— Sunt încântat de mica noastră conversaţie matinală. Mi-aţi oferit multe subiecte de meditaţie, credeţi-mă! Riscul în această meserie este să te trezeşti rupt de surse. Îmi permiteţi să vă prezint câtorva de aici? Altfel, cei de la Cancelarie nu mi-o vor ierta niciodată.

Cu un semn autoritar din cap, îl conduse de-a lungul coridorului până la o uşă de metal cu un vizor hidos. Uşa se deschise în momentul când ajunseră în faţa ei şi se închise după ce Barley păşi în încăpere.

„Craig este agentul de legătură, îi spusese Ned. Este insuportabil, dar te va conduce la ofiţerul tău de caz.”

Prima impresie a lui Barley era că se află într-o celulă întunecată, a doua, că celula era o saună, întrucât singura lumină venea dintr-un colţ al podelei şi mirosea a răşină. Apoi, se gândi pentru o clipă că sauna era suspendată, simţind că se zguduie ceva dedesubt.

Aşezându-se cu precauţie pe un scaun, ghici cu greu două siluete în spatele unei mese. Deasupra celei dintâi atârna un afiş zdrenţăros, reprezentând Halebardierul de gardă la Podul Londrei. Deasupra celei de a doua, lacul Windermere se întindea languros, sub un apus de soare semnat Căile Ferate Britanice.

— Bravo, Barley! exclamă de sub Halebardier o voce englezească energică, amintindu-i glasul lui Ned. Mă cheamă Paddy, diminutivul lui Patrick, iar acest domn este Cy. E american.

— Salut, Barley, spuse Cy.

— Nu suntem decât mesagerii locali, explică Paddy. Avem limite în ceea ce putem face, fireşte. Sarcina noastră principală este să furnizăm ţigări şi mese calde. Ned îţi trimite cele mai calde salutari. Şi Clive. Dacă n-ar fi fost atât de necăjiţi, ar fi venit aici să-şi ronţăie unghiile împreună cu noi. Riscurile meseriei. Ni se poate întâmpla tuturor, din păcate.

În timp ce vorbea, figura lui se contura mai bine în lumina slabă. Era suplu, cu părul zburlit, avea sprâncene stufoase şi o privire pierdută de explorator. Cy era pus la patru ace, distins şi părea mai tânăr cu vreo zece ani. Cele patru mâini ale lor se odihneau pe un plan al Leningradului. Manşetele lui Paddy erau roase. Cele ale lui Cy erau scrobite.

— Am fost însărcinat să te întreb dacă vrei să continui, spuse Paddy, ca şi cum era vorba spre o glumă bună. Dacă vrei să părăseşti barca, e dreptul tău, şi nu-ţi vom purta ranchiună. Vrei să abandonezi? Ce spui?

— Zapadnîi mă va omori, murmură Barley.

— De ce?

— Sunt invitatul său. Îmi achită notele de plată, îmi stabileşte programul zilnic. Ducându-şi mâna la frunte, Barley şi-o frecă, ca şi cum ar fi vrut să restabilească astfel comunicarea cu creierul său. Ce să-i spun? Nu pot să-i zic pur şi simplu bye-bye şi să plec la Leningrad. O să creadă că sunt ţicnit.

— Ai zis Leningrad, nu Londra? insistă Paddy destul de amabil.

— N-am viză. Am viză pentru Moscova, dar nu şi pentru Leningrad.

— Da, dar presupunând că ai avea?

— Trebuie să vorbesc cu el, răspunse Barley într-un târziu, ca şi cum explicaţia aceasta era suficientă.

— Cu Zapadnîi?

— Nu, cu Goethe. Trebuie să vorbesc neapărat cu el. Trecându-şi dosul mâinii drepte peste gură – unul din gesturile sale obişnuite – Barley părea că s-ar fi aşteptat să vadă sânge.

— Nu-l voi minţi, murmură el.

— Nici vorbă să-l minţi. Ned doreşte o cooperare, nicidecum o înşelătorie.

— Suntem de aceeaşi părere, îi spuse Cy.

— Nu-l voi trage pe sfoară. Îi voi vorbi deschis sau deloc.

— Asta vrea şi Ned, spuse Paddy. Vrem să-i oferim lui Goethe tot ceea ce are nevoie.

— Şi noi, interveni Cy.

— Potomac Boston, Incorporated, Barley, noul tău partener de afaceri, anunţă Paddy cu glas schimbat, privind hârtia din faţa lui. Şeful operaţiunilor lor editoriale este un anume domn Henziger, aşa e?

— J.P., preciză Barley.

— L-ai cunoscut?

— E numele înscris în contract, spuse Barley dând din cap şi tresărind uşor.

— E tot ce ştii despre el?

— Am vorbit la telefon de vreo două ori. Ned a considerat că e bine să fim auziţi pe liniile transatlantice. Ca acoperire.

— Dar, altfel, nu ştii cum arată? insistă Paddy, în felul său de a solicita răspunsuri precise, chiar dacă acest lucru îl făcea să pară întru câtva pedant. Reuşeşti cumva să-ţi imaginezi personajul?

— E doar un nume, cu veniturile sale în bancă, cu birourile la Boston. O simplă voce la telefon. Asta a fost întotdeauna.

— În convorbirile cu terţi de aici – cu Zapadnîi, să zicem -J.P. Henziger n-a apărut ca un fel de monstru? Nu i-ai atribuit barbă falsă, un picior de lemn sau o viaţă sexuală cumplită? Nimic de care ar trebui să se ţină seama dacă l-ar face cineva, ca să zic aşa, să apară în carne şi oase?

Barley medita asupra întrebării, dar păru să nu o înţeleagă prea bine.

— Nu? întrebă Paddy.

— Nu, spuse Barley şi dădu din nou neputincios din cap.

— Iată o situaţie posibilă, zise Paddy: Domnul J.P. Henziger, de la Potomac Boston, tânăr, dinamic, ambiţios, se află în momentul de faţă în vacanţă în Europa, împreună cu soţia sa. Este sezon turistic. Au tras, să zicem, la Hotel Marski din Helsinki. Îl ştii?

— Am băut ceva acolo odată, spuse Barley, ca şi cum i-ar fi fost ruşine.

— Şi, cu entuziasmul specific americanilor, familia Henziger şi-a pus în cap să dea o raită până la Leningrad. Este rândul tău, Cy.

Cy îşi deznodă zâmbetul şi se conformă. Când nu tăcea, Cy avea o privire pătrunzătoare şi un mod inteligent, dacă nu chiar tăios, de a se exprima.

— Cei doi se hotărăsc pentru un tur organizat de trei zile, Barley. La frontiera finlandeză îi aşteaptă vizele, ghidul, autobuzul, toată recuzita. Sunt oameni deschişi, la locul lor. Este prima lor călătorie în Rusia. Transparenţa face yoga acasă la ei, la Boston. A investit bani în tine. Ştiind că te afli la Moscova cheltuindu-i banii, îţi cere să laşi orice şi să mergi în pas alergător la Leningrad ca să-i duci bagajele şi să-i raportezi cum progresează afacerile. Este practica obişnuită, tipică pentru un tânăr grangur. Ai vreo obiecţie? E ceva care nu funcţionează din punctul tău de vedere?

În capul lui Barley se făcea lumină, ceea ce i se citea şi în priviri.

— Nu. E-n regulă. Dacă puteţi s-o puneţi pe roate, pot s-o