Credeam că s-a supărat, dar îi zării ochii zâmbind.

  — Cu dumneata nu ştiu cum să mă port, mărturisii eu. Dacă îţi vorbesc sincer, te necăjeşti, dacă îţi vorbesc rezervat, mă suspectezi…

  — Vorbeşte-mi ca şi cum ţi-aş fi prietenă…

  Am roşit de bucurie, dar m-am prefăcut încurcat de intimitatea pe care mi-o vădea şi mi-o cerea Nişka.

  — Ştii ce se vorbeşte asupra noastră? Că a fost o încercare de răpire neizbutită. Auzi; ca şi cum ar fi fost numaidecât nevoie de răpire!… Bibi, prietenul tău, care s-a purtat revoltător de cast, să fie învinuit de abuz.

  …De ce „revoltător” lângă „cast”? I-am vorbit Nişkăi despre imboldurile mele etice. I-am spus că, în conştiinţa-mi, faptul acesta e concret şi viu, nu luat din cărţi, nici moştenit din copilărie. Eticul e o descoperire, o cucerire de a mea în ultima iarnă. I-am spus de ce nu trebuie să confunde un suflet luminat eticeşte cu un rigorism uscat şi absurd, cu un moralism pedant şi fals, ca tot ce e poruncit de familie şi şcoală prin teroare. Eticul trebuie să se cristalizeze ca o încheiere de experienţe.

  — Dar aceasta nu o face nimeni…

  — Au făcut-o alţii, înaintea mea. De ce să nu o trăiesc şi eu, încă o dată?… Crezi numaidecât că a avea o conştiinţă cu valori etice înseamnă a fi castrat, îmbătrânit, nesimţitor sau imbecil? Crezi că etica nu poate vieţui alături de păcat, alături de ispite…?

  — Opreşte-te, opreşte-te că nu mai înţeleg… De altfel, mă simt atât de străină…

  — Femei'a nu poate experimenta eticul.

  — Şi dumneavoastră, bărbaţii, puteţi?

  — Nu toţi: o elită. Trebuiesc serii întregi de experienţe ca să pârgu-iască un suflet masculin. Câţi le suportă, mai ales acele experienţe care primejduiesc viaţa, somnul, liniştea…?

  Seara se pogora lin în mansardă. Cea dintâi seară de primăvară când întârziau sus, la mine, studente. N-am vrut să le-o spun. Nişka m-a întrebat dacă am ţigări. Nu fumase până atunci, dar simţea un dor să fumeze… Bibi refuză cu încăpăţânare.

  Lăcrămând, zâmbind, frecându-şi pleoapele, cu sprâncenele mobile, sfârşi jumătate de ţigară. Alături de restul meu, o pusei într-un plic şi scrisei data.

  — Ce faci? -Le păstrez…

  — Farmece?

  — Nu, amintiri.

  Am râs, înveseliţi de tristeţile care se vor aduna de acum deasupra plicului, ani după ani.

  Coborând scările, Nişka m-a întrebat dacă mă poate vizita.

  — Ai cea mai simpatică odăiţă şi cele mai multe cărţi… E reconfortant…

  I-am spus că în anumite zile, când am mai puţin de lucru, primesc câteva ceasuri.

  — Şi care sunt zilele?

  — Niciodată nu m-am gândit să le fixez.

  — Cu alte cuvinte, nu vrei să mă primeşti?

  — Mata exagerezi.

  — Ei bine, nu te speria… n-am să vin…

  Umbrele care mi-au întunecat ochii, nu le-a observat.

  — Şi eu care credeam că ne vom împrieteni… Voiam să-ţi prezint şi pe Viorica…

  Nu ştiam ce să-i spun. Tăceam, încruntat.

  — Ne putem întâlni câteodată…

  — Mersi, eşti prea drăguţ.

  A plecat, râzând nepăsătoare. Bibi mi-a spus:

  — Să ştii că de acum îi cu adevărat supărată…

  Seara, un bilet de la Radu: „Mâine merg cu Nonora la cinematograf. Vrea să vii şi tu. înainte de cinci, la mine”.

  Biletul m-a bucurat ca o mântuire. Nu mai văzusem pe Nonora din Duminica Floriilor. îmi amintii îmbrăţişarea zbucnită printre sicrie, cu buzele Nonorei scrijelindu-mi buzele…

  X. L'HEURE SEXUELLE.

  Am ieşit din cinematograf buimăcit; Nonora mi-a fost alături. Radu se rătăcise printre primele bănci. Trei ceasuri am prelins pumnul pe carnea Nonorei. Voiam să-i dovedesc că o bibliotecă nu ucide siguranţa actului vicios. Ea se alinta, tremura fierbinte. îi ghiceam uimirea: eu, şi eu?… întrebarea mă mustra şi pe mine; nu voiam să răspund, stăpânit de încordări. Pe Nonora nu o putea decât bucura descoperirea. Se prefăcu că-mi şopteşte, cu capul plecat, şi mă muşcă de braţ. Aceasta nu poate însemna decât bine, gândeam eu.

  Ne-am despărţit privindu-ne în ochi, ea fierbinte, eu încruntat. A doua zi, Nonora a intrat din nou în mansardă. Şi-a regăsit jeţul lângă soba de zid. A deschis ferestruicile în primăvară. Râdea, cu păr întunecat şi ochi în cearcăne. Era prea caldă, şi genunchii prea ispititori, şi în sufletul meu nelinişti se voiau uitate. Braţele i-au frânt trupul, şi-au alunecat buzele pe umeri, pe sâni. Nonora palpita, fără să se împotrivească. La un zvon din stradă, a tresărit.

  — Dacă vine cineva?

  — Astăzi e Vinerea Mare… Nimeni nu se gândeşte la mine…

  — închide, în orice caz, uşa…

  Nu mă aşteptam să rămână atât de lucidă. Când m-am întors alături, copcile de la umeri erau desprinse. Aceasta îmi dădu curaj, deşi ştiam lot ce îngăduie Nonora.

  — Bagă de seamă, nu te enerva prea mult…

  O sărutam, o sărutam. Sânii îi erau goi sub desfătare, bruni şi calzi. Pulpele aţâţau mângâieri îndrăzneţe. Nonora închise ochii şi-şi muşcă buzele. I-am spus atunci că ştiu ce vrea. Nonora m-a rugat să tac. Mi-a poruncit să rămân cuminte, să nu mă tulbur inutil.

  — Ai să încerci nebunii…

  I-am amintit că îi sunt un prieten de al cărui cuvânt nu trebuie să se îndoiască. Nonora tresărea, îi şuierau cald nările. Un spasm îi înşerpui trupul, zvârcolindu-l. Sânii îi îngheţaseră; îi mângâiam cu obrazul, cu buzele. Tremurau, smeriţi şi provocatori. întârziam chinuit, cu ochii orbiţi de căldura pântecului. Prelungeam aşteptarea cu muşchi în febră, cu lumini tulburi sub pleoape. Trupul Nonorei era tot mai aproape, tot mai neliniştit în chemări. Guri fierbinţi i-au alunecat pe pulpe.

  …Seara, după ce a plecat Nonora, m-am privit: ochii îmi licăreau sur în cearcăne, faţa mi-era palidă, părul umed. îmi simţeam creierii grei, mădularele istovite. Tremuram. Şi nu eram liniştit, şi nu mă înseninamNonora venea aproape în fiecare