cu var, ochii îi ard ca la ftizici. Dacă ăsta-i normal, eu sunt Mihai Leu în costum de baie. Zău, dacă nu mi-e şi milă.

— Sunt în misiune, ţipă piţigăiat, n-am dispărut!

Bădoiu se scarpină în nas:

— Explică-i chestia asta lui nen'tu Pascu.

Suliţă face doi paşi înapoi:

— Căpitane Costea, ţi-am dat un ordin!

— Are altele pe cap acum. Hai, ţine-o la vale, că te aşteaptă frăţâne-tu. O să fie vesel împreună la escalop de linte, v-aţi aranjat şi cu neamurile! Un singur drum la vorbitor.

O spumă uşoară apare pe buzele lui Demetru. Nu-i epileptic, dar nici departe. Strigă, în timp ce Babuinul îi pune brăţările:

— E un complot împotriva mea!

— I se trage de la Ceauşescu, pricepe Bădoiu. Cu pas de defilare înainte, că nu pot sta mult în picioare!

— O conspiraţie murdară! Sunt sabotat în plină misiune!

Babuinul bate câmpii în rime:

— Aşa-i, fecior, "turcii mă-nconjor, vântul suflă rece, rănile din c... al naibii mă dor!"

— Animalule!

— Vezi, constată Babuinul împingându-l pe uşă, nu eşti original. Chestia cu "animalule" e fumată. Numai presa cât rahat a mâncat!

Coborâm scările. Femeia de serviciu care le spală se holbează la noi şi îşi duce mâna la gură. Babuinul se interesează în treacăt:

— Ce-i, soro, n-ai dinţi?

Pe mine spectacolul mă oripilează. Gata, am câştigat partida cu Suliţă, de ce mai e nevoie şi de circ?! Scrâşnesc:

— Termină odată!

Babuinul îmi aruncă o privire rea şi mă pune prompt la punct:

— Ei fi vreun milos, nu-i aşa? Dar de paraşutele alea tinere cu iarba-n gură, de Coana Aurica şi mai sunt pe listă, nu ţi-e milă? Eu le-am semnat actul de deces?

Pentru că n-are încotro, Negulescu ne aşteaptă priponit de calorifer. La vederea lui frate-său, obrazul i se aprinde de bucurie. Ochii îi cad însă pe mâinile prizoniere şi lumina se stinge instantaneu. Suliţă îl asigură cu un mârâit:

— Vor plăti tot, n-avea grijă.

Babuinul e de acord:

— Poţi să fii sigur. Datorez întreţinerea şi telefonul pe două luni.

 

***

 

Senzaţie e puţin spus! Nici dacă intram călare în sediu, cântând cât ne ţinea gura Trei cowboys înţoliţi la fix... nu făceam mai multă impresie. Un grup de reporteri ne asaltează, cer declaraţii, ne trag în poză. Babuinul se umflă ca un păun, nu s-ar schimba nici cu Numărul I de la FBI. Ne întrebăm amândoi cum naiba s-a scurs atât de repede informaţia.

— Cine v-a vândut pontul?

Un jurnalist tinerel şi băgăcios care şi-a lăsat părul să crească vâlvoi şi mustăcioară ca Pamfil Şeicaru încearcă să prindă din mers ocazia:

— Nea Bădoiule, dacă-ţi spun ce şi cum, îmi dai o declaraţie în exclusivitate?

— Discut doar de la zece mii de dolari în sus.

Reuşim să intrăm în incinta sediului. Ca fulgerul a pătruns şi aici ştirea unei capturi de zile mari. Ies băieţii din birouri, dactilografele scot pe uşă capete fardate şi cârlionţate, chiar şi Lenuţa, baptista de ziua o sută pai'şpe, uită o clipă de oştenii lui Belzebuth şi rămâne statuie, cu cârpa în mână. Trecerea noastră pe culoar constituie un triumf. Ca omul anonim, modest, căruia nu-i sunt destinate succese de masă, cu focuri de artificii şi baloane colorate, mă simt emoţionat. Un clişeu megaloman îmi trece prin minte: defilarea lui De Gaulle pe Champs Elysées, la eliberarea Parisului...

Ies repede din starea de euforie. Mă dezumflă reacţia colonelului Pascu. Atras de zgomot, a deschis uşa biroului. Înţelege situaţia dintr-o privire. Figura îi rămâne impenetrabilă, dar nici nu mă aşteptam la altceva din partea lui. Nu-mi plac cuvintele abia mormăite:

— V-aţi grăbit. Trebuia să mă avertizaţi înainte.

Întinde mâna după cheile de la cătuşe şi dispare cu cei doi arestaţi în birou. Babuinul şi cu mine rămânem mofluzi, doi viţei la poarta nouă.

 

 

Cer o gură de "cafea".

— Aha! exclamă Bădoiu şi îmi umple un pahar.

De la prima înghiţitură, simt că iau foc. Nebunul nu combină vodca ci doar o colorează.

— E nedrept, bombăn căutând în sertar o ţigară. Ce-i aia că ne-am grăbit?! Pui o ţară pe foc ca să fie găsit şi pe urmă îmi reproşezi că l-am arestat fără să-ţi cer ausweiss.

Babuinul se învârte furios prin încăpere, dă cu piciorul în toate mobilele.

— O dispoziţie de ultimă oră, afacerea trebuie muşamalizată.

— Cum dracu' s-o muşamalizezi, ştire de prima pagină, profiterol pentru orice buletin de ştiri TV?!

— Asta-l şi deranjează pe Pascu, deşi în locul lui, la un pas de pensie, mi s-ar fâlfâi!

De furie, trage un şut în coşul de hârtii care zboară prin aer, împrăştiindu-şi tot conţinutul.

— Vezi, Boabe căpitane, de ce vreau s-o car din tractirul ăsta? Pentru că mi-e greaţă, pricepi? Greaţă din aia fundamentală, ireversibilă, insurmontabilă, intratabilă!!! Nu trece nici cu o cisternă de vodcă.

— Acum, exagerezi, nu putem generaliza. În fond, chestii din astea jegoase se petrec cam peste tot. Un telefon influent reduce la zero un dosar la care s-a tras luni de zile, poate chiar ani...

Dă nervos din mână, "lasă-mă dracului în pace!" Se opreşte în faţa mea şi se sprijină cu toată greutatea pe birou:

— Pui pariu că dacă pe Suliţă îl fac scăpat, dosarul se înmormântează?

Îmi smulg mâna pe care a reuşit să mi-o prindă:

— Scuză-mă, Costică, n-am chef de nimic.

— Deci, îmi dai dreptate.

Sună telefonul. Ridic, ascult şi închid precipitat.

— Ce-i?!

— Spitalul. Toto şi-a revenit acum câteva minute. Fug...

 

 

Îi fac de departe semn sergentului V. care veghează la uşa salonului de reanimare.

— Ce se aude?

— Şi-a revenit cam de vreo douăzeci de minute. Acum, a adormit iar.

— Cine-i înăuntru?

— Doamna şi asistenta şefă.

Rezerva are două paturi. Toto, prizonier în tot soiul de circuite, zace pe spate, cu ochii închişi. Pe noptieră, într-o ulcică smălţuită, încântă ochiul un buchet de margarete, atenţia mamei desigur. Deşteaptă femeie! Margaretele sunt înviorătoare şi n-au parfum; pe bolnavi îi irită orice.

Stă de vorbă lângă fereastră cu asistenta şefă, o platinată subţirică, înfiptă, cu un coc foarte coafat. Pare competentă şi absolut mulţumită de pielea în care se află. Nici asta nu s-ar schimba cu nimeni. Amănuntul nu deranjează, ştie să zâmbească graţios.

Mama e palidă, încercănată şi fără cercei. Mă îngrijorează! Podoabele fac parte din fiinţa ei, nici la cutremurul ăl mare din '77, n-a