de la Dorinel încoace, am dat toţi în damblaua cinemaului... Negulescu luptă din greu să-şi păstreze sângele rece. Ceva din ascuţimea trăsăturilor şi privirea de glaspapir mi-l amintesc pe Suliţă. Tipologic, fac parte din aceeaşi familie. Reiau:

— Ce-ai făcut cu peştii?

Mă străpunge cu privirea stilet:

— Vă credeţi şmecheri, aşa-i? Mastodontul ăsta cară pumni...

— Pardon, omuleţule, i-o retează Babuinul, ţi-am şters doar o lăbuţă. Dacă-ţi lipeam un singur pumn, acum visai tehnicolor înstelat...

...Iar dacă ochii lui Negulescu ar putea ucide, Babuinul ar fi ţăndări la pământ.

— Extraordinar! Trăiască Poliţia Română!

— Hip, hip, ura! Ura!! Ura!!! urlă Bădoiu şi se pregăteşte să-i mai ardă una.

Mă bag între ei:

— Unde sunt peştii?

De furie, lui Negulescu îi sar ochii-n tigaie. Răcneşte:

— Nu ştiu! Mi i-a furat cineva, mama lor de peşti!

— Când?

— De unde dracu' vreţi să ştiu?! ţipă isteric. Când m-am întors azi-noapte de la Suceava, nu mai erau.

Babuinul scuipă lateral subţire, cu distincţie Giuleşteană: Hai Rapidul!

— Cine vrei să te creadă, băi labă tristă?

Rămân fără grai. M-a bubuit o idee. Absolut acrobatică. Accentele din glas sunt inconfundabile. Acelaşi glas care m-a şocat când am răspuns la telefonul din apartamentul Gabrielei State. Sunt una şi aceeaşi persoană, nu am nici o îndoială. Ideea mea însă merge mult mai departe... Îmi trec mâinile prin păr, încercând să par liniştit:

— Propun să te gândeşti puţin... Mă adresez lui Bădoiu: Vrei să vii o clipă?

Ieşim amândoi pe culoar. Babuinul îşi mijeşte ochii mistreciori:

— Ce-ţi veni?

Lansez bomba, sigur de efect:

— Tipul e fratele lui Suliţă.

Dacă cineva mi-ar fi spus că ochii lui Bădoiu de care pomeneam adineauri pot deveni talgere, nu l-aş fi crezut. De emoţie, se bâlbâie.

— Mă, tu eşti zdravăn? De unde ştii?!

— Dacă vrei, punem pariu.

— Nu pun, eşti prea sigur. Fă-mă să înţeleg! Ăsta-i Negulescu, ăla-i Demetru.

Mă hlizesc:

— I-ai legitimat vreodată?

— Pot s-o fac acum, şi o ia spre uşă.

— Stai blând, îl opresc, e prea devreme ca să ne descoperim cărţile. De altfel, chiar dacă numele nu-mi confirmă ipoteza, rămân la aceeaşi idee. Ăştia doi sunt cel puţin fraţi uterini.

— Ha?!

— Adică, doar după mamă, băi seralistule!

— Băi Oxford, de uter am mai auzit şi eu, dar de ce n-ar fi fraţi după tată?

— Dintâi, că n-au acelaşi nume. Mai apoi, băieţii seamănă îndeobşte cu mamele. Pe amândoi ţi-i poţi imagina, cu oarecari retuşuri, în ipostaza de femei. Fii atent la siluetele filate, la gestica isterică, dar mai ales, vocile când se enervează şi le scapă. Sunt sigur că nu mă înşel, ca de soarele de afară!...

Mă întrerup, fulgerat de încă o idee. Babuinul mă urmăreşte înfrigurat:

— Trebuie să recunosc că eşti în ziua ta cea mare. N-ai să mă convingi că azi-dimineaţă, tot cafea cu lapte ai înghiţit. Hai exprimă-te!

Mă gândesc la perdeaua de la etajul doi, după care pândea cineva la sosirea noastră. Numai de n-ar fi prea târziu. Mă reped în odaia lui Negulescu şi acţionez în viteză. Bădoiu mă urmăreşte stupefiat cum îi îmbrac o cătuşă, iar cu cealaltă îl priponesc de calorifer. Freză începe să urle ca un descreierat:

— Ce faceţi?!... Porcilor! Unde vă treziţi?

— La Crocodil. Doar cinci minute, iepuraş, şi ne întoarcem... Ca să nu-ţi vină ideea să zburzi.

Babuinul aleargă după mine, pe scări. La deal, spre etajul doi.

— Zi-i o dată, Boabe, care-i chestia?

— Suliţă se ascunde aici.

 

 

Când mă aflu în dispoziţie reflexivă, realizez că am multe minusuri. Cel mai mult, însă, după numărul centimetrilor, mă deranjează lipsa simţului de orientare. Nu ştiu dacă are vreo legătură, dar în liceu, nu le vedeam deloc la geometria în spaţiu. Cert este că într-un război, aş nimeri toate capcanele, aş ajunge sigur şi fără nici o intenţie la liniile inamicului.

Acum, trebuie să reperez încăperea unde flutura perdeaua. Mă mai derutează şi scara ondulată, tot felul de culoare, nişe, fiţe de arhitectură. Îi explic lui Bădoiu situaţia, amplasamentul respectivei ferestre văzută din curte şi-l las s-o ia înainte.

— Hm, sigur nu moare în tine un Cristofor Columb! Se înfoaie: Fii atent la tetea, instinct şi simţ de orientare!

— Hm, fac şi eu, nu toţi avem neamuri în junglă.

Ar fi interesant de ştiut câte uşi are căsoiul ăsta. Am impresia că am trecut pe lângă duzine. Babuinul se opreşte brusc. Duce degetul la buze pe urmă, îl îndreaptă către una dintre ele. Numărăm până la trei, respirăm adânc şi ne facem intrarea clasică: Bădoiu expediază în panoul uşii o directă de gheată stângă 49 care ar fi făcut să tresară chiar şi o poartă de cetate, din aia cu pont-lèvis, şi dă năvală ca un apucat, cu revolverul în dreapta. Eu îl acopăr modest, ţinând arma cu ambele mâini, în poziţie crăcănat.

O încăpere foarte asemănătoare celei ocupate de Negulescu. Evident locuită, dar locatarul nu se vede. Bădoiu adulmecă, ciuleşte urechile, se deplasează pe lângă pereţi cu paşi uriaşi şi muţi, ca o maimuţă gigant. Dracu' ştie ce mă apucă şi răcnesc din senin, cât mă ţin plămânii:

— Cu-cu... BAU!

Bădoiu sare spre lustră cu o detentă à la Bogdan Stelea. Concomitent, trage un urlet şi un foc aşa, ca să fie sigur:

— Eşti sifilitic?! Ai băut gaz?

— Cafea cu lapte, ţi-am spus.

În aceeaşi secundă, se deschide uşa care dă spre oficiul sanitar. E chiar Suliţă în carne şi oase, cu o Beretta din dotarea prăvăliei în mână. Meditez că trei revolvere între zidurile aceleiaşi încăperi înseamnă cam mult. Babuinul, în gând cu mine, e mai prompt şi mai concret. Se lasă fulgerător pe piciorul stâng, deschide un compas pe care-l apreciez cam la 120 de grade şi cu aceeaşi copită 49, într-un elan superb, catapultează Beretta lui Suliţă în tavan. Desigur, tipul nu începe să râdă:

— Cum îţi permiţi?! Căpitan Costea, mi se adresează, dezarmează-l imediat. E arestat.

Dacă Suliţă nu râde, în schimb Babuinul e pe jos, de ce bine se distrează:

— Uite-l şi pe Scipio Africanul!

Nu sesizez corelaţia, dar urmăresc cu tot interesul urmarea.

— Auzi, Boabe, ăsta nu ştie că de douăzeci şi patru de ore e dat în urmărire în toată ţara! Unde dispăruşi, băi "regulament"? Tălică şi cu amicul Ţeastă?

Suliţă tremură cu pumnii încleştaţi, e alb-găleată