— Cam zece secunde.

Babuinul scoate binoclul din cutia de piele maron, căptuşită cu pluş verde şi se apropie de fereastră. Exclamă admirativ:

— Uite, domnule, sculă de acum şaizeci de ani! Te întrebi cum au pierdut nemţii războiul!

Dorinel îşi saltă ochelarii pe nas, cu gestul devenit tic:

— Vă spun eu... Dacă nu intrau americanii în război, Hitler ne mânca fripţi că aştepta Fau 1 şi Fau 2, rachetele alea ştiţi... Atunci a înţeles bunicul ce spunea Shakespeare!

Încep să râd, Babuinul se miră sincer:

— Ete' la ăsta micu' ce dă din el! Ce zicea Shakespeare, mă?

— "Fereşte-mă, Doamne, de blestemul rugii împlinite", rosteşte Dorinel răspicat, atent la fiecare silabă. Bunicul nu înţelegea deloc şi a înţeles atunci, adică când s-a terminat războiul şi au câştigat aliaţii, cum se rugau ei. Adică ruşii...

Uite ce va să zică o interpretare corectă a clasicilor, dar zbârnâie telefonul. E şapte seara. La ora asta, vin de regulă doar veşti proaste. Nu mă înşel. În pădurea Tunari, a fost găsit cadavrul unei femei necunoscute.

***

Opt crime, fără a mai pune la socoteală tentativa de asasinare a lui Toto. A opta e asta, femeia necunoscută din pădurea Tunari. Cum se întâmplă adesea, câţiva copii care căutau ciuperci au dat peste ea: îngropată grăbit, la mică adâncime, camuflaj clasic de vreascuri, recuzită de pădure. După cum arată, zace acolo de circa o săptămână. A fost împuşcată în ceafă, exact ca Wanda şi celelalte trei victime dinaintea ei. Este elementul esenţial care mă determină să fac corelaţii cu dosarul prostituatelor; aceeaşi modalitate de crimă, având acelaşi autor — răposatul Richard Gere, killerul bandei.

Femeia a intrat în putrefacţie, dar caracteristicile generale se mai pot desluşi. Cincizeci, cincizeci şi cinci de ani, statură mijlocie, greutate medie. A aparţinut clasei mijlocii. Îmbrăcăminte ternă dar de calitate, încălţăminte fină şi comodă. Nici un document asupra ei. Cum nu pare să fi fost genul care să umble cu buletinul şi banii într-o pungă de plastic şi batista la îndemână, în sân, presupun că poşeta a fost aruncată. Mâinile sunt îngrijite, lăcuite cu mediocrul, mic burghezul roz. Sunt primele constatări. Operativii rămân să depisteze eventuale urme. Iluzorii în pădure, după o săptămână în care a şi plouat.

Mă întorc cu Babuinul la sediu. E zece seara, nu s-au primit veşti. Mă informez: în ultimele cincisprezece zile, nu a fost semnalată nici o dispariţie cu datele care ne interesează. Din nou, nu ne rămâne decât expectativa.

— Oricum, evenimentele se precipită. Nu mă aştept la vreun happy end, dar cel puţin scăpăm de tempoul ăsta infernal. Numai azi, două cadavre, Ţeastă şi nefericita din pădure. Ce mama dracului, îi luăm pe yankei?

Lui Bădoiu i se aud plombele de la măsele:

— Dacă Pascu ar fi fost omul pe care-l credeam, altfel stăteau lucrurile acum. Realizezi ce avans aveam dacă dispuneam de declaraţiile fraţilor Suliţă?

— Asta-i situaţia, chestia-i ce facem acum? Ne mai ducem acasă, ori ba?

Bădoiu stoarce ultimele picături din sticlă:

— Eu zic ba! Apelul din Germania poate interveni în orice moment şi exact în momentul ăla, trebuie acţionat. Indiferent de conţinutul convorbirii, nu poţi şti ce au de gând cu Nina.

Are dreptate. Ideea nu-mi surâde defel. Cad pe mine de oboseală, nu-mi place să mă îmbrac două zile la rând cu aceleaşi haine, ştiu ce înseamnă un somn împărţit cu Babuinul. Sforăie ca un pachiderm gripat. În cel mai fericit caz, îţi închipui că dincolo de ferestre, o arie de nebulozitate, de origine anticiclonică s-a deplasat rapid spre sudul continentului, determinând modificări importante pe harta sinoptică a câmpului baric: furtună de gradul 2.

Ridic obosit din umeri, în sensul de n-am încotro, şi formez numărul spitalului. Vorbesc cu mama. Toto e staţionar din toate punctele de vedere şi din câte a înţeles ea, noaptea asta-i decisivă. De la sine înţeles, că nu-l va lăsa singur. Înainte de a închide, adaugă:

— M-auzi, Bobiţă?... Tare aş vrea să mă văd peste un an.

Din nou, telefonul. Glasul care scrâşneşte ca un fierăstrău e inconfundabil. Şi expresia pe care o capăt e inconfundabilă, pentru că Babuinul se interesează alarmat:

— K.G.B-ul?

Îi fac semn să tacă dracului din gură. E bunică-mea, coana Marcela. Capsată ca totdeauna. Şi la obiect. Nu se încurcă cu how do you do.

— Te-am căutat toată ziua, ţi-am lăsat şi mesaj la căcatul ăla de ro-bot!

— N-am trecut azi pe-acasă. Ce s-a întâmplat?

— Unde-i mă-ta?...

Bădoiu a ridicat celălalt receptor şi se distrează a-ntâia.

— ...o sun de alaltăieri şi nu răspunde.

— Poate că n-are chef. Trăim într-o ţară liberă.

— Măgarule! Nu-ţi permit să vorbeşti cu mine la hai sictir!

— Atunci, închide telefonul. Ce treabă ai cu mama?

— Unde e?

Mă cuprinde brusc o dispoziţie sardonică:

— În voiaj de nuntă. Luna de miere. O petrece la Veneţia.

Pauză. Dincolo, bătrâna se sufocă, îi aud tensiunea, îi savurez consternarea:

— A un'şpea oară?!... E caz de internare, trebuie pusă sub interdicţia familiei!

— În fond, ce-ţi pasă? Ţi-a cerut ceva? De la şaişpe ani, nu ţi-a mai cerut nimic! Te doare că se plimbă la Veneţia cu gondola, în loc să-şi ardă degetele la aragaz şi cu detergenţi, pentru "unica" pereche de izmene din viaţa ei?

— Ascultă, piticule, când ţi-oi arde doi pumni...

— Spargi telefonul. În definitiv, ce vrei?

— Să n-o mai caute golanii la mine, răcneşte, nici la telefon, nici altminteri!

Trânteşte receptorul. Bănuiesc că-i ferfeniţă. Bădoiu nu mai râde şi mă priveşte neliniştit.

— Ce părere ai?

— Ăia îşi închipuie că ştie sau are ceva de la Toto. O caută.

— E în siguranţă?

— E avertizată.

Ora douăzeci şi trei. Stau cu Babuinul la pizza şi bere. I-a intrat fum în ochi şi clipeşte des:

— Mă, voi sunteţi cam ţicniţi în familie.

— Voi nu, aşa-i?

— Nu, tăticu'! Noi suntem beţivi, nu plecaţi cu colindu'! Pe noi ne ia şpriţul, pe voi vă ia apa. Apă chioară, asta-i grav!

Ţâşnesc dintr-o dată de pe scaun şi-l apuc de urechi. Îl zgâlţâi isteric, cu aerul că nu mă pot opri.

— APA!!!... Asta era!

— Ha?!

— A... A... Apa... sau... Acvariu. Asta a vrut să spună Toto.

Deşi am luat de vreo pai'şpe ori hotărârea "gata, ne ajunge pe ziua de azi, să încercăm măcar să aţipim",