şi bufetul din bucătărie. Nu mai găsesc dosarul cu acte personale ale lui Săraru. Deschid braţele a fatalitate.

— O pistă definitiv închisă.

— Hai, să nu fim pesimişti!

— Costică, ăsta nu mai dă pe-aici în veci! Dacă vrei o părere personală, Victor Săraru, alias Robert Redford — iubitul Viorelei, nu se mai află în momentul de faţă între graniţele scumpei noastre patrii.

— Ceea ce ar însemna că şi-a rezolvat problemele.

— Dacă nu-s ale lui, i se fâlfâie. Poate că pierde nişte bani, dar se salvează înainte ca vaporul să se scufunde. La cât se simte de mare şi tare, îşi închipuie că poate face carieră oriunde. Totul e să scape. Acum. Crezi că fata ştie ceva?

Ridic din umeri:

— Poate da sau poate nu. Înclin să cred că Săraru nu va semnaliza înainte de a se simţi în siguranţă. Şi asta nu se va întâmpla decât la câteva mii de kilometri, mile dacă vrei, de Bucureşti.

— Hm, nu eşti în dispoziţia cea mai trandafirie... Ce urmează?

— Crocodil Club.

 

 

— Găselniţa cu pisica mi se pare interesantă, îmi spune pe drum. O modalitate de a verifica dacă un spaţiu închis a fost vizitat. De unde dracu' ai făcut rost de mâţă? Ai capturat-o pe uliţă şi ai adus-o în servietă? Mă interesează tehnica.

— Nici o tehnică. Şi-a oferit singură serviciile. Era pe coridor, când am deschis uşa rândul trecut, a zbughit-o înăuntru şi eu am lăsat-o acolo.

— Aha, tocmai mă întrebam. Trucul era prea deştept ca să-ţi aparţină.

La Crocodil, linişte. Grădina fastuoasă, proaspăt stropită, de o splendoare paradisiacă dă o senzaţie de răcoare şi de siguranţă radioasă. Nimic rău nu se poate întâmpla. Aici, în spaţiul ex-iugoslav, în lume.

Suntem recepţionaţi ca de-ai casei. Bodyguarzii care tândălesc prin curte se mulţumesc să arunce priviri indiferente şi să stăpânească dobermanii. Mârâie şi vibrează ca nişte sârme vârâte în priză. La etajul doi, cade un colţ de perdea. O femeie de serviciu n-ar fi fost atât de discretă. Cel care ne-a văzut dă acum alarma în tot stabilimentul.

După soarele puternic de afară, pentru câteva clipe, nu prea distingem ce se petrece în hol. Două siluete, un bărbat suplu şi o femeie cu o valiză în mână, avansează spre noi. Îl recunosc pe Negulescu, directorul cosmeticat, semi-patron şi factotum în prăvălie şi — stupefiat — pe mama Wandei.

— Ei drăcie! suflă Bădoiu, ce de lume bună!

Gabriela State se bucură că mă vede. Instinctiv, trece lângă mine, mi se pune sub ocrotire.

— Ce căutaţi aici?

— Am venit să iau lucrurile Wandei. Domnul Negulescu mi-a spus că pot să le ridic. Costumele ei... fotografii... E gata să plângă: Mai păstrează parfumul ei... A fost foarte amabil din partea dumnealui.

— Dacă era aşa de drăguţ, putea să vi le aducă personal, acasă.

Mustaţa lui Negulescu zvâcneşte:

— Doamna State a insistat să vină. A vrut să vadă unde lucra Wanda.

— Aşa e. Simt nevoia să fiu pe unde a fost Doina. Se înstrăinase, ştiu atât de puţine despre ea...

O apuc brutal de braţ şi o scot afară:

— V-am rugat insistent să nu părăsiţi domiciliul. Comiteţi imprudenţe care vă pot costa viaţa. Dacă eraţi atrasă într-o cursă?

Îşi îndreaptă spre mine ochii încercănaţi:

— Nu vă daţi seama că nu mă mai interesează nimic? Că nu-mi pasă ce se întâmplă cu mine?

— Dacă asta e decizia dumneavoastră, nouă nu ne rămâne decât să ne luăm rămas bun şi să ne vedem de treabă.

Începe să plângă. Bodyguarzii ne privesc cu o curiozitate mai degrabă placidă.

— Vă rog, nu fiţi supărat... Trebuia să văd locurile acestea. Scena, cabina ei, oglinda în care se privea... Simţeam nevoia ca de aer, înţelegeţi-mă.

Ieşim din curte şi-mi rotesc ochii instinctiv prin jur.

— Cum aţi ajuns aici?

Îmi arată cu degetul spre parking:

— Am venit cu taxiul acela alb. L-am luat din staţie... L-am rugat să mă aştepte.

O conduc până la o Dacie cu căciuliţă pe capotă. Şoferul o recunoaşte şi îşi strânge micul dejun întins pe Evenimentul Zilei.

— Promiteţi-mi că nu mai plecaţi de acasă fără să ne anunţaţi. Apropo, ştiam că nu răspundeţi la telefon. Cum a izbutit Negulescu să vă contacteze?

Face ochii mari:

— Eu l-am căutat. Am luat telefonul de la Informaţii.

— Am înţeles, fiţi atentă cum procedaţi în continuare.

Îmi atinge uşor braţul. Pe buze îi tremură un zâmbet chinuit, privirea e rugătoare:

— Nu aţi vrea să veniţi cu mine... să ne uităm împreună la lucrurile ei? Sunt şi multe fotografii... Mi le-aţi putea explica.

Rahat! Dacă a existat ceva interesant în cabina Wandei, de mult a fost confiscat.

Promit vag şi îi închid portiera.

Traversez curtea în fugă. Dobermanii mă latră pe trei voci, bodyguarzii — cică în surdină — fac mişto ieftin:

— Uite-l şi pă "olimpicul"!

— Îl haleşte pe kenyan, ce mai! şi încep să aplaude.

— Lăsaţi-l, mă, că se emoţionează.

N-am replică aşa că fac pe ăla superiorul de nu-i bagă în seamă. Înjurătura îmi rămâne între dinţi.

În hol, nimeni — doar răcoare şi curent. Prin uşile deschise văd barul. E încă în pijama. Scaunele sunt pe mese, paharele goale strălucesc în lumina soarelui tranşată de draperiile crăpate, pe estradă orchestra doarme sub huse. Pentru că totul e prosper, curat şi cu lustru, atmosfera rămâne ambiantă. Nimic din aerul localurilor care dezbrăcate de luminile, paietele şi buna dispoziţie zgomotoasă a nopţii dezolează. Strig cu ochii spre tavan:

— Bădoiule, unde eşti?

Gonesc pe scări spre "garsoniera" lui Negulescu. Constat imediat că acvariul nu se mai află pe coridor. Uşa e deschisă, intru fără să mai bat. Dintr-o privire, înţeleg cum stau lucrurile. Pe fruntea lui Negulescu atârnă două şuviţe de păr. Faţă de coafura lui îndeobşte neclintită, amănuntul e grăitor.

Babuinul se află în zi dură. În ultima vreme, dar mai ales după dezertarea lui Suliţă, şi-a luat-o rău în cap. Îl întreb din ochi ce se întâmplă. Deschide palma elocvent către interior. Adică, pot constata şi singur.

Mă uit rapid în jur. Nimic particular. Ordine şi confort. Nu denotă nici o preferinţă, nici o preocupare specială, nici urmă de acvariu.

— Unde sunt peştii?

Bădoiu exclamă încântat:

— Taman asta-l întrebam şi eu pe Charles Boyer.

Face aluzie la coafura gominată, ultracosmeticată, la aspectul lins al starului interbelic. Hotărât,