— Nu goneau?

— Io zic c-ar fi gonit, dar era trafic. Dac-ar fi luat-o d'amboulea, fără regulament, i-ar fi găbjit ăia de la circulaţie. Le-am fost pe urme fără să vreau. Uite-ai dracului, îmi ziceam, ce caută ei în Dristor, ca şi mine?

— Dristor?!

— Păi nu v-a zis locotenentul ăsta, tinerelu', de mă aduse aici, că în Dristor am afacerea? O staţie mai încolo...

— Bine, bine, îl întrerup agitat, unde au dus-o pe Nina? "Sub nasul poliţiei", ziceai.

Rămâne fără aer. Uimirea i-a împins cu trei centimetri spre rădăcina părului toate trăsăturile:

— Aţi vorbit cu Domnica, asta e! Cine-a pomenit lapte de la broască şi muiere beteagă de limbă?

— Vorbeşte odată, omule!

— Păi, nu vă zisei?... Adică nu, nu vă zisei. Au oprit maşina la scara răposatei şi-au intrat în bloc... Ce vă uitaţi aşa? N-o îngropă ieri pe bunică-sa? N-o încărcai eu în dric? Ei, acolo, în blocul ăla au dus-o pe fată. Eu atâta am văzut. Ce-or fi făcut mai încolo...

Sărim în picioare. Gică Odată Moare Omul ne avertizează:

— Până se descurcă afacerea, să ştiţi că ţin închis şi nu mai dau pe acasă. Dacă aveţi la vreo nevoie, mă găsiţi la Glina, la Fane Ureche, îl ştie toţi din comună, dar puteţi să mă găsiţi şi de la Primărie. Mă am bine cu Vicele... I-am îngropat socrii şi un cumătru la preţ redus. Că nici aşa, oameni suntem...

***

Din nou alertă, din nou posturi de supraveghere fixe şi mobile la fostul domiciliu al Coanei Aurica. Între două uşi, bem o cafea dură şi ne dăm cu presupusul. Babuinul îşi expediază un pumn în cap:

— Poţi să-mi explici de ce...

— Nu, îl întrerup, nu pot să-ţi explic de ce din tot Bucureştiul au ales ca ascunzătoare tocmai apartamentul Coanei Aurica.

— Eşti deştept, ce să-ţi spun, citeşti în stele şi sub pălărie.

— În general, ascunzătoarea cea mai isteaţă e ultima la care te-ai putea gândi.

— De ce n-au pitit-o atunci, în sediul Poliţiei?

— S-au văzut şi cazuri din astea. Capelmaiştri căutaţi pentru infracţiuni grave comit o găinărie oarecare, se lasă arestaţi şi trag la umbră, până trece valul.

Babuinul dă din mână plictisit:

— Slăbeşte-mă, domnule, cu exemplele de şcoală. Acum, vorbim serios. Adevărat că nu mi-ar fi trecut prin minte s-o caut pe Nina la domiciliul răposatei bunici, dar existau alte nu ştiu câte variante care să ofere siguranţă şi discreţie. De pildă, o vilă la Snagov sau Băneasa, mai izolată unde să te poţi mişca fără martori, să faci tumbe, să sari în cap!

— Sau să faci nudism!... Telefonul, Babuinule!

Încremeneşte cu ochii ţintă la mine:

— Ce vrei să spui? Toate vilele simandicoase de la Snagov sau Băneasa au telefon.

— Nu zic nu, dar numărul Coanei Aurica se află în Dristor. E o ipoteză, nu crezi?

Mă priveşte pe gânduri:

— Ce-ai băut azi-dimineaţă? Să nu-mi zici că tot cafea cu lapte... Da, e o ipoteză. Ideea ar fi că cineva trebuie s-o caute pe Nina şi asta musai la bunică-sa. Telefonul e sub urmărire?

— N-a încetat nici o clipă să fie controlat. Am aşa, o impresie în corp, că se aşteaptă un apel din Deutschland.

— Bărba'su?

— Ya, Herr Hauptman Babuin Schultze...

— În cazul ăsta, suntem cu mâinile legate, trebuie să aşteptăm telefonul lui Nea Bundestag.

— Exact. Stăm la pândă şi atât.

— Nu-i riscant?

— Dacă aveau de gând s-o suprime, n-o mai sechestrau. Au nevoie de Nina vie cel puţin până discută cu Helmut. Nu mai garantez după ce va pune receptorul în furcă. Totul depinde de conţinutul convorbirii, iar noi vom fi pregătiţi să intervenim imediat.

— Mda, mârâie Bădoiu, chestia pare să se lege... Ai vreun pariu de propus?

— Ţţ.

***

Rapoartele vin unul după altul. Întâi, cel de la Cifru care afirmă categoric că filmul din caseta de valori e lipsit de orice semnificaţie, exclus să ascundă vreun cod.

Mă simt total deconcertat, dar va trebui să trăiesc şi aşa.

Dintr-un fax primit acum un sfert de ceas, aflu că ultimele patruzeci şi opt de ore nu s-a înregistrat nici o tentativă de forţare a frontierei, că la nici unul din punctele de control n-a fost semnalată prezenţa lui Ţeastă ori Suliţă. Erori nu încap, cei doi sunt inconfundabili.

Sună şi Ene. La domiciliul Coanei Aurica, nici o mişcare. Obloane trase, ferestre închise, nimeni n-a intrat, nimeni n-a ieşit.

— Asta nu înseamnă nimic, îl avertizez, doar nu te aşteptai să dea televizorul la maximum şi să scoată drapele! Băieţii au provizii, stau pe lumină mică, aerisesc pe şest. Cu apa au o problemă.

— Ce trebuie să fac?

— Te duci la vecinii Coanei Aurica, ăia care stau sub ea, la şase. Ei aud dacă e folosită baia şi, în primul rând, WC-ul. S-or lipsi de multe, dar de ăsta nu se poate. Vei avea confirmarea dacă apartamentul e sau nu e locuit.

— Am înţeles, Cap Bob, mă duc chiar acum. Mai e o chestie... Ăla micu', Dorinel, se ţine de capul nostru. M-a recunoscut pe mine şi pe Timofte, îl ştie şi pe Marinaş.

— Ce naiba vrea?

— Ne ţine de urât. Degeaba m-am zborşit, chiar şi acum ne filează de la zece paşi. Stă de două ceasuri santinelă, imposibil să nu-l observi. Din cauza lui, intră ăia la idei.

— Afurisit copil! Spune-i că dacă n-o întinde, îl torni bunică-sii că iar a chiulit de la şcoală. Stropşiţi-vă la el, făceţi-i urgent vânt din zonă. Trec mai târziu pe la voi.

Încep să înţeleg de ce părinţii l-au cedat bunicii pe Dorinel. Iar de bunică-sa îi e teamă, ca de Albă ca Zăpada!

Din nou, telefonul. Mama. Începe cu reproşuri, ceea ce nu-i genul ei.

— Nu pretind să fii afectat, dar măcar din politeţe puteai să te interesezi de starea lui. Mă laşi singură în asemenea momente...

— Mă interesează mai mult decât îţi închipui, primesc permanent informaţii de la spital.

— Ei bine, în cazul că ai vrut să te ascunzi de mine, ai reuşit perfect.

— Dumnezeule, e un om acolo care-i păzeşte uşa non stop, există şi un telefon!

Dintr-o dată, glasul i se micşorează străbătut de frică:

—