în acele zile despre Hruşciov cam aşa cum vorbesc astăzi despre Gorbaciov. Cu toate că trebuie să spun că, după părerea mea, entuziasmul nostru de atunci era mai autentic şi mai spontan decât aşa-zisul entuziasm de astăzi.

O’Mara căscă şi-şi întoarse ochii umflaţi către mine, derutat.

— Le-am spus tot ceea ce ştiam. Ei făceau la fel, spuse Wintle, iar vocea sa căpătă mai multă siguranţă. Noi le citeam comunicările noastre, ei ni le citeau pe-ale lor. Callow n-a făcut nicio senzaţie, trebuie să mărturisesc. L-au făcut praf cât ai zice peşte, dar îl aveam pe Panson, specialist în cibernetică, şi el a ţinut steagul sus. Mai eram şi eu. Modesta mea comunicare s-a bucurat de mare succes, cu toate că trebuie să spun eu acest lucru. N-am auzit aplauze ca acelea de atunci niciodată, ca să fiu sincer. Nu m-ar surprinde dacă acolo se mai vorbeşte încă de ea. Baricadele cădeau atât de repede, încât puteai literalmente să le auzi prâbuşindu-se în sala de conferinţe. „Liberă circulaţie, fără frontiere.” Acesta era sloganul nostru. Liberă circulaţie nu era nicio expresie potrivită, era un eufemism, dacă te gândeşti la valurile de votcă băute la petrecerile ce se întindeau până noaptea târziu. Sau la fete! Sau dacă auzeai conversaţiile. KGB-ul asculta, bineînţeles. Ştiam lucrul acesta. Ni se ţinuse o predică înainte de a pleca, cu toate că unora nu le-a convenit. Nu e cazul meu, eu sunt patriot. Dar, oricum, nu aveau ce să ne facă, nici KGB-ul lor, nici al nostru. După toate aparenţele nimerise un subiect favorit, pentru că se îndreptă în scaun, pregătindu-se să ţină un discurs pe care-l ştia pe dinafară. Aş dori să adaug aici că KGB-ul lor este judecat foarte greşit, după părerea mea. Ştiu din surse sigure că KGB-ul sovietic a adăpostit unele dintre cele mai tolerante elemente ale intelectualităţii sovietice.

— Isuse… nu-mi spune că al nostru a procedat altfel! exclamă O’Mara.

— Mai mult decât atât, sunt absolut convins că autorităţile sovietice au susţinut pe bună dreptate că, în orice schimb de cunoştinţe ştiinţifice cu Occidentul, Uniunea Sovietica avea mai mult de câştigat decât de pierdut. Capul uşor înclinat al lui Wintle se muta de la unul la altul cu privirea ca un semnal de cale ferată, iar mâna lui, cu palma în sus, se sprijinea pe coapsa în semn de nelinişte. Mai erau şi cultivaţi. La ei nu exista o demarcaţie între arte şi ştiinţe. Idealul lor a fost şi este omul complet al Renaşterii. Nu sunt nemaipomenit de cultivat. Nu am timpul necesar. Dar acolo, cei interesaţi aveau totul la dispoziţie. Şi pe mai nimic, după câte am înţeles eu. Unele manifestări culturale sunt gratuite.

Wintle simţi că-i curge nasul. Pentru a-l sufla, trebuia mai întâi să-şi întindă batista pe genunchi şi pe urmă, pentru a o pune în stare de funcţionare, să o apuce cu vârfurile degetelor. Ned profită de această pauză.

— Mă întreb dacă n-am putea arunca o privire la dosarele acestor savanţi sovietici ale căror nume ai avut amabilitatea să le menţionezi maiorului Vauxhall, sugeră el, luând teancul de hârtii pe care i le întindeam.

Momentul pe care-l aşteptam venise, în sfârşit. Dintre cei patru câţi ne aflam în cameră, presupun că singurul neavizat în acest sens era Wintle, întrucât ochii gălbejiţi ai lui O’Mara se ridicaseră către Ned, studiindu-l cu o subtilitate aproape bolnăvicioasă.

Ned începu cu dosarele lipsite de interes, aşa cum aş fi făcut eu însumi, dosare pe care le marcase, spre ştiinţa lui, cu o culoare verde. Despre doi se ştia că sunt morţi, despre al treilea, că era căzut în dizgraţie. Îi testa memoria lui Wintle, pregătindu-l pentru adevărata încercare. „Serghei? spuse Wintle. Dumnezeule, desigur, Serghei! Dar cum îl mai chema? Popov? Popovici? Nu, Protopopov… asta el Serghei Protopopov, inginer, specializat în carburanţi!”

Ned îl conduse cu răbdare în direcţia dorită, trei nume, un al patrulea, ghidându-i memoria, exersând-o.

— Mai gândeşte-te la acesta o clipă înainte de a spune din nou nu. Într-adevăr este nu? OK. Să încercăm cu Saveliev.

— Vreţi să repetaţi?

Am observat că memoria lui Winde, ca a multor englezi, de altfel, avea dificultăţi cu reţinerea numelor de familie ruseşti. Prefera prenumele, pe care le putea angliciza.

— Saveliev, repetă Ned. Am prins din nou privirea lui O’Mara aţintită asupra lui. Ned se uită cam prea superficial la raportul pe care-l ţinea în mână. Aşa e, Saveliev. I-l repetă literă cu literă. „Tânăr, idealist, vorbăreţ, autocalificându-se drept umanist. Cerceta particulele. Studii la Leningrad”. Acestea au fost cuvintele tale, potrivit maiorului Vauxhall, spuse cu secole în urmă. Ar mai fi ceva de adăugat? N-ai păstrat legătura cu el, de pildă? Cu Saveliev, vreau să zic?!

Wintle zâmbea, înmărmurit.

— Cum ziceţi că-i spunea? Saveliev? O, parcă-s tâmpit! Aşa e. Uitasem. Pentru mine este Iakov.

— Foarte bine. Iakov Saveliev. Îţi aduci cumva aminte patronimicul?

Wintle negă din cap, zâmbind în continuare.

— Mai ai ceva de adăugat descrierii iniţiale?

Am fost nevoiţi să mai aşteptăm. Wintle avea un simţ al timpului diferit de al nostru. Şi, dacă te-ai fi luat după zâmbetul lui afectat, avea şi un simţ diferit al umorului.

— Un tip foarte sensibil, Iakov ăsta. N-ar fi îndrăznit să pună întrebări în plen. Te lua la sfârşit la o parte, te trăgea de mânecă: „Scuzaţi-mă domnule, dar ce credeţi despre cutare sau cutare lucru?” Dar, să ştiţi, punea întotdeauna întrebări foarte bune. În felul lui, un om de mare cultură, aşa se spunea. Am aflat că făcea senzaţie la cenaclurile de poezie. Şi la expoziţiile de pictură.

Vocea lui Wintle deveni mai tărăgănată şi m-am temut că începe să fabuleze, cum fac adesea unii când nu mai au informaţii, dar doresc să-şi păstreze ascendentul asupra auditoriului. Spre uşurarea mea, recupera amintirile înmagazinate. Sau mai bine zis le mulgea din eter cu degetele ridicate.

— Iakov circula într-una de la un grup la altul, spuse Wintle cu acelaşi zâmbet enervant de superioritate. Asculta cu seriozitate toate discuţiile, fără să ia parte, cocoţat pe marginea unui scaun. Era un mister în legătură cu tatăl său, dar n-am aflat niciodată despre ce era vorba. Se spune că a fost şi el om de ştiinţă, dar că a fost executat, ca şi mulţi