noroc, astea sunt totdeauna cele mai informate. E uscată şi robace. După setea cu care trânteşte containerele de gunoi, îţi dai seama că munceşte cu tragere de inimă. Saltă privirea spre mine şi deschide gura interogativ. I-au rămas doar caninii care par, în lipsa vecinilor, nemăsurat de lungi şi ascuţiţi. Seamănă cu un vampir.

Pun câteva întrebări convenţionale. Femeia e mută ca un pian după autopsie. Nu vrea să vorbească. S-a speriat cândva bine. Ea îşi vede de-ale ei, nu cunoaşte pe nimeni din bloc, doar pe don' Pandele, aministratorul, care-i dă banii la lună... Stă la etajul trei, da' nu-l găsiţi, e dus la Olăneşti, la tratament... Ce să se'ntoarcă, c-abia se duse... Cu nevasta, vezi bine...

Hotărât, nu-i ziua mea cea mai bună. Zăbovesc câteva clipe în faţa blocului, de parcă n-aş şti încotro s-o iau. Procedez inspirat pentru că la nici douăzeci de metri distanţă, parchează un BMW cafeniu. Coboară grăbită o ciocănitoare care nu se vrea recunoscută. O deconspiră intenţia vizibilă de incognito: ochelari de soare negri, pălărie stil apaş înghiţindu-i sprâncenele şi culoarea părului înghesuit sub calotă.

Dă buzna în bloc şi nu mă mai obosesc să pariez că se duce la Wanda. Mă iau după ea şi constat că liftul opreşte, într-adevăr, la etajul patru. Deci nu ştie încă ce s-a întâmplat... După nici două minute, e din nou în stradă. Nu-i greu de presupus că sigiliul de la uşa Wandei nu i-a stimulat dispoziţia.

Vădit tulburată, se îndreaptă în pas gimnastic spre BMW-ul cafeniu. Îi aţin calea. Fata îmi şuieră din mers:

— Arde rău, Cap Bob! Foc! Te caut eu!

 

***

 

Nu rămân cu gura căscată, pentru că n-o deschid nici la dentist. De frică. Perplex însă, sunt. Dau să urc în maşină şi renunţ. Unul dintre cauciucuri e fleaşcă. Mi l-au făcut terci, în vreme ce eu umblam prin bloc, după informaţii. BMW-ul cafeniu a dispărut.

Pe Nina Vestibul{5} o ştiu de la debut. Debutul meu. 

Abia terminasem facultatea. Ea avea puţin peste doisprezece ani şi trecuse la profesionişti. Opera în trotinete{6}, hoaţă de buzunare. Cu un senin şi o abilitate de-ţi tăiau respiraţia. Şi un look{7} prea deştept! Vorba olteanului, "oaia cât de hoaţă ar fi, nimeni n-o va bănui."

Când o vedeai pe Nina, din reflex îţi venea s-o mângâi pe cap. Sau s-o mănânci. Un model de şcolăriţă cu ghiozdan în spinare, codiţe cu funde gogonate şi uniformă bine călcată. Pe feţişoara cât un pumn, ochii zâmbeau tot timpul, câţiva pistrui aurii şi parşivi subliniau aerul de nevinovăţie. Nu ştiu de ce dracu', dar aşa se întâmplă. Când vezi pistrui pe o mutriţă nostimă, îţi vin în minte plase de prins fluturi, şotron, sărit coarda, tot treburi din astea roz-şerbet sau bleu-bébé... Şi comportarea era adorabilă. Ţi se topea inima de plăcere când o vedeai cum cedează locul persoanelor vârstnice, gravidelor sau "mamei cu copilul". În astfel de situaţii, avea cel mai mare dever, mocofanii se lăsau lucraţi cu priviri umezite de duioşie.

Locurile din faţă erau cele mai spornice şi Nina îşi asigura succesul luând vehiculul de la cap de linie. Când victimele constatau acasă că fuseseră operate, începeau să-l înjure pe Ceauşescu şi achitarea datoriilor externe. Încercau, după aceea, investigaţii retro întru depistarea momentului şi a autorului. Suspecţi se găseau, dar Nina nu figura niciodată pe listă: "Un copil atât de drăgălaş şi bine crescut! Ferice de părinţii ei!"

Adică ferice de Coana Aurica, bunica Ninei. Frumuşel album de familie{8} în săltar la mămăiţa, nimic de zis! Dichisit, procopsit, n-a scăpat nimic! Hoaţă, escroacă, gazdă de hoţi, tăi-nuitoare, prostituată, codoaşă — în funcţie de vârsta şi ambianţa socio-politică. A sărit bine din şaptezeci de ani s-a tras pe dreapta cam de cinci. "S-a retras" într-un apartament, undeva prin Dristor, văduvă respectabilă cu pălărie, televizor color şi pechinez.

Ştiu de la Bădoiu, care le ţine evidenţa şi după ce ies la pensie.

Nina e opera lu' Rica Cabanos{9}, numele de profesionistă a lu' gramama, între anii '40-'70. Fata n-a avut practic părinţi. De tată nu-şi aminteşte nimeni, iar maică-sa, fiica Auricăi, a uşchit-o cu un Mustafa. Bogat om! Doar cinci neveste la o cămilă! I s-a pierdut urma acolo, printre harapi. Nina avea trei ani şi Coana Aurica a înţeles că trebuie să se ocupe serios de educaţia ei. Mi-o subliniază şi acum, mulţumită ca una care-a câştigat pariul cu viaţa:

— ...asta i-am băgat eu în cap de mititică: să miroasă de la trei poşte a odicolon şi să se esprime cu pardon! Nu oafă de Ferentari! Ba amazoancă{10} de cinci stele! De teşcherea cu monogramă. M-a ascultat şi uite că n-a greşit.

Mă priveşte încântată, de la înălţimea celor trei guşi care-i împing capul pe ceafă. Mă uit la ea şi râd ca prostul. E clasică de tot! Dacă n-aş cunoaşte-o, aş zice că am în faţă un travesti. Madamă de bordel de odinioară, de la robdeşambrul înflorat care s-ar vrea un kimono, până la pedichiura sângerie care-i ţâşneşte din papucul auriu, decoltat la vârf. Până şi pechinezul e clişeu "academic" de madamă. Titirit, împanglicat, şamponat cu Dog's Dream (în valahă, Vis de Câine) şi isteric. Numele? Fireşte, Bombonel.

Nu se mai satură să-mi povestească ce bine s-a aranjat Nina. Nici Da Vinci nu s-ar fi simţit mai mândru, dac-ar fi ştiut că moaca de viţică bine hrănită şi cheală de sprâncene a Monei Lisa va străbate secolele! Ea, Coana Aurica, e autoarea succesului Ninei, fata având meritul de a-i fi făcut supusă ascultărică.

— ...pupăza{11} s-o ţii în chiloţi, nu în palmă, la "ia acilea, neamule, că-i ramazan, nema contor!" Şi când o fi la negocieri, pas-parol la creiţarii tolomacului ăsta de Ceauşescu, care nici facultăţi nu are... Canci{12} la el în bilă, canci în pantaloni!

— De unde ştiai, Coană Aurico, ce-avea Ceauşescu în pantaloni?

— Măndel cunoaşte! De-ajuns să mă uit la cravată şi-ţi spui ce se petrece juma de metru mai jos, la fermoar!

Îmi înfige un ochi pătrunzător în tiroidă şi mă simt fericit că azi