părăsi imediat camera, întîlnirea acestor două mărimi, atît de temute în sînul organizaţiei. îl impresionase. Nu-i plăcuse însă atitudinea lui Landis, eare-i trata eu neîngăduită aroganţă şeful. Spiritul lui de clan se trezise.

— S-o porţi sănătos, se adresă Mireea lui Landis. salutîndu-l afabil cu mina.

— Ce ?

— Pălăria.

— Nu e nouă, replică Landis sec.

— Atunci de ce n-o scoţi ? Credeam că vrei să ţi-o admir.

— Întotdeauna ţi-au plăcut bancurile ieftine, rosti Landis.

— Bancurile ieftine şi oamenii gomosi, îi întregi Mireea fraza. Dar ne-am luat cu vorba şi v-am lăsat să staţi în picioare. Vă rog să luaţi loc. Abe,

whisky !

— Mulţumesc, nu beau.

— Ah, uitasem. Se întoarse spre Chariie: Presupun că nici tu nu bei, dacă şeful e abstinent...

Chariie Yale n-avu timp să răspundă, că Mircea se şi adresă omului său de încredere, ridicind două degete.

—Numai pentru noi, Abe. Landis continuă să păstreze pălăria pe cap.

— Nici jos nu stai ? întrebă Mireea.

— Prefer să rămîn în picioare.

Ai impresia că eşti mai autoritar ? îţi faci iluzii. Landis nu se mai osteni să răspundă. Intră direct în Hiibioct.

Rămăsese stabilit să nu părăseşti această vilă fără n li însoţit de oamenii mei.

— Oamenii tăi puteau să mă însoţească cel mult pînă la aeroport. Sper că n-ai pretenţia să-i fi luat eu mine la Chicago, la Las Vegas. ori la San Francisco, care nu fac parte din sectorul tău. Afară de asta nu mă simt obligat să dau nici un fel de socoteală înainte de a se scurge termenul care mi s-a fixat. Mai am la dispoziţie patruzeci şi opt de ore, înlăuntrul cărora voi acţiona a ș a cum voi crede de cuviinţă. Azi, cînd îmi joc existenţa n - am să mă împiedic de opreliştele meschine pe care unii încearcă să mi le pună la cale.

Landis îl privi ele sus.

— Cred că suferi de mania persecuţiei.

— Mania persecuţiei ? repetă Mircea cu indignare. In ultimele mele zile s-au făcut mai multe tentative spre a mă suprima. Pentru anumiţi indivizi am devenit un personaj foarte jenant.

— Jenant ? Nu greşeşti, replică Landis tăios. La Chicago, la Las Vegas, la Escondido a trebuit să facem adevărate tururi de forţă, ca să-ţi acoperim urmele. Actele laie de violenţă pun într-o situaţie dificilă o serie de membri ai organizaţiei. — Mulţumesc. La revedere.

Landis vru să mai spună ceva, dar renunţă şi ieşi din bibliotecă urmat de

Charlie Yale.

După ce uşa se închise în urma vizitatorilor, Abe fluieră a pagubă.

— Şi se mai spune că deviza noastră este toţi pentru unul, unul pentru toţi.

Landis nu ştie ce să mai facă spre a rămîne stăpînul acestui sector. Ar fi în stare să-ţi lege o piatră de gît şi să te arunce în East River.

Mircea scoase dintr-un sertar al comodei Louis XVI, plasată între uşile- ferestre, un pachet de cărţi de joc.

— N-am să le dau satisfacţia de a mă vedea doborît la picioarele lor. Am rhulte săgeţi în tolbă, Abe. Nu le-am folosit încă pe toate. Hai să jucăm un pocher. Să ne omori m timpul pînă se va lăsa seara. Numai noaptea e prie- tena noastră.

Se aşezară la o masă mică. Mircea împărţi cărţile.

— Pe zece dolari miza. Abe se scarpină în creştet.

— Zece dolari ? Cam mult. Nu prea sînt în fonduri, boss. Mircea scoase din buzunar un teanc de bancnote.

— Poftim. Să ai cu ce juca.

— La primele încasări, ţi-i restitui.

— Nu-i nevoie, zise Mircea cu aerul unui Mecena. Ţi-am oferit o neînsemnată gratificaţie.

Abe vru să-i mulţumească, dar se abţinu. Ştia că şefului său nu-i plăceau efuziunile de recunoştinţă.

Mircea puse miza.

— Deschid, zise partenerul său, după ce-şi filă cărţile. Partida, foarte antrenantă, se prelungi pînă spre seară.

Norocul pendula între cei doi bărbaţi, cu regularitate de metronom. Banii treceau dintr-un buzunar în celălalt şi înapoi cu o frecvenţă uluitoare. Şi

Mircea şi Abe erau jucători de înaltă clasă.

La un moment dat, Mircea se uită la ceas.

— Opt, rosti el.

Strînse cărţile pachet şi le aşeză pe masă. în aceeaşi clipă zbîrnîi telefonul. Abe vru să ridice receptorul.

Mircea îl împiedică, ridicînd mîna, îl chemă pe Frankie.

— Răspunde tu, Frankie. Dacă e Bolence, să-i sput că am plecat acum zece minute.

Frankie duse receptorul la ureche.

— Alo !... îmi pare rău. Mr. Charlie a ieşit acum zece minute... Bine. Am să-i transmit... Bună seara. închise telefonul.

— Bolence ? întrebă Mircea.

— El, răspunse Frankie. Voia să-ţi comunice ceva foarte urgent. A lăsat un număr de telefon.

îl notă pe o foaie de hîrtie pe care o înmînă lut Mircea. Frankie ieşi din bibliotecă. Mircea se întoarse spre

Abe.

— E momentul să pleci în căutarea lui Sheldon. Dă-î oricât. Nu te tocmi. Eu te aştept aici.

— O. K., boss.

Abe se îndreptă spre uşă. Cînd să iasă, se ciocni piept in piept cu Frankie,

care tocmai intra cu mare grabă. Era. oarecum nedumerit.

— Un om al lui Bolence a venit cu o autocisternă. Vrea să-ţi vorbească neapărat, boss.

Mircea reflectă cîteva clipe.

— Abe, primeşte-l tu. Vezi ce vrea. Adu-l încoace, Frankie.

Trecu în camera alăturaţii, avind grijă să lase uşa deschisă, spre a auzi totul, fără să fie văzut.

Frankie introduse în bibliotecă un individ în salopetă albastră, mînjită pe alocuri de ulei. Noul venit, scund, spătos, cu o chică creaţă şi încurcată ca şi sprîncenele (iese şi ţepoase, asemenea unor garduri vii, ridică mina in semn de salut.

— Hello, Abe.

— Hello, Benjy, exclamă Abe surprins. Ţi-ai schimbat slujba ? Ce e cu faţa asta de carnaval ? în smoking arătai ceva mai bine.

— Nu e timp de glumă, Abe. Nu sînteţi gata ? Unde ţ i -e şeful ?

— Gata ? Pentru ce ?

— Nu mai e cazul să discutăm, rosti Mireea, cu ton de finalitate, Vorbim limbi diferite. Eu mă apăr şi voi mă ncuzaţi de violenţe. Perfect. Peste patruzeci şi opt de ore vă stau la dispoziţie... Şi acum nu te mai reţin, Landis.

— Adopţi o poziţie care-ţi creează numai duşmani, Yincenzo.

— Crede-mă, mi-am căutat prietenii. Dar nu i-am mai gasit. M-au părăsit cu toţii. Le