- Unde e Beatrice?

- Undeva pe vapor, dar nu ştiu unde, crede-mă.

Aerul său exagerat de candid îl făcea puţin credibil. Reperai repede în manierele lui prea amabile ceva deosebit.

- Până la urmă, Didier, eu sunt singurul care păstrez bune raporturi cu ceilalţi trei. Eşti trist?

Oricât mă costa, socotii mai cinstit să-mi mărturisesc ciuda. La urma urmei, îmi spuneam, nu-i decât un bufon iar răutatea lui e mai ales prostie: nu-i demn nici măcar să-i port ranchiună.

- Vreau să te-ajut s-o recucereşti pe Beatrice. Nu din prietenie, căci n-ai îngăduit să se dezvolte între noi un sentiment amical, ci din solidaritate. Eşti ca şi mine din rasa oropsiţilor şi îmi plac cei ce pierd: le mai rămâne posibilitatea de a câştiga măcar o dată.

- N-am venit să cer ajutor: doar o informaţie.

- Fără-ndoială, dar nu mă lasă inima să te părăsesc în această situaţie. Mai întâi, eşti sigur că nevastă-mea nu-ţi mai place?

Bonomia lui nu mă înşela.

- Franz, nu începeţi iar: o caut doar pe Beatrice.

- Beatrice se va-ntoarce la dumneata dacă o să aibă chef.

O să vorbim despre asta mai târziu. Mai bine uită-te.

Dădu la o parte perdeaua hubloului, desfăcu cearşafurile pe care le trase până la capul patului. Rebecca, goală, dormea pe-o parte, cu un picior îndoit peste celălalt. Simţii dintr-o dată că pulsul îmi bate cu violenţă.

- De ce faceţi asta?

- Pentru dumneata, Didier, îţi realizez visele.

Nu înţelegeam. O umflătură nesănătoasă îi deforma buza de sus. O apucă pe Rebecca de umăr şi o întinse pe spate.

- E frumoasă, nu găseşti? Ce plăcere să te gândeşti că acest trup de femeie, această piele satinată se pretează la toate mişcările pe care îmi place să i le imprim. Ea dumitale dacă o doreşti.

- Glumiţi?

- Deloc, sunt serios: admiră umerii largi, sânii cărnoşi, încălzeşte-te la tinereţea acestui chip frumos pe care poate nu-l vei mai vedea, mângâie acest pântece, n-avea nici o teamă, e drogată, sărută-l agaţă-ţi limba de aceşti mărăcini.

Rămăsei ţeapăn ca un băţ, sigur că Rebecca se preface că doarme. Şi dacă era vorba de o nouă capcană montată de acest cuplu care întreţinea o aceeaşi predilecţie pentru sordid?

- Încetaţi de a vă mai lăuda marfa; găsesc această com  plezenţă dezgustătoare.

- Ce mărginit eşti, Didier! Nu vezi că sunt fericit că împărtăşim aceeaşi veneraţie pentru ea?

- Nu mai e vreme de vorbit despre asta: vreau s-o recu perez pe Beatrice, şi gata. Unde este?

- Dacă aş fi avut toate facultăţile mele, Didier, ţi-aş fi propus să faci cu mine ceea ce aceste două fete...

- Umorul dumneavoastră negru nu e de cel mai bun gust.

- Vino să faci dragoste cu ea, te rog, vă voi privi de de parte dacă prezenţa mea te jenează, răsplăteşte-te.

Toate astea spuse pe tonul cel mai şăgalnic al copilului care cere o bomboană.

- Sunteţi nebun de tot?

- Câtuşi de puţin. Cu aceeaşi ocazie bagă fierbătorul în priză, o să facem un ceai.

- Ascultaţi, Franz, nu credeţi că aţi făcut destule după tot ce s-a petrecut ieri seară? Spuneţi-mi unde se află Beatrice sau plec.

- Beatrice doarme în cabina mea, ceea ce explică de ce doarme Rebecca aici: paturile erau prea mici pentru doi şi, nefiindu-mi somn, l-am cedat pe-al meu prietenei dumitale. Inutil să te duci acolo, cheia o am eu, am închis-o pe dinafară.

- Daţi-mi-o.

- O secundă, Didier, fii cât de cât atent cu un bolnav. Mai întâi să bem ceaiul.

Aranjă ceştile pe o tavă. Eram liniştit ştiind-o pe Beatrice nu prea departe şi băgai fierbătorul în priză. Apoi infirmul adăugă cu deosebită blândeţe:

- Să ne facem socotelile, dacă vrei! La început n-aveam chef decât să te tachinăm. Formai cu Beatrice un cuplu atât de unit, o asociaţie de doi naivi care se duc să caute marele fior în Orient. Prin gentileţea voastră, a unuia pentru celălalt, reînsufleţeaţi miracolul unei căsătorii imposibile. Simţeam pentru voi un amestec de invidie şi de batjocoră în care domina batjocora. V-am pus la încercare: ca trei sferturi din cupluri, n-aţi rezistat. Lupt întotdeauna pentru eliberarea fiinţelor ocupate de o relaţie prea puternică, îmi place să zdrobesc idilele, să demontez comedia marii iubiri. Şi am venit să mă instalez în rutina existenţei dumitale ca o bucăţică de pâine înţepenită într-un gâtlej.

Mă simţeam ridicol aşezat, din nou, în faţa lui, năpădit de fluxul vorbelor lui, precum un burete sub un robinet.

- N-aţi zdrobit nimic!

- Te ţineam în mână, te zbăteai ca un gândac. Atacându-te asupra Asiei, te-am iritat imediat, am deranjat bietele larve care îţi ţineau loc de gânduri. Căci ideile n-au niciodată vreo importanţă prin ele însele. Oricine e în stare să aibă idei, contează însă numai persoana care le susţine. De fapt, ghicisem bine de la prima privire; simţisem la dumneata mirosul meu urât. Să te momesc cu Rebecca n-a fost după aceea decât un joc de copil, cu atât mai mult cu cât la început îţi găsea un anumit farmec.

Simulam indiferenţa, dar fiecare din vorbe era ca o palmă pe care mi-o trântea cu toată mâna pe amândoi obrajii.

- Ce rost au aceste explicaţii?

- Orice om îşi doreşte în sinea lui ca un alt om să-l elibereze de grija de a dori pe cineva desemnându-i, odată pentru totdeauna, obiectul dezirabil: eu ţi-am spus cine era frumoasă şi cine nu era. Te-am făcut să juisezi prin delegaţie cu istorisirea juisărilor mele, te-am îngrozit cu cea a perversiunilor; pe acolo pe unde am trecut eu, ai vrut să treci şi dumneata şi să ai în plus mulţumirea de a mă trăda. Până şi ranchiuna dumitale era pentru mine un omagiu, erai satelitul meu, trăiai în gravitaţia mea. Ţi-am grefat un sentiment nou, pofta mea a suscitat-o pe a dumitale. Pasiunea mea le-a pus pe celelalte pasiuni în mişcare, am făcut-o să răsune peste tot. Totuşi, tot vorbind despre femei, ele sunt cele care ne-au