făuresc o armă împotriva-mi? Dacă eu d din nou o Nişkă, creez, de fapt, primejdia eroismului meu? Totuşi, |^H buie”. După-amiezi cu arşiţă răvăşită de vânt sărat, deasupra stâncilij^ pe cărarea spinării de deal dobrogean, cu Nişka… Marea se liniştea seară, şi noi ne întorceam pe nisipul umed, curat, răcorit de stele. AcejM două săptămâni am fost tot timpul împreună. Eu nu voiam să gândesc la hotărârile Jurnalului, la examene, la povestirile care trebuiau trans,: crise,. la cărţile care trebuiau sfârşite. Când ajungeam, aproape de mifl zul nopţii, singur, la vilă, mă întrebam: „Mi-e dragă…?”. Şi aflam că nu mi-e dragă. Mi-era prietenă, şi eu aveam nevoie de apropierea ei curo aveam nevoie de apropierea prietenului blond. Mă lega de Nişka p; cu care o dezvăluiam sieşi. Ea ar fi pierit, stinsă de mediocritate, %â. ajutorul meu, gândeam. îi lucram sufletul, aşa cum lucram o pov-închipuită, pe hârtia albă. îi ghiceam dorariLe; i le răscoleam, i ie ^^H nam, i le aţâţam. Voiam acea Nişkă pe care o întrezărisem în d la mănăstire: mandră, liberă, neliniştită, căutându-şi un sens de m originalitate, risipind dispreţ şi acea nelămurită-însuşire de a Orgoliul viril, de a încorda creierul şi sufletul către depăşiri, de a ^^ potentele până la dezlănţuirea în operă. Eu voiam o astfel de Nişj^^H re suh dalta gândului, noio stăpânesc, cum îi încovoi capriciile, cum îi aprind nosta^^H ^us că'brazda sufletului ei îmi aştepta voinţa ca pe ti^^H urmăream prefacerile, bucuriile, torturile. GhicwH… când se descoperea urând chipuri, cărţi şi amintiri f^H. i îndrăgite. Mă bucuram că soarta mi-a trimis o prietenă cni^^H iri. Mă bucuram că luminarea Nişkăî se face firesc, fără autd^f gestie: fără afectarea fatală duduilor sentimentaie. Eram aspru cu &*j^k cu mine însumi. Zi după zi, o sileam să-şi părăsească micii ei zei <Ł|^H favoriţii lecturilor de pension, poeţii parfumaţi şi eseiştii abili.

  Într-o seară cu păreri de furtună, sus, pe creasta dealului, i-anv^^H mâniat de Brand. I-am insinuat dragostea pentru asprul duh maâoj Pastorului. I-am luminat până în ascunzişuri sufletul lui de nordi nuit, cu preţuiri care alunecă minţilor celorlalţi. Nişka mă asculta, înfiorată de vânt, de marea tulburată, de noapte şi de glasul meu rostind cuvinte dure, sub ochi încruntaţi. Am întrebat-o la ce se gândeşte.

  — La Brand… Oare n-aş îngheţa lângă un suflet atât de îndârjit şi auster?

  — Sufletul viril stăpâneşte tot atâtea însuşiri de mângâiere ca şi cel feminin. Şi i reţine, însă, sobru şi neîndurat, aflând că ele există, nu te mai îngheaţă asprimea lui şi nu te mai înspăimântă poruncile lui. înţelegi că el suferă întotdeauna mai mult; pentru că se gândeşte şi la tovarăşă…

  — Poate ai să crezi că vorbesc copilării, pentru că se apropie furtuna… Dar eu vreau să fiu roaba unui Brand… M-aş uita la el ca la un p.ezeu… Numai un asemenea bărbat aş primi ca stăpân…

  — Nişka, nu ai să găseşti niciodată un astfel de stăpân.

  De cem-a privit Nişka şi a zâmbit, şi mi-a strâns braţul…?

  În Jurnal: „Nişka ajunge primejdioasă. Se apropie tot mai mult de arăşa visată. Am înţeles că pofta ei de mare e autentică. Mă surprind dând: alături de ea, câte n-aş face?… Uit că rostul vieţii mele e altul, ebunesc, mai întunecat, mai eroic. Ştiu că Nişka aşteaptă să o înc. Într-o seară, privind amândoi marea, mi-a strâns braţul şi mi-a '.exaltată: li-ai spune jide! aş pleca cu tine oriunde rea…!» Ochii Nişkăi erau verzi, sprâncenele se plecaseră, arcuite,

  ; îi tremurau, zâmbea şi lăcrăma. Trupul Nişkăi se înfrigura în serii. M-am,înspăimântat: eram ispitit s-o sărut, să-i spun că mi-e i, să rătăc. mi după ani pe ţărmuri, între fluvii mari. M-am it, zâmbind. Primejdiile cresc. Cu atât mai bine pentru faptul meu

  —ândean: toate aceste înlesniri primejdiei nu sunt decât.

  Jişka rnâ stâpâneţ: ura pe faţă: răspândea zvonul că. – - »se.

  ă-i iV.,ne, care; ii stăpâneam logodnica nuh ca un amant. fâptuinu-o din vrerile cărnii şi lui meii. iul. Vlă covârşeau hucurii ndâ-mă la tediocru profesor fie matematică,

  /uind o soţie frumoasă şi bogată, care;â-l aştepte acasă în sen coase, cu supă şi mângâieri… Eu, creând pe Nişka, încordând-o sa se nplineascâ, să se depăşească, să-şi lumineze în fapt toate însuşirile ei;e aleasă feminitate.

  Ultima seară am petrecut-o împreună, toţi trei, pe stâncile unde ne 'mâlniserăm. Paul fuma afectând un sentimentalism voalat. Nişka era tristă,- şi era vesela. îmi spunea, zâmbind:

  — Stâncile acestea sunt un trecut pentru noi toţi.

  — Aşadar, nu trebuie să ne mai intereseze.

  — Nu iubeşti amintirile? insinua Paul.

  — Nu le las să mă stăpânească. E stupid să pleci copleşit de aici. Pentru că am petrecut două săptămâni care nu se mai pot întoarce…

  — Ai o sensibilitate barbară, zâmbi Paul. Eu cultiv amintirile, sentimentele, florile… deşi sunt student în matematici…

  — Eu le accept să mă îmbogăţească, dar nu le las să mă surpe. Socotesc că cel care ştie să se desfete în amintiri şi poate, totuşi, să le înstru-nească e un adevărat bărbat.

  — Iată ceea ce n-am putut să învăţ de la tine, se întrista Nişka: să nu mă las risipită de amintiri. Nu ştiu cum să scap de ele…

  — Gândeşte-te că nu mai sunt, că nu se mai pot întoarce, că tânguirea lor îţi împiedică viaţa şi împiedică alte amintiri să se adune în suflet…

  — Acestea sunt fraze, mă întrerupse Paul.

  — Au, într-adevăr, păcatul de a părea fraze, celor care nu izbutesc să pătrundă adâncul făpturilor. Eu socotesc lupta cu amintirile unul din exerciţiile indispensabile conştiinţei eroice. Cel care e ispitit de amintiri se dovedeşte sensibil. Cel care se înfrânge, senin, depăşeşte sensibilitatea de elită…

  — Poate e un erou, nu?

  — Fireşte, un erou adaptat sensibilităţii şi creierului contemporan… Cu mult mai preţios şi mai rar, cu cât e un erou fără glorie…

  — Şi dumneata vrei să ajungi…?

  — Toţi suntem