disciplinei personalului. * Abia în iunie 1924, printr-un decret al VŢIK-SNK, în corpul Gărzii de Escortă a fost introdusă disciplina militară, iar completarea acesteia cu efective a revenit Comisariatului Poporului pentru Marina Militară.*

  Şi tot în paralel au fost create, în 1922, Biroul central pentru înregistrări dactiloscopice şi Crescătoria centrală de câini de pază şi urmărire.

  Între timp, GUMZak-ul este rebotezat în GUITU, apoi în GUITL OGPU, al cărei şef devine şi şeful Trupelor de Escortă ale URSS.

  Câte frământări! Câte scări, cabinete, santinele, permise de trecere, ştampile şi tăbliţe indicatoare!

  Din GUITL, progenitura GUMZak-ului se şi trage GULag-ul nostru!

  Capitolul 2

  ARHIPELAGUL SE NAŞTE DIN MARE PE MAREA ALBĂ, unde vreme de jumătate de an nopţile sunt albe, Insula Mare Solovki îşi înalţă din ape bisericile albe, împresurate de zidurile de piatră ale Kremlinului, roşii-ruginii din pricina lichenilor aclimatizaţi aici, iar pescăruşii alb-cenuşii planează necontenit, cloncănind, deasupra Kremlinului.

  „în această limpezime, ai zice că nu există păcat… Aici, natura pare a nu fi evoluat încă până la a cunoaşte păcatul” – aşa vedea insulele Solovki Prişvin1.*

  Fără noi s-au înălţat din mare aceste insule, fără noi au apărut pe întinsul lor cele două sute de bălţi cu peşte, fără noi s-au umplut de cocoşi sălbatici, iepuri şi reni, căci vulpi, lupi şi alte fiare prădalnice n-au existat aici nicicând.

  Gheţarii se apropiau şi se îndepărtau, blocurile eratice de granit se îngrămădeau în jurul lacurilor; lacurile îngheţau în gerul nopţilor de iarnă, marea vuia răscolită de vânt, acoperindu-se cu sloiuri, iar uneori cu întinderi compacte de gheaţă; aurorele boreale acopereau jumătate de cer; şi din nou se făcea ziuă, şi din nou vremea se încălzea; brazii creşteau, îngroşându-şi trunchiurile; păsările cloncăneau şi ţipau, renii tineri răgeau – planeta se rotea cu întreaga ei istorie mondială, împărăţii se înălţau şi se prăbuşeau, dar aici tot nu existau fiare prădalnice şi nici oameni.

  Uneori debarcau aici navigatori din Novgorod, care au şi inclus insula în platina? Obonejsk. Mai poposeau pe insulă şi karelieni. La jumătate de veac după bătălia de la Kulikovo şi cu o jumătate de mileniu înainte de GPU, au traversat marea de sidef, îutr-o luntrişoară, monahii Savvati şi Zosima, care au socotit drept sfânt acest ostrov fără animale de pradă. Ei au şi pus temeliile mânăstirii Solovki. De atunci au fost durate aici catedralele Uspenski şi Preobrajenski, biserica Useknovenie, pe colina Sekirnaia, şi încă douăzeci de biserici, şi încă douăzeci de capele, schitul Golgofski, schitul Troiţki, schitul Savvatievski, schitul Muksalmski şi puzderia de refugii singuratice pentru

 

  *Numai monahii de aici i se păreau păcătoşi. Era anul de graţie 1908 şi concepţiile liberale de atunci nu îngăduiau să scrii un singur cuvânt aprobator despre clerici. Dar nouă, celor ce am străbătut Arhipelagul, aceiaşi monahi aveau să ne apară ca nişte îngeri. Având posibilitatea să înfulece cât le era voia, la schitul Golgofsko-Raspiatski chiar şi de peşte, mâncare de post, îşi îngăduiau să se atingă numai la marile praznice. Având putinţa să doarmă pe săturate, îşi petreceau nopţile veghind şi (la acelaşi schit) citeau cât era ziulica de lungă, şi anul de lung, şi viaţa de lungă psaltirea, pomenindu-i pe toţi creştinii pravoslavnici, vii sau morţi. De parcă ar fi presimţit ce avea să fie aici mai târziu.

  Asceţi şi schimnici, în colţuri retrase. S-a semănat muncă multă aici – mai întâi de către monahii înşişi, apoi şi de către ţăranii aparţinători mâuăstirii. Insulele au fost legate între ele prin zeci de canale. Apa din lac a fost adusă la mânăstire prin apeducte din lemn. Dar lucrul cel mai uimitor este digul Muksalma (sec. XIX), înălţat pe bancuri de nisip din blocuri de piatră pe care ai fi jurat că nimeni nu le poate clinti din loc. Pe Bolşaia şi Malaia Muksalma au început să pască turme bogate: monahilor le plăcea să se îngrijească de animale, fie ele domestice ori sălbatice. Pământul de pe Solovki s-a dovedit a fi nu numai sfânt, ci şi mănos, putând hrăni multe mii de oameni. * în grădini se cultivau verze dulci, albe şi îndesate (cocenilor li se zicea „mere de Solovki”). Toate legumele se produceau pe insulă – şi ce legume! – Existau chiar sere de flori, inclusiv de trandafiri. An de an dădeau în pârg bostănăriile. A luat avânt meşteşugul pescuitului – cu năvodul pe mare şi cu undiţa în „juvelnicele mitropolitane”. De-a lungul secolelor şi deceniilor, localnicii şi-au construit propriile mori pentru propriile cereale, propriile joagăre, propriile vase în propriile ateliere de ceramică, propria turnătorie şi propria fierărie, propria legătorie de cărţi, propriul atelier de pielărie şi propria căruţărie, ba chiar şi propria centrală electrică. Şi cărămizile cu profile complicate, şi micile nave maritime de care aveau trebuinţă localnicii şi le-au făcut cu mâna lor.

  Numai că nici o dezvoltare în sânul unui popor nu s-a produs încă nicicând, nu se produce – şi oare se va produce vreodată? – Fără a fi însoţită de ideea militară şi ideea penitenciară.

  Ideea militară. Nu se poate ca nişte monahi zărghiţi să pur şi simplu trăiască pe o pur şi simplu insulă. Insula e situată la graniţa Marelui Imperiu, aşadar, va avea de luptat cu suedezii, cu danezii, cu englezii, aşadar, trebuie durată aici o cetate cu ziduri de opt metri grosime şi cu opt turnuri, şi în ziduri trebuie tăiate metereze înguste, iar în clopotniţa bisericii trebuie instalat un post de observaţie. (Şi într-adevăr, mâuăstirea a trebuit să-i înfrunte pe englezi în 1808 şi 1854 – şi a rezistat; în lupta cu nikonienii, din 1667, Kremlinul a fost predat unui boier de la curtea ţarului de către monahul Teoctist, care a deschis o intrare secretă.)

  Ideea penitenciară. Se poate ceva mai grozav? Pe o insulă izolată, ziduri zdravene de piatră! – Un loc ideal pentru a-i priponi pe cei mai temuţi răufăcători, iar paza se asigură la faţa locului. Noi nu vă împiedicăm să vă mântuiţi sufletele, în schimb voi păziţi-ne ocnaşii. (Câte credinţe a spulberat,