confirmată identificarea lui Bluebird şi transmisă de noi în cod Casei Rusia, prin telefonul de la bord, Ned nu mai scoase o vorbă. Totuşi, când am ajuns în Victoria Street, s-a hotărât brusc să nu mă lase să plec.

— Stai prin preajmă! îmi ordonă el şi-mi făcu semn s-o iau înainte pe scările care duceau la subsol.

La prima vedere, în sala de operaţiuni domnea o veselie de nedescris. Personajul central era Walter, care adoptase o poză de artist în faţa unei table albe cât el de mare, pe care schiţa detaliile vieţii lui Saveliev cu cretă colorată. Dacă ar fi purtat o pălărie cu boruri largi şi o lavalieră, n-ar fi putut să aibă un aer mai boem. Doar uitându-mă mai bine la el, mi-au revenit temerile ciudate din acea dimineaţă.

În jurul lui – ceea ce însemna în spatele lui, pentru că tabla albă era sprijinită de perete, între cele două orologii – stăteau în picioare Brock şi Bob, Jack, secretarul Cifrului, asistenta lui Ned, Emma, şi o doamnă mai în vârstă, pe nume Pat, stâlpul Arhivelor sovietice. Ţineau pahare de şampanie în mână, iar fiecare, în felul său zâmbea, cu toate că zâmbetul lui Bob părea mai curând un rictus de durere înăbuşită.

— Un cavaler singuratic! declamă Walter ca un rapsod.

Îngheţă o clipă când ne auzi, dar nu întoarse capul. Un creator de cincizeci de ani, care zguduie gratiile coliviei sale de om între două vârste, gândindu-se că e muritor şi reflectând la viaţa irosită. Oare nu suntem toţi la fel?!

Se dădu un pas înapoi. Apoi se apropie din nou de tablă şi scrise cu creta o dată. Bău o gură de şampanie. Am simţit în el ceva macabru şi înfiorător, ca machiajul de pe faţa unui mort.

— Şi-a petrecut întreaga viaţă de adult în centrul lor secret, continuă el vesel. Dar ţinându-şi gura închisă. Luând decizii de unul singur în întuneric, Dumnezeu să-l aibă în pază! Întorcând spatele istoriei, chit că aceasta îl va omorî, ceea ce se va întâmpla, fără doar şi poate. O altă dată şi cuvântul: OLIMPIADĂ. Anul celei mai bune recolte. Dacă ar fi fost mai tânăr, i-ar fi fost spălat creierul. Dacă ar fi fost mai în vârstă, ar fi umblat după o sinecură de băşinos bătrân.

Bău din nou, cu spatele întors la noi. Am tras cu coada ochiului la Bob pentru a înţelege ceva, dar el privea cu obstinaţie spre podea. În ceea ce-l priveşte pe Ned, nu-l pierdea pe Walter din ochi, dar lipsit de expresie. L-am privit din nou pe Walter şi i-am remarcat respiraţia sacadată.

— L-am inventat, sunt sigur, declară Walter, fără să-i pese de uimirea din jurul lui. I-am prezis apariţia de ani de zile. Apoi scrise cuvintele: TATĂ EXECUTAT. Chiar şi după ce l-au recrutat, bietul mieluşel a încercat din răsputeri să fie cuminte. Nu era fricos. Nu purta pică. Îşi avea dubiile lui, dar, ca om de ştiinţă, era un soldat bun. Până într-o zi. Evrika! Se trezeşte şi descoperă că toate astea sunt o grămadă de aiureli şi că şi-a irosit geniul punându-l în solda unui mănunchi de gangsteri incompetenţi şi că, în plus, a dus lumea în pragul prăbuşirii. Scria apăsat, iar pe tâmple i se prelingeau stropi de sudoare: A LUCRAT SUB ROGOV LA CENTRUL DE TESTARE 109 KAZAHSTAN. Fără să ştie, s-a alăturat marii revoluţii a anilor ’80 a omului rus în plină andropauză. A cunoscut toate minciunile, Stalin, licărul de speranţă din era hruşcioviană, lungile tenebre brejneviene. Are încă o ultimă zvâcnire de energie, o ultimă ocazie menopauzală de a-şi înscrie numele pe firmament. În urechile sale răzbate ecoul noilor sloganuri: revoluţie de sus în jos, deschidere, pace, schimbare, curaj, reconstrucţie. E chiar încurajat să se revolte.

În ciuda respiraţiei greoaie, scria mai repede ca oricând: TELEMETRIE, PRECIZIA TIRULUI.

— Unde vor ateriza? se întrebă retoric între două gâfâieli. Cât de aproape, câte rachete vor ajunge la câte ţinte şi când? Care este elasticitatea şi temperatura pielii? Ce se va întâmpla cu gravitaţia? Tot atâtea întrebări cruciale la care Bluebird cunoaşte răspunsurile. El ştie, pentru că are responsabilitatea de a face rachetele să vorbească pe parcursul traiectoriei lor fără ca americanii să le audă, aceasta fiind specialitatea sa. Pentru că el este cel care a conceput sistemele de codificare care le scapă reţelelor suprasofisticate de ascultare ale americanilor din Turcia şi ale celor din China continentală. El citeşte toate răspunsurile în clar înainte ca Fratele Rogov să le transmită deformate seniorilor şi stăpânilor săi de la Moscova. Ceea ce, potrivit lui Bluebird, este specialitatea lui Rogov. „Profesorul Vitali Rogov este un împuţit de pupincurist”, ne citează el din carnetul numărul doi. O apreciere corectă. Asta şi este Vitali Rogov. Un pupincurist împuţit plătit pentru ceea ce face, lipsit de coloană vertebrală, fidel principiilor sale şi care-şi câştigă astfel medaliile şi privilegiile. De cine oare ne aduce aminte acesta? De nimeni. Desigur, nu de dragul nostru Clive. Atunci Bluebird izbucneşte. Îi mărturiseşte chinurile sale Katiei, iar Katia îi spune: „Nu te mai miorlăi, acţionează”. Şi, pe cinstea mea, o face, ne încredinţează fiecare informaţie pe care poate pune mâna. Bijuteriile Coroanei la puterea a doua. Codificări decodificate. Telemetrie în clar. Vechi chei de cod pentru a ne facilita verificările. Adevărul adevărat înainte de a fi revopsit pentru consumul Moscovei. De acord, e puţin într-o ureche. Dar cine nu e? Cine e perfect?

Bău ultima înghiţitură din pahar. Am observat că faţa sa era congestionată de durere, de jenă şi de indignare.

— Viaţa este o porcărie, explică el vârându-mi paharul în mână.

Înainte de a apuca să spun ceva, trecu pe lângă noi, urcă scările. Auzirăm uşile de oţel deschizându-se şi trântindu-se apoi în urma sa, până când acesta ieşi în stradă.

— Walter este un element instabil, îmi explică Clive pe scurt a doua zi dimineaţă, când l-am încolţit. Pentru noi era doar excentric, dar pentru alţii… Nu evocase niciodată într-atât o problemă de sex în faţa mea. Se cenzură imediat. L-am transferat la Secţia instruire, continuă el, reluându-şi tonul glacial. Îi făcea pe prea mulţi să ridice din sprâncene de cealaltă