nu să se vaiete ca o babă. Pilda şefului său îl electriza, aşa cum Îl electriza şi pe Frankie. Se uita cu milă la Frankie, care runuia cu îndrăzneală şi măiestrie volanul prin puhoiul Ie automobile. Poate că şi lui îi era dat să piară în viitoa-! ele patruzeci şi opt de ore, ciuruit de gloanţele unei mi-irtraliere.

Abe zbură cu gîndul acasă, la ferma săracă din Mary-l.tnd. Plecase de acolo mînat de setea de glorie, de fericire, de îmbogăţire rapidă. Dorinţele i se împliniseră într-o oarecare măsură. Îşi văzuse numele şi fotografia prin ziare alături de Genovese şi de alţi corifei ai Mafiei, cucerise femei pe care altădată nici nu le-ar fi visat, risipise zeci de mii de dolari cu nepăsarea cu care alţii ar fi cheltuit cîţiva cenţi. Dar fericirea aceasta furată costa prea scump. La capătul unei existenţe scurte şi zbuciumate, îl pîndea moartea.

Mircea îl privea cu coada ochiului. Îi surprinse pe buze un zîmbet amar. Pe chipul lui se reflecta uluitor de limpede frămîntarea-i lăuntrică. Sau poate că împărtăşind cu Abe primejdia, Mircea devenise mai receptiv. Aventura aceasta, care la începuturile ei îmbrăcase aspecte de comedie, acum tindea să se transforme în tragedie. Execuţia unchiului Gino şi a lui Michelotto, sfîrşitul cumplit al lui Ugo şi al lui Joe Marccuci, asasinarea lui Sid Capozzola şi a celor doi Regan, accidentul mortal al lui Ernie Franckfurter, descoperirea cadavrului lui Mc Coo şi agonia scurtă a lui Flaschman î1 impresionaseră mai puţin decît perspectiva apropiată a morţii lui Abe.

Cunoştea cazierul lui Abe. Trecutul lui nu era lipsii de puncte negre. Cu toate acestea Mircea încerca faţă de el un simţâmînt ciudat, de simpatie. Nu şi de înţelegere, fiindcă nu înţelegea şi nici nu încerca să justifice fărădelegea, oricare ar fi fost forma pe care o îmbrăca aceasta. Abe îi apărea în postura unui Fiu Risipitor. Un Fiu Risipitor care nu-.şi va găsi mintuirea ca în parabolă, ci îşi va urma drumul, împins de destin şi de zeiţa Nemesis pînă la distrugerea totală şi definitivă.

Lincoln-ul opri pe Mott Street, in dreptul intrării modeste, aproape neobservată a iui- Charlie's Bar, strivită parcă între două restaurante chinezeşti cu firme de un exotism ţipător.

Mircea şi Abe coborîră din maşină.

— Ne aştepţi aproape de colţul străzii, Frankie, îi recomandă Abe. Poate că va trebui să o luăm din loc pe neaşteptate. Să fii pregătit. Dacă se opreşte prin apropiere vreo maşină a poliţiei sau chiar dacă numai ţi se pare ceva suspect, ne emiţi cu aparatul de emisie-recepţie pe care ai să-l găseşti în seiful de la bord. Am şi eu unul racordat pe aceeaşi lungime de undă.

Frankie duse la limplă mina deschisă. în semn de salut militar.

— Înţeles, boss.

Printre automobilele staţionate de cealaltă parte a străzii, zăriră Pontiac-u] lui Harris. Patru oameni, cu pălării trase pe ochi, stăteau impasibili în maşină şi se uitau cu aparentă indiferenţă la trecătorii care se scurgeau pe trotuare. Cînd îl văzu pe Abe, Harris îşi frecă uşor lobul urechii. Semnala prin cod că se afla la post, gata oricînd să intre în acţiune.

Ceva mai departe era parcat Chevrolel-ul lui Luke. La apariţia lui Abe. Luke îşi zăgăzui un căscat, acoperindu-şi cu mîna gura. Semnala că are ceva de spus.

Abe îşi scoase din buzunarul de la piept batista şi se prefăcu a-şi şterge fruntea. în aceeaşi clipă puse în funcţie aparatul minuscul de emisie-recepţie pe care-l ea ascuns în batistă.

— Sînt pe recepţie, Luke. Gata. Răspunsul se făcu imediat auzit.

— Transmite Luke. Am urmărit autocisterna lui Benjy. După ce a trecut de barajul poliţiei, şi-a continuat dru-nul pînă la podul de peste East Rjver.

A oprit cam la o ută de metri de pod. A aşteptat zece minute. Profitînd de un moment cînd nu trecea nici o maşină pe şosea, a pus motorul în mişcare şi a pornit cu autocisterna direct spre rîu, sărind în ultimul moment din cabină. Autocisterna s-a prăvălit în apă, scufundîhdu-se ca o piatră, Benjy s-a urcat apoi într-un Oldsmobile, care venea dinspre New York şi care a şi făcut imediat drumul întors. Gata.

— Benjy nu te-a observat ?

— Nu. Stopasem după nişte tufişuri. Gata.

— Trimite-l pe Dick după noi. Să se aşeze la o masă. Şi să fie atent la semnele mele. Gata.

— Prea bine, boss. Gata.

Abe şi Mircea pătrunseră în vestibulul zgîreit luminat al lui Charlie's Bar. Un portar cu mutră de bătăuş îi salută neglijent, aruncîridu-le pe sub sprâncene o privire bănuitoare. Îl cunoştea pe Abe, dlar nu şi pe însoţitorul acestuia. Străinii nu erau bine primiţi la Charlie's Bar.

În vreme ce coborau o scară strimtă, spiralată, acoperită cu un covor roşu. cam ros. care-i ducea spre subsolul clădirii, Abe repetă lui Mircea comunicarea lui Luke.

Mircea zîmbi :

— Aşa e că am avut dreptate, Abe ?

— N-aş fi crezut că Bolence poate fi atit de perfid. Mircea ridică din umeri,

fără să răspundă.

De jos le parveneau în surdină zgomotele ritmate ale unei orchestre de jaz. Domnea miros de mucegai şi de alcool trezit. Aerisirea nu se făcea în condiţii tocmai optime la Charlie's Bar.

Fata de la garderobă, o blondă roşcată, cu sini planturosi ieşiţi pe jumătate din decolteul rochiei negre, îl intîmpină pe Abe cu un surâs de o excesivă amabilitate. Bacşişurile lui grase îl îndrituiau la un tratament pre- ferenţial.

— Bine aţi venit, Mr. Macchia. N-aţi mai dat de mult pe la noi, V-am simţit lipsa, îi surîse ea seducător, Vă servesc cu ţigări ?

Abe luă dintr-o tavă un pachet de Lucky Strike, pe care-l plăti încincit.

Garderobiera escamota banii.

— Mike Sheldon e pe aici ? o întrebă el.

— N-a venit încă, Mr. Macchia. Dar nu cred că v-a întârzia.

— Thanlcs a million, zise Abe, ciupind pe garderobieră de guşă.

Străbătu împreună cu Mireea un culoar pardosit cu plăci de mozaic albastre şi roşii şi pătrunseră într-o încăpere nu prea mare, cufundată într-o semiobscuritate propice îndrăgostiţilor şi pescuitorilor în apă tulbure O or-

chestră de chitarişti beatnicks, cocoţată pe o estradă învăluită într-o lumină violetă, executa un shake.

—