― E vorba de un dublu asasinat şi o sinucidere, toate trei prin otrăvire. Sébastien Salta era copleşit de datorii şi, intrat în panică, a vrut să termine definitiv.

Spunând acestea, comisarul rugă pe toată lumea să părăsească locul. Stinse cu mâna lui lumina şi trase uşa după el.

Camera crimei rămase din nou goală.

Cadavrele acoperite cu ceară lucioasă reflectau neoanele roşii şi albastre ce clipeau în stradă. Remarcabila prestaţie a comisarului Méliès le deposedase de orice aură tragică. Nu mai erau decât trei persoane decedate în urma otrăvirii, pur şi simplu.

Pe unde trecea Méliès, vraja dispărea, spulberată.

Un fapt divers şi nimic altceva. Trei figuri suprarealiste, iluminate de pâlpâirile multicolore. Trei oameni încremeniţi aidoma victimelor mumificate de la Pompei.

Rămânea, totuşi, ceva neliniştitor: masca de teroare nespusă ce răvăşea chipurile părea să sugereze că oamenii aceia văzuseră ceva mai înspăimântător chiar decât revărsarea lavei incandescente din Vezuviu.

9. INTRE PATRU OCHI CU UN CRANIU

103 683 se calmează. Degeaba a continuat să stea la pândă. Frumosul fluture proaspăt ieşit din cocon nu s-a mai întors. Furnica îşi şterge vârful abdomenului cu o mişcare a labei păroase şi o ia spre capătul crengii ca să recupereze coconul abandonat. Un asemenea obiect poate fi oricând util într-un furnicar. Poate servi ca amforă de ţinut mierea sau, la fel de bine, ca ploscă portabilă.

103 683 îşi spălă antenele şi le agită cu 1 200 de vibraţii pe secundă, pentru a verifica daca nu se mai află nimic interesant prin împrejurimi. Nici urmă de vreo pradă. Păcat.

103 683 e o furnică roşcată din oraşul federal Bel-o-kan. Are vârsta de un an şi jumătate, ceea ce corespunde celei de patruzeci de ani la oameni. Casta din care face parte este cea a soldaţilor exploratori asexuaţi. Îşi ţine antenele strânse într-un smoc şi destul de ridicate. Atitudinea gâtului şi a toracelui trădează un caracter din ce în ce mai dârz. Unul dintre pintenii-perie tibiali îi este rupt, dar, în ansamblu, trupul ei este încă în perfectă stare de funcţionare, chiar dacă învelişul e plin de zgârieturi.

Micii ei ochi emisferici examinează decorul prin sita faţetelor oculare: viziune panoramică. Poate să vadă simultan în faţă, în spate şi deasupra. Nimic nu mişcă împrejur. Nu mai are de ce să-şi piardă timpul pe aici.

Coboară din arbust, folosindu-se de perniţele plasate la extremitatea labelor. Aceste mici gheme fibroase secretă o substanţă adezivă care-i permite să se deplaseze pe suprafeţe complet netede, inclusiv la verticală, ba chiar şi răsturnată, pe tavan.

103 683 o ia pe o pistă mirositoare şi înaintează în direcţia oraşului său. În jurul ei, iarba formează un decor verde şi înalt. Furnica se întâlneşte în cale cu numeroase lucrătoare belokaniene care aleargă urmând aceleaşi căi olfactive. Pe alocuri, cantonierele au săpat pista în adâncime, ca pe un tunel, pentru ca cei ce o folosesc să nu fie deranjaţi de razele soarelui.

Un melc fără casă traversează din nebăgare de seamă pista furnicilor. Nişte soldaţi îl alungă de îndată, înţepându-l cu vârful mandibulelor. Apoi, balele pe care le-a lăsat de-a curmezişul drumului sunt curăţate la repezeală.

103 683 trece pe lângă o insectă ciudată, care nu are decât o aripă şi se târăşte lipită de sol. Văzută mai îndeaproape, ea se dovedeşte a fi o furnică ce transportă o aripă de libelulă. Între cele două are loc un schimb de saluturi. Cealaltă a fost mai norocoasă decât ea, deoarece între a te întoarce cu tolba goală sau cu un cocon de fluture nu e mare diferenţă.

Oraşul începe să se profileze în depărtare. Apoi cerul dispare cu totul şi nu se mai vede decât un masiv format din crenguţe.

Acesta este Bel-o-kan.

Creat de o regină furnică rătăcită (Bel-o-kan înseamnă "Oraşul furnicii rătăcite"), ameninţat necontenit de războaiele dintre furnici, de tornade, termite, viespi şi păsări, oraşul Bel-o-kan dăinuie semeţ de peste cinci mii de ani.

Bel-o-kan, sediul central al furnicilor roşcate de la Fontainebleau.

Bel-o-kan, cea mai mare forţă politică a regiunii.

Bel-o-kan, furnicarul unde s-a născut mişcarea evoluţionistă myrmicină.

Fiecare ameninţare îl consolidează. Fiecare război îl face şi mai combativ. Fiecare înfrângere îi sporeşte inteligenţa.

Bel-o-kan, oraşul cu treizeci şi şase de milioane de ochi, cu opt milioane de labe, cu optsprezece milioane de creiere. Plin de viată şi splendoare.

103 683 îi cunoaşte toate intersecţiile şi toate punţile subterane. Pe când era copil, a vizitat sălile unde se cultivă ciupercile albe, cele unde sunt mulse turmele de păduchi-de-frunze şi cele în care furnicile-cisternă stau nemişcate, agăţate de tavan. A alergat prin galeriile Oraşului interzis, săpate odinioară de termite în lemnul unui buştean de pin. A fost martora tuturor ameliorărilor aduse de noua regină Chli-pou-ni, fosta ei tovarăşă de aventuri de pe vremuri.

Chli-pou-ni este regina care a inventat "mişcarea evoluţionistă". A renunţat la titlul de nouă Belo-kiu-kiuni pentru a-şi crea propria ei dinastie: cea a reginelor Chli-pou-ni. A schimbat unitatea de măsură a spaţiului: nu se mai foloseşte capul (3 mm), ci pasul (1 cm). Din moment ce belokanienele călătoreau la distanţe mult mai mari, se impunea de la sine o unitate mai mare.

În cadrul mişcării evoluţioniste, Chli-pou-ni a construit Biblioteca chimica şi, mai ales, a adunat şi găzduit tot soiul de insecte comensale, pe care le studiază pentru colecţia ei de feromoni zoologici. Se străduieşte îndeosebi să domesticească speciile zburătoare şi acvatice: scarabeii şi gândacii-de-apă carnivori.

A trecut multă vreme de când 103 683 şi Chli-pou-ni nu s-au mai văzut. E greu să te apropii de tânăra regină, prea ocupată să depună ouă şi să reformeze Oraşul. Soldatul nu a uitat însă deloc aventurile lor comune din subsolurile Oraşului, ancheta pe care au dus-o împreună ca să descopere arma secretă, lomecuza furnizoare de drog care a încercat să le otrăvească şi lupta cu furnicile spioane cu miros de stâncă.

103 683 îşi aminteşte şi de marea ei călătorie spre est, de contactul cu marginea lumii, de ţara Degetelor, unde tot ce e viu piere.

De mai multe ori, luptătoarea a cerut să se organizeze o nouă expediţie, dar i s-a răspuns că erau prea multe