frumoase la exterior şi reci în interior erau necesare, doar ca să te trezeşti cu câte un şut în cur. Cele mai cumsecade se futeau mai bine, zău, şi după ce stăteai cu ele o vreme, păreau frumoase pentru că aşa erau. M-am gândit la Sara. Ea avea acel ceva în plus. Măcar de n-ar fi existat nici un Drayer Baba care să ţină afurisitul ăla de semn pe care scria STOP.

Apoi a venit ziua de naştere a Sarei, pe 11 noiembrie, de Ziua Veteranilor. Ne-am mai întâlnit de două ori, o dată la ea acasă, o dată la mine. Plutea în aer un sentiment de veselie şi anticipare. Era ciudată, dar unică şi inventivă; existaseră momente de fericire... dar nu şi în pat. Era o legă-tură înflăcărată, însă Drayer Baba ne ţinea despărţiţi. Pierdeam bătălia cu Zeul.

– Fututul nu-i atât de important, mi-a spus ea.

M-am dus la un magazin cu mâncare exotică de pe bulevardul Hollywood colţ cu Fountain, La mătuşa Bessie. Vânzătorii erau nişte tipi execrabili - tineri; negri şi albi, de o inteligenţă care se transformase într-un mare snobism. Se mişcau cu aroganţă, ignorau şi insultau clienţii. Femeile care lucrau acolo erau dolofane, visătoare, purtau bluze largi şi le atârna capul de parcă ar fi afişat o sfioşenie somno-roasă. Iar clienţii erau grupuri cenuşii care îndurau insultele şi se întorceau să mai capete. Pe mine vânzătorii nu m-au deranjat cu nimic, aşa că li s-a permis să mai trăiască încă o zi.

I-am cumpărat Sarei cadoul pentru ziua ei de naştere, chestia principală fiind nişte secreţie de albină, de fapt creierii multor albine scoşi cu un ac din căpăţânile lor colective. Aveam un coş de nuiele şi, în el, pe lângă secreţia albinelor, mai pusesem nişte beţişoare folosite de chinezi la masă, sare de mare, două rodii (organice), două mere (organice) şi nişte seminţe de floarea soarelui. Secreţia de albine era chestia de bază şi mă costase destul. Sara tot vorbise despre ea, despre faptul că şi-o dorea, dar a zis că nu şi-o putea permite.

M-am dus cu maşina acasă la Sara. Aveam la mine câteva sticle cu vin. De fapt, dădusem gata una în timp ce mă rădeam. Mă rad rar, dar m-am ras în cinstea aniversării Sarei şi a Nopţii Veteranilor. Era o femeie cumsecade. Mintea ei era încântătoare şi, în mod ciudat, abstinenţa ei era de înţeles. Vreau să spun, felul în care ea o privea, trebuia să se păstreze pentru un bărbat cumsecade. Nu că eu aş fi fost chiar un bărbat cumsecade, dar clasa ei evidentă ar fi arătat bine lângă clasa mea evidentă, la o masă de cafenea în Paris, după ce, în sfârşit, aveam să devin faimos. Era afectuoasă, intelectuală cu măsură şi, mai presus de toate, era adaosul ăla incredibil de roşu în auriul părului ei. Era ca şi cum aş fi căutat culoarea aia de păr de zeci de ani, poate chiar mai de mult.

M-am oprit la un bar pe autostrada Pacific Coast şi am băut o vodca-7 dublă, Eram îngrijorat în legătură cu Sara. Zicea că sexul înseamnă căsătorie şi o credeam că vorbea serios. Abstinenţa în mod clar i se potrivea, totuşi îmi puteam imagina că se descurca într-o mulţime de feluri şi că nu prea eram eu primul căruia i se frecase pulă de pizda ei, până la sânge. Presupuneam că, de fapt, era la fel de nelămurită ca toată lumea. De ce îi acceptam modul ei de a fi era un mister pentru mine. Nici măcar nu voiam în mod special să îi înfrâng rezistenţa tot insistând. Nu eram de acord cu ideile ei, dar, oricum, îmi plăcea de ea. Poate că deveneam leneş. Poate că mă săturasem de sex, Poate că, în cele din urmă, îmbătrâneam. La mulţi ani, Sara.

M-am dus cu maşina până acasă la ea, i-am dus coşul cu produse sănătoase. Era în bucătărie. M-am aşezat, cu vinul şi coşul.

– Sunt aici, Sara!

A ieşit din bucătărie. Ron plecase, dar ea dăduse volumul combinei la maximum. Totdeauna urâsem aparatele astea. Când locuieşti într-un cartier sărac, eşti nevoit să auzi tot timpul sunetele altora, inclusiv când se fut, dar cel mai îngrozitor lucru e să fii obligat să le asculţi muzica dată tare, toată porcăria aia timp de ore întregi. În plus, îşi mai lăsau şi ferestrele deschise, încrezători că tot ceea ce le place lor o să-ţi placă şi ţie.

Sara pusese Judy Garland. Îmi plăcea Judy Garland, puţin, mai ales când îşi făcuse apariţia în spectacolul de la New York Metropolitan. Însă brusc părea foarte stridentă, îşi ţipa rahatul sentimental.

– Pentru Dumnezeu, Sara, dă-l mai încet! A făcut-o, dar nu prea mult. A deschis una dintre sticlele de vin şi ne-am aşezat la masă unul în faţa celuilalt. Mă simţeam în mod straniu irascibil.

Sara a băgat mâna în coş şi a găsit secreţia de albine. Era entuziasmată. A scos capacul şi a gustat-o.

– Chestia asta e aşa de puternică, a zis ea. E însăşi esenţa. Vrei şi tu?

– Nu, mulţumesc.

– Pregăteam masa.

– Bun. Dar n-ar trebui să te scot în oraş?

– M-am apucat deja să gătesc.

– Bine, atunci.

– Dar am nevoie de nişte unt. Va trebui să ies să cumpăr. De asemenea, o să-mi trebuiască nişte castraveţi şi roşii pentru aprovizionarea de mâine a localului.

– Mă duc eu să cumpăr. E ziua ta.

– Eşti sigur că nu vrei să încerci nişte secreţie de albine?

– Nu, mulţumesc.

– Nici nu poţi să-ţi imaginezi de câte albine a fost nevoie ca să fie umplut borcanul ăsta!

– La mulţi ani! Mă duc să cumpăr ce-ţi mai trebuie.

M-am urcat în maşină şi m-am dus la o mică băcănie. Am găsit untul, dar roşiile şi castraveţii păreau vechi şi ofilite. Am plătit untul şi am plecat mai departe, căutând un magazin mai mare. Am găsit unul, am luat roşiile şi castraveţii, apoi m-am întors. În vreme ce mergeam pe aleea care ducea spre casa ei, am auzit. Avea iar muzica dată la maximum. În vreme ce mă apropiam, am început să mă înfurii. Nervii mei erau gata să