Fata care stătea de cealaltă parte a mea era brunetă. Trupul ei era la fel de bine făcut, dar nu era la fel de drăguţă la chip.

– Hai cu mine, a zis ea.

– Poftim?

– Am zis să mă iei cu tine.

– Stai puţin.

M-am întors spre blondă.

– Ascultă, eşti frumoasă. Dar nu pot veni cu tine. Nu vreau să-l rănesc pe prietenul tău.

– Dă-l în mă-sa, e un rahat. Fata cea brunetă m-a tras de braţ.

– Ia-mă cu tine acum sau plec.

– Bine, am zis, hai să mergem! L-am găsit pe Mclntosh. Nu părea că ar face mare lucru. Presupun că nu-i plăceau petrecerile.

– Hai, Mac, du-ne înapoi la hotel cu maşina. Am găsit alte beri în frigider. Bruneta mi-a spus că o chema Iris Duarte. Era pe jumătate indiancă şi mi-a zis că lucra ca dansatoare din buric. S-a ridicat şi mi-a făcut o demonstraţie. Arăta bine.

– Ai nevoie de un costum pentru că efectul să fie întreg, a zis ea.

– Nu, eu n-am.

– Vreau să spun, eu am nevoie de unul, ca să arate cum trebuie, ştii...

Chiar arăta a indiancă. Avea un nas şi o gură specifice. Părea să aibă vreo 23 de ani, ochi căprui închis, vorbea calm şi avea trupul ăla minunat. Citise trei sau patru dintre cărţile mele. Mişto.

Am mai băut o oră şi apoi ne-am dus la culcare. Am lins-o bine, dar, când am urcat pe ea, am tot împins fără nici un efect. Păcat.

Dimineaţa m-am spălat pe dinţi, m-am dat cu apă rece pe faţă şi m-am întors în pat. Am început să mă joc cu pizda ei. S-a umezit, ceea ce mi s-a întâmplat şi mie. Am urcat pe ea. I-am băgat-o, gândindu-mă la tot trupul ăla splendid şi tânăr. A luat tot ce-aveam să-i dau. Era un trup mişto, unul foarte mişto. Pe urmă, Iris s-a dus în baie.

M-am întins, gândindu-mă cât de bine fusese. Iris a reapărut şi a urcat iarăşi în pat. N-am vorbit. A trecut o oră. Apoi am făcut-o din nou.

Ne-am spălat şi ne-am îmbrăcat. Mi-a dat adresa şi numărul de telefon, eu i le-am dat pe ale mele. Chiar părea să-i placă de mine. Mclntosh a bătut la uşă 15 minute mai târziu. Am dus-o pe Iris cu maşina la o intersecţie de lângă locul unde lucra. S-a adeverit că era, de fapt, chelneriţă. Chestia cu dânsul din buric era doar o ambiţie. Am sărutat-o de adio. S-a dat jos din maşină, s-a întors şi a făcut cu mâna, s-a îndepărtat. Am privit trupul ăla în vreme ce se îndepărta.

– Chinaski iar a dat lovitura, a zis Mclntosh, în vreme ce ne îndreptam spre aeroport.

– Nu lua în seamă.

– Şi eu am avut niscai noroc, a zis el.

– Da?

– Da. Am fost cu blonda.

– Poftim?

– Da, a râs el. Vorbesc serios.

– Du-mă la aeroport, nenorocitule!

Mă întorsesem în Los Angeles de vreo trei zile.

Aveam o întâlnire cu Debra în seara aia. A sunat telefonul.

– Hank, sunt eu, Iris.

– Ah, Iris, ce surpriză! Cum merge treaba?

– Hank, iau avionul spre L.A. Vin să te văd.

– Minunat! Când?

– În miercurea dinaintea Zilei Recunoştinţei.

– De Ziua Recunoştinţei, zici?

– Şi am să pot rămâne până lunea următoare.

– OK.

– Ai un stilou? Să-ţi notezi numărul zborului.

În seara aia, Debra şi cu mine am luat cina la un restaurant drăguţ de pe ţărm. Mesele nu erau băgate una într-alta, iar ca specialitate a casei aveau fructe de mare. Am comandat o sticlă de vin alb şi am aşteptat mâncarea, Debra arăta mai bine decât atunci când o văzusem ultima oară, dar mi-a povestit că slujba ei devenea tot mai dificilă. Urma să fie nevoită să angajeze altă fată. Şi era greu să găsească pe cineva eficient. Oamenii erau atât de nepricepuţi.

– Aşa e, am zis.

– Ai veşti de la Sara?

– Am sunat-o. Ne-am certat un pic. Dar, într-un fel, ne-am împăcat.

– Ai văzut-o de când te-ai întors din Canada?

– Nu.

– Am comandat un curcan de 25 de livre pentru Ziua Recunoştinţei. Ştii să-l tai?

– Bineînţeles.

– Să nu bei prea mult în seara asta. Ştii ce se întâmpla când bei prea mult. Te înmoi ca o macaroană.

– OK.

Debra mi-a luat mâna.

– Dulcea şi draga mea macaroană.

N-am obţinut decât o singură sticlă de vin după cină. Am băut-o împreună încet, stând în pat, uitându-ne la televizorul ei uriaş. Primul program era de doi bani. Al doilea era mai bun. Era despre un pervers sexual şi un tânăr ţăran retardat. Capul perversului fusese transplantat pe trupul junelui ţăran de un doctor nebun şi trupul scăpase cu cele două capete şi bântuia prin zonă făcând totul felul de lucruri oribile. Asta m-a binedispus.

După o sticlă de vin şi după băiatul cu două capete, am încălecat-o pe Debra şi, de data asta, am avut niscai noroc. I-am tras nişte ciocane lungi, pline de variaţii neaşteptate şi de inventivitate, înainte ca, în cele din urmă, să mă slobozesc în ea.

Dimineaţa, Debra m-a rugat să stau şi s-o aştept să se întoarcă de la muncă. A promis că o să gătească o cină specială.

– În regulă, i-am zis.

Am încercat să dorm după ce a plecat, dar n-am putut. Mă gândeam la Ziua Recunoştinţei, la modul în care urma să-i spun că n-o să fiu acolo. Mă preocupă chestia asta. M-am ridicat şi am început să fac paşi. Am făcut o baie. Nimic nu m-a ajutat. Poate că Iris avea să se răzgândească. Poate că avionul o să i se prăbuşească. Aş fi putut-o suna pe Debra în dimineaţa sărbătorii, ca să-i spun că urma să vin totuşi.

Am tot făcut paşi, simţindu-mă din ce în ce mai rău. Poate că era din cauză că rămăsesem acolo, în loc să mă duc acasă. Era ca şi cum mi-aş fi prelungit agonia. Ce soi de nenorocit eram? Aş fi putut cu siguranţă pune la cale niscaiva urzeli urâte, ireale. Ce motivaţie aveam? încercam să mă răzbun pentru ceva? Puteam continua să-mi spun că era doar o problemă de documentare, un simplu studiu