— Precis or să dea gaură la maică-ta acasă, mormăie Bădoiu tocmai când credeam că a adormit.

— Au şi făcut-o, de vreme ce au căutat-o la bătrână. Au încercat întâi la mama, au rămas mofluzi...

— De unde ştii?

— Ca să intre în apartament, trebuie să arunce jumătate de cartier în aer. I-a instalat Toto nişte fiţe de maximă eficienţă.

Babuinul sare într-un cot:

— Înseamnă că marfa, mama ei de marfă care-o fi, se află în apartamentul din Kogălniceanu.

— Poate. Ceva, undeva există de vreme ce ăştia caută... Vrei să mă laşi să dorm?

— Minţi, nu dormi. Mintea-ţi face tic-tac, apă-acvariu, apă-acvariu.

— Şi ce vrei, să ticăim împreună?

— De ce nu? şi o ţine înainte. Apa-i apă. Dacă avea ceva special, mureau insectele alea exotice. Rămân acvariile. Mă gândesc la ramele metalice, eventual la un fund dublu...

— Ce simplu! Şi de unde iei acvariile?... Degeaba, suntem pe lângă truc, adulmecăm dar nu l-am dibuit încă. Multe, oftez, foarte multe necunoscute...

— Să nu exagerăm, şi aprinde încă o ţigară, deşi se jurase că precedenta-i ultima.

Mă ridic în capul oaselor enervat:

— Vrei să ţi le înşir? Ce-i cu aiureala aia de film turistic din caseta Wandei?... Ce miză reprezintă copilul? Ce ştiu Suliţă şi frate-său, iar noi, contribuabilii, opinia publică nu trebuie să ştim, şi nu vom şti niciodată? Care-s implicaţiile politice, vezi soţul Ninei? Ce rol au avut prostituatele?... Şi toate aveau peşti exotici, mama lor de peşti!

Am uitat unde sunt şi mă dezlănţui ca în târla lui tataia. Babuinul apelează la rezerva de vodcă pe care o păstrează pentru stare de necesitate în safe.

— Ai o obsesie, neică, restul sunt vaxuri. E suficient să găsim soluţia la o singură problemă, pentru ca celelalte să se dezlege de la sine.

Mai ia o înghiţitură şi se duce la toaletă. Îmi scot maioul şi fac un "duş" până la brâu. Bag şi capul sub robinet. Bună idee! Simt concret o sută de degete răcoroase cuprinzându-mi creierii încinşi. Sfârâie sub contact ca un fier de călcat încălzit la roşu. Fier din ăla cu jăratic şi cocoş, cum mai foloseşte bunică-mea.

Babuinul se întoarce şi se repede la sticlă. E vesel nevoie mare, îşi umple o cană ochi. Fac ochii mari:

— Chiar că ai luat-o razna! Dă-o dracului, e al treilea litru pe care-l începi, başca berea şi ce-oi mai fi înghiţit pe traseu. Ala nu mai e ficat, e cramă!

— Hai să-ţi spun o chestie, Tarzane! Nici Pascu n-a suflat în lampă.

Îl privesc surprins:

— E în sediu?

— Îhî, am văzut lumină sub uşă şi l-am auzit vorbind la telefon.

— Interesant...

— Prea interesant! Ţine minte că ăsta pregăteşte o figură măreaţă!

Sar în picioare şi încep să mă îmbrac.

— Ce vrei să faci?

— Să stau de vorbă cu Sinuzită. Chiar acum.

— E trecut de miezul nopţii, zăpăcitule!

— Ei şi? N-are decât să invoce Constituţia.

Chem garda şi dispun să fie adus din arest deţinutul Cătălin Voicu.

SÂMBĂTĂ

Pentru că am intrat în ziua de sâmbătă. E ora zero cincizeci şi cinci. Babuinul, în colţul de lângă fereastră, mă asistă. Vrea să ştie ce urmăresc şi oricum încă nu l-am văzut culcându-se până nu vede fundul sticlei.

— Fără pumni, îl avertizez.

Uite-l pe Sinuzită, proaspăt ca o viorea! în blugi şi tricou alb. Pe piept, cu litere negre, înscrise confesiuni — după părerea mea — prea intime: No job! No money! No fuck! No problems! Salută degajat, se simte la îndemână. Zici că-i venit la o parolă şi un biliard cu găşcarii. Îşi freacă ostentativ obrazul:

— Mă scuzaţi că nu m-am ras.

Îl măsor curios. Pierdut cu firea n-a fost niciodată, dar acum are ceva în plus. O siguranţă, o linişte, un "totul se rezolvă". Aş da mult să ştiu ce a discutat cu Pascu.

— Fără mişto, Voicule.

— Nu-mi permit, Cap Bob.

— Bine faci. Revin asupra episodului consumat la Costanţa. Să începem cu momentul de pe plajă. Cum arăta "marfa"? Mă refer la ambalaj.

— Sălaşul peştilor era introdus într-o lădiţă specială, ajustată perfect. O reţea de cureluşe cu mâner asigura transportul. Jucărie la comandă, mână de meşter. Ca să scoţi acvariul, ambalajul trebuia tăiat.

— Bănuiesc că ai încercat.

— Absolut, râde parşiv, primul lucru pe care l-am făcut la hotel. Mi-am dat seama că nu ţine, fără să las urme.

— Cam ce credeai că poţi găsi?

Ridică din umeri şi mă întreabă prin semne dacă poate să aprindă o ţigară. Babuinul umple un pahar cu vodcă şi i-l pune în faţă. Îl privim amândoi uluiţi. Mă bate gândul că are un sifilis vechi, netratat. Îl distrează grozav ideea să "reveioneze" cu un şuţ, chiar în biroul şerifului. Picant al naibii, exact pe gustul lui. Doar contravine oricăror norme de conduită profesională! Ne explică scurt:

— Pentru atmosferă. Continuaţi, vă rog.

Voicu îmi caută ochii. Îi dau avizul, nu pot mina autoritatea Babuinului. Flăcăul mulţumeşte, închină, ia o înghiţitură ţeapănă cu plăcere de ocnaş. I se adresează lui Bădoiu:

— N-am să te uit, şefule!

Babuinul se hlizeşte duios:

— Pe unde trec, las numai amintiri frumoase.

— Scuză-mă, mă oţărăsc, pot să-mi văd în sfârşit de treabă?... Zi-i Voicule, la ce te gândeai?

— Ce să spun, Cap Bob! Brambureala asta cu peştii trebuie să aibe un clenci. Ce poa' să'nghită o gânganie atâtica?! Doar ceva mic şi foarte scump. Ori drog simandicos în stare pură, din cinci grame scoţi un kil, ori microfilme, ori nestemate. Altceva nu văd... Stăteam acolo, la hotel, şi-mi tremura mâna pe briceag. Tare aş mai fi haşurat măcar unul din ei!

— Nu te-ai gândit că însuşi acvariul ar fi putut ascunde ceva?

— Nici o secundă. Sunt convins că trucul e legat de peşti. Aceeaşi rasă totdeauna. Negri şi roşii. Mi-am închipuit că or avea un pântece mai încăpător.

Da, îmi zic, a căzut în aceeaşi cursă ca şi noi... O idee şoc mă pocneşte ca o cărămidă picată din senin. Mă zdruncină. Dacă peştii sunt doar element de diversiune, iar adevăratul "explozibil" se strecoară clandestin împreună cu peştii dar nu în, ci alături de ei?

Ipoteza mă cucereşte şi arunc undiţa:

— Ai făcut pe cărăuşul de trei ori. Ai dus exotici Wandei, lui Negulescu