Şovăie, o fărâmă de teamă licărindu-i în ochi.

— Hai să ne apucăm să căutăm o dădacă.

Aşa am făcut. În zece zile am găsit o dădacă din Azerbaidjan, o femeie fenomenală – sâni uriaşi, dinţi îmbrăcaţi în aur, voce puternică şi râs voios. O combinaţie uluitoare între Mary Poppins, Xena, Prinţesa Războinică şi Impedimenta – nevasta zdravănă şi matriarhală a şefului Vitalstatistix şi prima doamnă din satul galezului Asterisc. O femeie care putea să spună cele mai drăguţe lucruri în turcă, să vorbească aproape fără să respire în rusă şi care credea că marea problemă cu Stalin a fost că nu avusese o dădacă bună în copilărie. Ne-a învăţat lucrurile de bază despre copii – cum să-i faci să râgâie, să-i legeni până adorm, să-i hrăneşti şi să ne rămână timp şi pentru noi. Ne-a ajutat mult. Toţi ne-am ajutat unul pe altul.

Chiar în luna aceea avea loc aniversarea suplimentului literar al unui ziar liberal. Când am ajuns la locul evenimentului, am găsit o mulţime de romancieri, poeţi, critici, reporteri locali şi străini, fotografi şi profesori universitari bând vin din pahare de carton, ronţăind cuburi de brânză şi învârtindu-se guralivi de colo-colo. Ca la mai toate activităţile sociale din Istanbul, o pâclă cenuşie se ridica în rotocoale leneşe, fumul tuturor ţigărilor, trabucurilor şi pipelor plutind în văzduh. Dar ne aflam pe o terasă şi aerul de deasupra şi din depărtare era răcoros, iar cerul – de un albastru oceanic întunecat.

Tocmai acolo, după atâta timp, m-am întâlnit cu doamna Adalet Ağaoğlu. A zâmbit când m-a văzut.

— Îţi aduci aminte discuţia pe care am avut-o cu ceva vreme în urmă? m-a întrebat.

— Cum aş fi putut s-o uit? am răspuns.

— Cred că ai făcut alegerea corectă devenind mamă până la urmă, a spus ţinându-mi mâna într-a ei şi privindu-mă stăruitor.

I-am strâns uşor mâna şi am răspuns cu modestie:

— Iar eu îţi respect decizia de-a nu deveni mamă pentru a te putea dedica pe deplin scrisului.

La urma urmei, aşa cum dovedeşte clar chiar şi cea mai fugară privire aruncată în viaţa scriitoarelor – orientale sau occidentale, trecute şi prezente –, fiecare caz e altfel. Nu există o formulă unică pentru maternitate şi scris care să ni se potrivească tuturor. Există în schimb, în această călătorie literară, multe drumuri care duc toate spre aceeaşi destinaţie, fiecare la fel de valoros. Aşa cum orice scriitor sau scriitoare învaţă să-şi dezvolte un stil unic şi totuşi îşi găseşte inspiraţia în cărţile altora, ca femei, ne elaborăm propriile răspunsuri la întrebările şi nevoile universale, impulsionate una de curajul alteia.

Mai târziu, privind cum doamna Ağaoğlu pleacă de la petrecere şi cum seara se apropie încet de sfârşit, mi-am dat seama că roata vieţii făcuse o întoarcere completă.

Democraţia Degeţicilor

Ţin seiful strâns în poală, ascultând. Niciun sunet. Nicio vorbă. Inima îmi bate nebuneşte. Oare sunt bine? Mi-a fost atât de dor de ele, încât ochii mi se umplu de lacrimi.

După ce o răsucesc puţin, încuietoarea se deschide cu un clic.

— Vă rog să ieşiţi, zic.

Nicio mişcare preţ de un minut întreg. Apoi, ferindu-şi ochii de lumina bruscă, puţin obosite, însă altminteri într-o stare destul de bună, Degeţicile mele încep să iasă una câte una.

— Libere în sfârşit! exclamă Mama Budincă de Orez. Mi-a înţepenit spatele. Ce experienţă îngrozitoare! Nu tu frigider, cuptor cu microunde, oală electrică pentru gătit orezul. N-am putut să-mi fac nici măcar un ceai vreme de luni de zile!

— Nu vorbi în numele meu. Sunt foarte sigură că acest calvar existenţial pe care l-am lăsat în urmă va naşte o explozie artistică înăuntrul meu. Filosofii greci credeau că melancolia nu e neapărat o experienţă dăunătoare. După Platon, de pildă, melancolia putea spori calitatea operelor artistice…

— Of, mai scuteşte-mă, mormăie Milady Cehoviana Ambiţioasă.

Cu trupul ei micuţ, se căzneşte să se caţăre pe cutie şi reuşeşte să se aşeze pe capac, aranjându-şi părul.

— Nu pot să cred cât timp preţios am pierdut în închisoarea asta. Djinnul ăla ne-a răpit practic opt luni din viaţă! Of, câte lucruri am fi putut face în tot timpul ăsta.

— Hei, căpcăunul ăla a plecat? întreabă Mica Domnişoară Practică ieşind şi uitându-se în jur.

— Da, nu te teme. A plecat, îi răspund.

Mica Domnişoară Practică zâmbeşte, ceva din vechiul neastâmpăr sclipindu-i în adâncul ochilor.

— Stai o clipă. Te-ai grăbit să vii aici să ne eliberezi?

— Da, zic. Mi-a fost foarte dor de voi.

— Ţi-a fost dor şi de mine, scumpo? întreabă Blue Belle Bovary, trimiţându-mi o bezea din vârful buzelor ei roşii precum cireşele. Chiar şi de mine?

— Şi de tine, îi răspund. Nu încape niciun „chiar” aici. Mi-a fost dor de toate în egală măsură.

— Ce vrei să spui? zice Blue Belle Bovary. Nu ne-ai tratat niciodată egal.

— Aşa e. A fost o greşeală şi îmi cer iertare de la toate. De acum înainte n-o s-o mai cenzurez pe niciuna dintre voi, veţi avea drepturi egale la cuvânt. Acum e democraţie.

— În sfârşit, spune Doamna Derviş cu un zâmbet sincer. Asta mi-am dorit dintotdeauna. E grozav!

Pentru prima oară în viaţă, îmi dau seama, le văd ca pe Una – piese inseparabile ale aceluiaşi întreg. Când una stă afară în frig, tremură toate. Când una e rănită, sângerează toate. Când una e fericită şi împlinită, trag toate foloase de pe urma fericirii ei.

Când Milady Cehoviana Ambiţioasă şi Domnişoara Cinica Doctă au dat o lovitură de stat în noaptea aceea îndepărtată, s-a întâmplat aşa pentru că voiam să-mi înăbuş latura maternă. Nu eram pregătită s-o întâlnesc pe Mama Budincă de Orez. Iar legământul pe care l-am făcut sub Copacul-Creier a fost pentru că nu mă simţeam împăcată cu trupul meu. Nu eram pregătită pentru Blue Belle Bovary. Monarhia absolută a Mamei Budincă de Orez din timpul sarcinii a fost rezultatul convingerii mele că celelalte voci interioare nu erau compatibile cu maternitatea. În fiecare moment de criză, puneam o singură Degeţică pe piedestal în dauna tuturor celorlalte.

Sunt toate la un loc – cu defectele şi calităţile lor, plusurile şi minusurile lor, toate poveştile lor alcătuiesc cartea eului meu.

Hélène Cixous – universitară, eseistă, critic literar, scriitoare şi una dintre cele mai originale şi mai incisive voci ale timpurilor noastre