Dispoziţia mea, pe de altă parte, rămânea neschimbată.

Domnul Poton şi familia lui

Astăzi e un fapt bine cunoscut că multe mame trec printr-o tulburare emoţională în primele faze ale maternităţii. Totuşi puţine ajung să-l cunoască pe Domnul Poton. Cele mai multe femei dau peste nepotul lui tânăr şi inofensiv şi mai sunt câteva care se întâlnesc, din nefericire, cu unchiul lui răutăcios.

1. Tristeţea postnatală (nepotul lui Poton)

Tristeţea postnatală este un dezechilibru emoţional uşor, care poate apărea imediat după naştere. Un vizitator inofensiv şi frecvent al saloanelor maternităţii, nepotul lui Poton nu e privit ca o problemă serioasă.

2. Psihoza postnatală (unchiul lui Poton)

Aceasta este cea mai periculoasă şi mai alarmantă transformare psihologică prin care poate trece o proaspătă mamă. Cele care vin în contact cu unchiul Domnului Poton pot ajunge să-şi facă rău lor înselor, copiilor şi mediului lor înconjurător. E nevoie de un tratament serios şi îndelungat ca să scapi de el.

3. Depresia postnatală (Domnul Poton)

Ca domn peste djinni, se estimează că se arată uneia din zece proaspete mame. De obicei o vizitează cam între patru şi şase săptămâni după naştere. Pare nevinovat şi inofensiv la început, însă treptat îşi dă arama pe faţă.

După luni de depresie, m-am apucat să citesc masiv despre subiect, arzând de nerăbdare să aflu care era motivul stării mele, dacă exista unul. Încetasem să mă mai întreb de ce nu li se întâmpla aşa ceva şi altor femei. Acum voiam să înţeleg de ce mi se întâmpla mie. Prin urmare, am consultat diverse site-uri, am strâns broşuri, am devorat cărţi şi articole medicale. O asemenea curiozitate era probabil lipsită de noimă, şi totuşi era ceva esenţial pentru mine, ca să-mi pot vedea mai departe de viaţă.

Făcând cercetări, am înţeles că nu numai femeile „nefericite” sau „neîmplinite” sufereau de depresie post-natale. Proaspete mame din orice categorie socială, cu orice statut, religie şi temperament erau susceptibile de aşa ceva. Nu existau niciun fel de formule de aur care să explice fiecare caz. Totuşi existau anumite cauze care declanşau procesul, precum experienţele anterioare cu depresia, problemele de sănătate în timpul sarcinii, problemele maritale, băneşti şi sociale, lipsa de cooperare a rudelor şi prietenilor apropiaţi, schimbarea bruscă a mediului şi aşa mai departe.

Nu e uşor să detectezi simptomele depresiei postnatale, fiindcă Domnul Poton e mare meşter în a se reinventa pe sine. Dar lucrurile următoare sunt semne clare: lipsa de energie, sensibilitatea şi iritabilitatea excesivă, sentimentul de vinovăţie sau inadecvare, lipsa de concentrare, uitarea, teama de a-ţi face rău ţie sau copilului, somnul neregulat, lipsa poftei de mâncare, lipsa apetitului sexual, comportamentul antisocial (să te închizi în casă, evitând oamenii şi chiar prietenii apropiaţi), lipsa de interes privind înfăţişarea, o indiferenţă continuă faţă de restul lumii…

E adevărat, ca femei din carne şi oase, ca nepoate ale Evei, toate avem parte de suişuri şi coborâşuri din când în când, mai ales într-un moment atât de incitant şi de stresant precum venirea pe lume a unui copil. Prin urmare, mai mult decât simptomele în sine, contează cât de mult şi de îndelung suferim de pe urma lor.

Nemulţumită de informaţiile pe care le-am strâns, am hotărât să-mi întocmesc propriul chestionar fulger pentru proaspete mame.

Tu şi lordul Poton

CE ŞANSE EXISTĂ SĂ VĂ ÎNTÂLNIŢI?

Cum te-ai simţit după ce ai ieşit din spital şi te-ai întors acasă?

A. Ca un bebeluş scos din baie. Îmi doresc să fi stat ceva mai mult în spital. Asistentele erau calme şi încurajatoare şi treceau tot timpul să verifice cum ne simţim. Când ne-am întors acasă, mi-am dat seama că nu ştiam nici măcar cum să ţin ca lumea bebeluşul.

B. M-am simţit ca un peşte pe uscat, dar mi-am închipuit că e normal. Nu-i aşa?

C. M-am simţit minunat, gata pentru un nou început! Ce bine că zugrăvisem deja camera copilului. În roz şi liliachiu, cu inorogi pictaţi. Am pictat cu mâna mea fiecare inorog.

Care e cea mai clară amintire despre ziua naşterii?

A. Durerea! Şi încordarea pe care am simţit-o când am intrat în sala de operaţii. Cum aş putea să-mi şterg din minte imaginea doctorilor şi asistentelor care purtau cu toţii măşti?

B. O, clipa în care mi-am ţinut copilul în braţe. A fost un sentiment extraordinar. Am plâns într-una. Încă mai plâng când îmi amintesc.

C. Florile şi cutiile cu bomboane de ciocolată trimise de rude şi de prieteni! Erau fantastice, iar ursuleţii de pluş erau atât de drăguţi!

Gândeşte-te cum ai mâncat în ultima vreme.

A. Hrănesc bebeluşul, dar pe mine mă neglijez. Oricum nu prea am poftă de mâncare.

B. Am mâncat regulat, însă dacă mă gândesc mai bine, nu sunt sigură cât de regulat.

C. Am aşa o poftă de mâncare, că aş putea înfuleca trei mic dejunuri pe zi. Nu daţi vina pe mine! Daţi vina pe Rosita, bucătăreasa noastră. Of, face nişte biscochitos{32}! Cum o să dau jos kilogramele în plus?

Gândeşte-te cum ai dormit în ultima vreme.

A. Ce dormit! Stau tot timpul cu urechea ciulită ca să mă asigur că copilul respiră normal, nu închid un ochi toată noaptea, în fiecare noapte.

B. Dorm bine, cred. Mă rog, în unele nopţi mai bine decât în altele.

C. Dorm ca Frumoasa din Pădurea Adormită. Când plânge copilul, se duce soţul meu la el. Nu e adorabil?

Simţi vreo schimbare la tine de când ai născut?

A. Mai bine m-ai întreba „Ce a rămas la fel?”. Viaţa mea s-a schimbat, eu m-am schimbat, totul s-a schimbat.

B. Nu prea sunt în apele mele, însă nu-mi dau seama cum.

C. Ei bine, sunt mai grasă decât înainte de sarcină, dacă aici baţi. Dar sunt mai slabă decât în timpul sarcinii! Cam aşa ceva!

La televizor se difuzează un film de dragoste pe care l-ai mai văzut. Cum te simţi când ajunge la vreo scenă sfâşietoare?