Landis îl privi lung :

— Te-am prevenit, Vincenzo.

— Cum ? N-aţi vorbit cu Bolence ?

— Abia acum am venit din oraş.

— Politia trebuie să apară din clipă în clipă.

— Poliţia ? Ce să caute ?

— S-a primit un denunţ împotriva voastră, de care am aflat în ultima clipă.

Abe îl privi descumpănit.

— D-asta am şi venit cu autocisterna, continuă Benjy Are un compartiment special in care să vă ascundeţi. Numai în chipul ăsta vă puteţi strecura pe sub nasul sticleţilor.

— Aşteaptă, zise Abe.

— Aştept, însă nu mai mult de cinci minute. N-am chef să mă găsească aici. Să mă aresteze şi pe mine.

Abe trecu în încăperea în care se afla Mircea.

Benjy rămase cu Frankie, care-l supraveghea bănuitor. Aşteptarea lor se prelungi. Omul în salopetă se uită nervos la ceas.

Abe reintră in bibliotecă.

— Unde ai tras cisterna ?

— La intrarea din spate.

— Foarte bine. Du-te şi ne aşteaptă acolo.

Benjy părăsi încăperea. Ieşi în curte. Autocisterna, un mastodont vopsit în roşu. se profila pe fondul întunecat al copacilor din parc. Benjy îşi pipăi buzunarele în căutarea unui pachet de ţigări. îşi aprinse un Lucky Slrike. Se uită iarăşi la ceas.

Uşa de la intrarea de serviciu se deschise, lăsînd să se proiecteze pe pietrişul aleii un dreptunghi de lumină. în prag apărură două siluete. Una din ele se apropie de Benjy. Era Abe.

— Pe unde intrăm ? întrebă el.

Benjy deschise uşa cabinei, se sui pe prima treaptă şi după ce se strecură cu partea de sus a corpului înăuntru, apăsă un buton de pe tabloul de comandă. în acelaşi timp se aprinse un bec minuscul.

Sub pîntecele mastodontului se deschise o trapă.

Benjy coborî şi se înapoie la Abe.

— Intraţi prin trapa asta. Se închide şi se deschide şi pe dinăuntru. în depărtare se auzi deodată şuieratul unei sirene.

— Poliţia ! exclamă Benjy. Urcaţi-vă repede.

Se caţără în cabina autcisternei, se instala la volan și dădu drumul la motor. Se uită apoi la becul minuscul care se stinse, semnalizînd închiderea trapei. Un zîmbet iau îi schimonosi faţa.

— Să vă fie ţarina uşoară...

*

* *

Frankie apăsă starterul. Motorul Lincoln-ului porni. Limuzina demară, legănîndu-se uşor pe aniortizoarele ultraelastice.

Frankie se uită prin retrovizor la barajul poliţiei, care rămînea în urmă. Împinse acceleratorul. Automobilul îşi spori viteza simţitor.

Frankie parcurse vreo cinci kilometri şi după ce privi iarăşi prin retrovizor şi constată că nu este urmărit, apăsă pe unuldin butoanele de la bord. Spătarul banchetei din urmă prinse să se ridice cu încetineală, lăsînd să apară un compartiment secret, amenajat în corpul vastului portbagaj al Lincoln-ului. Mircea şi Abe, care stătuseră pînă alunei întinşi în compartiment, ieşiră de acolo. Frankie apăsă iarăşi pe buton şi spătarul banchetei se lăsă în jos, revenind la poziţia iniţială.

Abe şi Mircea făcură cu braţele cîteva mişcări de gimnastică, spre a se dezmorţi, restabilind circulaţia sînge-lui. Se aşezară apoi la largul lor pe banchetă.

Cu vizibilă satisfacţie, Frankie urmărea prin retrovizor aceste operaţii.

— A avut dreptate Benjy. zise Abe. L-am bănuit pe degeaba. N-a fost o falsă alarmă.

— Falsă n-a fost. răspunse Mircea. Dar de unde ştii că n-a provocat-o chiar Bolence sau oamenii săi ? Sursa denunţului e încă necunoscută. în ceea ce mă priveşte, nu mi-am schimbat părerea despre Benjy. Toată operaţia asta cu autocisterna mi-a părut şi îmi pare încă foarte suspectă.

— Sper că n-a băgat de seamă că n-am intrat în ascunzătoare, zise Abe.

— Nici o grijă. Va constata la destinaţie că i-am jucat festa. Ai anunţat, cred, pe oamenii tăi să se afle peste o oră la Charlie's Bar.

— Anunţat, boss.

Mircea îşi strînse nodul cravatei, care se strîmbase.

— Mă întreb unde o să ne mutăm cuibul ? rosti el după cîteva momente de tăcere.

— Asta nu-i o problemă. Aranjez eu cu Mike, Mircea rîse.

— Acum şi poliţia e pe urmele noastre. Asta ne mai lipsea. Treburile merg din ce în ce mai bine.

Abe făcu un semn de nepăsare.

— Am trecut noi prin momente şi mai grele, boss. La Charlie's Bar,

Frankie.

— O. K.

Lincoln-ul se angaja pe Broadway. Circulaţia arhiintensă de pe această arteră le încetini considerabil mersul.

— În furnicarul ăsta eşti mai greu de găsit decît un ac într-un car cu fîn, zise Abe.

În sinea lui era mai puţin optimist. Simţea că se strînge încet laţul, dar nu voia să-şi exteriorizeze temerile. Oamenii din tagma lui ştiau să braveze totul. Numai cei laşi se lăsau descurajaţi'de adversitatea soartei. Avusese da- a face şi cu asemenea exemplare. Dîndu-şi seama că situaţia era fără ieşire şi că nimic nu-i mai putea salva, dădeau frîu liber disperării, dezvăluind o spaimă cu atît mai abjectă cu cît pînă atunci manifestaseră o nepăsare ostentativă în faţa primejdiei.

Abe nutrea o admiraţie creseîndă faţă de şeful său. Cel pe care-l credea Vincenzo Genovese părea să se sinchisească prea puţin de poliţie şi de implicaţiile unei eventuale arestări. Deşi era urmărit pentru infracţiuni care nu excludeau pedeapsa cu moartea, nu se arăta prea impresionat de aceste perspective sumbre.

Mircea intui brusc nedumerirea care prindea să încolţească sub admiraţia arătată de Abe. Înţelese că nu trebuia să meargă prea departe cu indiferenţa. Unui mafiot îi este în general mai frică de mînia Mafiei decît de severitatea legii. Pare paradoxal, dar justiţia are braţul mai irt decît Cosa Nostra. Graţie complicatelor sublitităţi ale procedurii şi priceperii unor avocaţi dubioşi, mulţi Infractori cu caziere bogate scapă de rigorile legii. Un ins condamnat de Mafie ştie însă că nu mai are nici o scă-O veche datină împămîntenită în sînul acestei orga-acordă iertarea unui condamnat care a reuşit să e pe o perioadă de trei ani încheiaţi de satirul mafioţilor însărcinaţi să-l execute. Dar în mod practic aceasta nu întîmplat niciodată. Şi Abe ştia acest lucru. Dacă după jerea celor patruzeci şi opt de ore acordate lui şi şe-său nu vor reuşi să se disculpe, soarta le era pecetluită. Şansele de a-l descoperi pe cel care-şi însuşise cele şaizeci de milioane ale organizaţiei erau minime. Abe era insă hotărî! să moară cu fruntea sus, pe poziţie,