Cărți «Posta descarcă top cărți gratis 2019 .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Mi-l amintesc pe unul dintre factorii mai vechi arătându-şi spre inimă şi spunându-mi „Chinaski, într-o zi o să te prindă şi pe tine, o să-ţi ajungă chiar aici!"
– Atac de cord?
– Dăruirea pentru serviciu. O să vezi. O să fii mândru.
– Rahat!
Dar tipul fusese sincer.
Mă gândeam la el în timp ce păşeam mai departe.
Apoi am avut o scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Am urcat şi-am sunat la uşă. O ferestruică s-a crăpat în uşă. Nu vedeam faţa.
– Recomandată!
– Fă un pas în spate! a zis o voce de femeie. Fă un pas în spate să pot să-ţi văd faţa!
Va să zică, asta era, mi-am zis, altă ţicnită.
– Uitaţi, doamnă, nu e neapărat să-mi vedeţi faţa. O să las avizul ăsta-n cutie şi puteţi să vă luaţi scrisoarea de la oficiu. Veniţi cu un act de identitate.
Am pus avizul în cutie şi am pornit-o pe verandă.
Uşa s-a deschis şi a ieşit în goană. Avea pe ea un neglijeu din ăla transparent şi nu purta sutien. Doar chiloţi albastru-nchis. Avea părul nepieptănat şi-n dezordine ca şi cum ar fi-ncercat să-i fugă de pe cap. Pielea de pe trup îi era albă de parcă n-ar fi văzut niciodată soarele şi faţa avea un aspect nesănătos. Gura-i stătea deschisă. Avea o urmă de ruj; femeia arăta-n felul ăla...
Am băgat de seamă toate astea pe când se repezea la mine. Puneam scrisoarea recomandată la loc în taşca.
A zbierat:
– Dă-mi scrisoarea! Am zis:
– Doamnă, o să trebuiască să...
A smuls scrisoarea şi a fugit la uşă, a deschis-o şi-a dat buzna înăuntru.
La naiba! Nu puteai să te-ntorci fără să ai ori recomandată, ori o semnătură! Trebuia chiar să semnezi de primire şi de predare la astea.
– HEI!
M-am dus după ea şi mi-am vârât piciorul în uşă exact la timp.
– HEI! FIR-AI...!
– Pleacă! Pleacă! Eşti un om rău!
– Ascultă, doamnă! Încearcă să-nţelegi! Trebuie să semnezi pentru scrisoarea aia! Nu pot să te las s-o iei aşa! Jefuieşti corespondenţa Statelor Unite!
– Pleacă, om rău!
Mi-am lăsat toată greutatea pe uşă şi m-am împins în cameră. Era-ntuneric înăuntru. Toate storurile erau trase. Toate storurile din casă erau trase.
– N-AI NICI UN DREPT SĂ-MI INTRI-N CASĂ! IEŞI!
– Şi dumneata n-ai nici un drept să jefuieşti corespondenţa! Ori îmi dai scrisoarea înapoi, ori semnezi pentru ea. Dup-aia plec.
– Bine! Bine! O să semnez.
I-am arătat unde să semneze şi i-am dat un pix. M-am uitat la sânii ei şi la restul şi m-am gândit, ce păcat că e nebună, ce păcat, ce păcat.
Mi-a dat înapoi pixul şi semnătura ei - era doar o mâzgălitură. A deschis scrisoarea, a-nceput s-o citească în timp ce mă-ntorceam să plec.
Apoi a fost în faţa uşii, cu braţele desfăcute. Scrisoarea era pe podea.
– Om rău, rău, rău! Ai venit aici să mă violezi!
– Doamnă, lasă-mă să trec.
– AI RĂUL SCRIS PE CHIP PESTE TOT!
– Crezi că nu ştiu? Acum lasă-mă să ies de-aici!
Cu o mină am încercat s-o dau la o parte. Mi-a-nfipt ghearele pe-o parte a feţei, adânc. Mi-am scăpat geanta, mi-a căzut chipiul, şi când mi-am scos o batistă să-mi opresc sângele a sărit şi mi-a zgâriat cealaltă parte.
– PIZDĂ NENOROCITĂ! CE DRACLP AI?
– Vezi? Vezi? Eşti rău! Stătea-mpinsă în mine. Am apucat-o de cur şi mi-am lipit gura de a ei. Sânii ăia se-mpingeau în mine, se-mpingea toată-n mine. Şi-a tras capul pe spate, ferindu-se...
– Violator! Violator! Violator rău!
Am coborât cu gura, i-am apucat unul din sfârcuri, apoi m-am mutat la celălalt.
– Viol! Viol! Mă violezi!
Avea dreptate. I-am dat chiloţii jos, mi-am desfăcut şliţul, am băgat-o, apoi am dus-o cu spatele până la canapea. Am căzut peste ea.
Şi-a ridicat picioarele sus.
– VIOL! a ţipat.
Am terminat, m-am încheiat la şliţ, mi-am luat taşca şi-am ieşit, am lăsat-o contemplând în linişte tavanul...
Am ratat prânzul, dar tot n-am reuşit să mă-ntorc la timp.
– Ai întârziat 15 minute, a zis Stone.
N-am zis nimic.
Stone s-a uitat la mine:
– Doamne sfinte, ce-ai păţit la faţă?
– Tu ce-ai păţit la a ta?
– Cum adică?
– Las-o baltă.
Eram iar mahmur, era alt val de arşiţă - o săptămâna cu 40 de grade zi de zi. Băutele continuau în fiecare noapte, şi dimineţile devreme şi-n timpul zilelor era Stone şi neputinţa a tot şi toate.
Unii dintre băieţi purtau caschete de soare africane şi ochelari de soare, dar eu, eu eram cam la fel, pe ploaie sau senin - haine ponosite şi pantofii atât de vechi, încât cuiele-mi intrau tot timpul în tălpi. Puneam bucăţi de carton în pantofi. Dar n-a fost de folos decât pe moment - curând cuiele-mi rodeau iar călcâiele.
Whiskey-ul şi berea curgeau din mine, ţâşnind de la subţiori, şi-i dădeam înainte cu povara aia-n spate ca o cruce, trăgând dinăuntru reviste, distribuind mii de scrisori, clătinându-mă, sudat de marginea soarelui.
O femeie a ţipat după mine:
– DOMNU' POŞTAŞ! DOMNIT POŞTAŞ! ASTA NU E BINE-AICI!
M-am uitat. Era la jumătate de stradă-n josul dealului şi eram deja-n întârziere.
– Doamnă, lăsaţi scrisoarea afară din cutie! O s-o luăm mâine!
– NU! NU! VREAU S-O IEI ACUM! O agita deasupra capului.
– Doamnă!
– VINO S-O IEI! NU E LA LOCUL EI AICI!
O, Doamne.
Am dat drumul la geantă. Apoi mi-am scos chipiul şi l-am aruncat pe iarbă. S-a rostogolit în drum. L-am lăsat şi-am coborât spre femeie. Juma' de stradă.
Am coborât şi i-am înşfăcat aia din mină, m-am întors, am pornit-o-napoi.
Era o reclamă! Corespondenţă de clasa a treia. Ceva despre o vânzare de haine la jumătate de preţ.
Mi-am ridicat chipiul din drum, l-am pus pe cap. Mi-am pus geantă pe partea stângă a coloanei, am luat-o iar la pas. 40 de grade.
Am trecut pe lângă o casă şi o femeie a ieşit în fugă după mine.
– Domnu' Poştaş! Domnu' Poştaş! N-ai o scrisoare pentru mine?
– Doamnă, dacă nu v-am pus nici una-n cutie, asta-nseamnă că n-aveţi scrisori.
– Dar ştiu că ai o scrisoare pentru mine!
– Ce vă face să spuneţi asta?
– Fiindcă sora mea a sunat şi-a spus c-o să-mi scrie.
– Doamnă, n-am nici o scrisoare pentru
