţi şi induşi în eroare, numeroase vieţi risipite, oameni împuşcaţi şi în închisoare, grupuri şi clase întregi de oameni sacrificaţi degeaba. Şi tu, partidul tău - Dumnezeu ştie că a fost clădit pe cadavrele oamenilor obişnuiţi. Nu ai văzut niciodată oameni murind, cum am văzut eu, Liz…

În timp ce el vorbea, Liz îşi aminti posomorâta curte a închisorii şi pe