– Bună, Ron, vrei un pahar cu vin?

A băut un pahar cu noi. Apoi au intrat o fată grasă şi un bărbat slab, ras în cap. Erau Pearl şi Jack. S-au aşezat. Apoi a intrat un alt tânăr. Îl chema Jean John. S-a aşezat şi el. Apoi a intrat Pat. Pat avea o barbă neagră şi păr lung. S-a aşezat pe podea la picioarele mele.

– Eu sunt poet, a zis.

Am luat o înghiţitură de vin.

– Cum poţi fi publicat? m-a întrebat el.

– Trimiţi manuscrisul editorilor.

– Dar sunt necunoscut.

– Toţi începem prin a fi necunoscuţi.

– Citesc în public din opera mea trei seri pe săptămână şi sunt actor, aşa că citesc foarte bine.

Mă gândesc că dacă mi-aş citi opera destul, cineva s-ar găsi s-o publice.

– Nu e imposibil.

– Problema e că, atunci când citesc, nu vine nimeni să mă asculte.

– Nu ştiu ce să-ţi spun.

– Am să mă tipăresc singur.

– Whitman a făcut la fel.

– Vrei să citeşti câteva din poeziile mele?

– Dumnezeule, nu.

– De ce nu?

– Nu vreau decât să beau.

– Vorbeşti mult despre băutură în cărţile tale. Crezi că băutura te-a ajutat să scrii?

– Nu, nu sunt decât un alcoolic care s-a făcut scriitor ca să poată rămâne în pat până la prânz. M-am întors spre Sara.

– N-am ştiut că ai aşa de mulţi prieteni.

– Nu e întotdeauna aşa.

– Mă bucur că avem destul vin.

– Sunt sigură că vor pleca în curând, a zis ea. Ceilalţi discutau. Conversaţia a luat-o razna şi n-am mai ascultat. Sara arăta bine. Atunci când vorbea, o făcea cu inteligenţă şi incisivitate. Era deşteaptă. Pearl şi Jack au plecat primii. Apoi Jean si John. Apoi Pat, poetul. Ron stătea de-o parte a Sarei, eu de cealaltă. Doar noi trei. Ron şi-a turnat un pahar de vin. Nu puteam să mă supăr pe el. Era colegul ei. N-aveam nici o speranţă să se întâmple ceva. Era deja acolo. I-am turnat Sarei un pahar de vin, apoi mi-am turnat şi mie. După ce am terminat de băut, i-am spus ei şi lui Ron.

– Cred că am să plec.

– Ah, nu, a zis Sara. Nu aşa curând. Nici n-am avut ocazia să vorbim. S-a uitat spre Ron.

– Înţelegi, nu-i aşa, Ron?

– Bineînţeles.

S-a ridicat şi a plecat spre partea din spate a casei.

– Hei, am zis, nu vreau să-ţi fac vreo neplăcere.

– Ce neplăcere?

– Între tine şi colegul tău.

– Ah, nu e nimic între noi. Nici sex, nimic. El închiriază camera din spate.

– Aha.

Am auzit sunetul unei chitare. Apoi o voce care cânta tare.

– E Ron, a zis Sara.

Nu făcea decât să behăie. Vocea lui era atât de proastă, încât nu merită nici un comentariu.

Ron a cântat timp de vreo oră. Eu şi cu Sara am mai băut din vin. Ea a aprins nişte lumânări.

– Ia şi tu o ţigară de-asta.

Mi-am aprins una. Era o ţigară mică, maronie, din India. Avea un gust plăcut, aspru. M-am întors spre Sara şi ne-am sărutat pentru prima oară. Săruta bine, seara părea promiţătoare.

Uşa s-a deschis şi un tânăr a intrat în cameră.

– Barry, a zis Sara, nu mai primesc vizitatori, Uşa s-a trântit şi Barry a întins-o. Anticipăm probleme: fiind un om retras, nu puteam suporta aglomeraţia. N-avea nimic de-a face cu gelozia, pur şi simplu îmi displăceau oamenii, mulţimile, în orice loc, cu excepţia întâlnirilor mele cu cititorii. Oamenii mă diminuau, mă epuizau.

„Umanitatea nu ţi-a priit încă de la început", ăsta era motto-ul meu.

M-am sărutat din nou cu Sara. Băusem amândoi prea mult. Sara a mai deschis o sticlă. Îşi ţinea paharul cu eleganţă. N-aveam nici o idee despre ce discutăm. Cel mai bun lucru la ea era că vorbea foarte puţin despre scrisul meu. Când am golit ultima sticlă, i-am spus Sarei că eram prea beat ca să mai conduc până acasă.

– Ah, poţi dormi în patul meu, dar fără sex.

– De ce?

– Nu sunt de acord cu sexul în afara căsătoriei.

– Serios?

– Drayer Baba nu crede în asta.

– Uneori Zeul poate greşi.

– Niciodată.

– Bine, hai să mergem în pat.

Ne-am sărutat în întuneric. Eram, oricum, un adept al pupatului şi Sara era una dintre cele mai bune pupăcioase pe care o întâlnisem vreodată. Trebuia să mă întorc în timp hăt, până la Lydia, ca să găsesc pe cineva comparabil. Totuşi, fiecare femeie era diferită. Fiecare săruta în felul ei. Lydia săruta probabil acum vreun nenorocit sau, mai rău, îi pupa mădularul. Katherine dormea în Austin.

Sara îmi luase pula în mâna. O mângâia, o frecă. Apoi şi-a lipit-o de pizdă. A frecat-o în sus şi-n jos, în sus şi-n jos de pizdă. Urma poruncile zeului ei, Drayer Baba. Nu i-am umblat la pizdă, pentru că am simţit că asta l-ar ofensa pe Drayer. Ne-am sărutat doar şi ea a continuat să-mi frece pulă de pizdă, sau poate de clitoris, n-aveam cum să ştiu. Am aşteptat să-mi bage pula în pizdă, dar ea n-a făcut decât să o frece. Flocii au început să-mi irite pula. M-am retras.

– Noapte bună, dragă, am zis.

Şi apoi m-am întors şi m-am lipit cu spatele de ea. Amice Drayer, m-am gândit, ai o adeptă pe cinste în patul ăsta.

Dimineaţa, am început iarăşi chestia cu frecatul, cu aceleaşi rezultate. M-am hotărât, la dracu, n-am nevoie de soiul ăsta de non-acţiune.

– Vrei să faci o baie? m-a întrebat Sara.

– Sigur.

M-am dus în baie şi am lăsat apa să curgă. La un moment dat, în timpul nopţii, îi spusesem Sarei că una dintre nebuniile mele era să fac trei sau patru băi fierbinţi pe zi. Străvechea terapie cu apă.

În cada Sarei încăpea mai multă apă decât în a mea şi era mai fierbinte. Aveam un metru şaptezeci şi şase şi totuşi mă puteam întinde în cadă. Pe vremuri, făceau căzi pentru împăraţi, nu pentru funcţionari de bancă de un metru cincizeci.

M-am întins în cadă. Era minunat. Apoi, m-am ridicat şi m-am uitat la sărmana mea pulă iritată de la frecatul de flocii pizdei. Timpuri grele, bătrâne, dar e mai bine decât nimic, nu-i aşa? M-am aşezat iarăşi în cadă şi m-am întins.