De vreme ce nu trebuia să aşteptăm bagajul, am urcat în maşină şi ne-am dus drept acasă. Am parcat în faţă şi am traversat curtea. Iris s-a aşezat pe canapea, în timp ce eu i-am pregătit ceva de băut. S-a uitat prin rafturile mele de bibliotecă făcute artizanal.

– Tu ai scris toate cărţile astea?

– Da.

– Habar n-aveam că ai scris aşa de multe.

– Eu le-am scris.

– Câte?

– Nu ştiu, 20, 25...

Am sărutat-o, punându-i un braţ în jurul taliei şi trăgând-o spre mine. Cealaltă mână i-am pus-o pe genunchi. A sunat telefonul. M-am ridicat şi am răspuns.

– Hank? Era Valerie.

– Da.

– Cine e tipa?

– Ah, e o prietenă din Canada.

– Hank, tu şi muierile tale!

– Da.

– Bobby vrea să ştie dacă tu şi...

– Iris.

– Vrea să ştie dacă tu şi Iris treceţi pe la noi să bem ceva.

– Nu în seara asta. Poate data viitoare.

– Are într-adevăr un trup a-ntâia,

– Ştiu.

– Bine, poate mâine.

– Poate...

Am închis, gândindu-mă la faptul că lui Valerie îi plăceau probabil femeile. Nu era nimic rău în asta.

Am mai turnat două pahare.

– Câte femei ai aşteptat prin aeroporturi? a întrebat Iris.

– Nu-i chiar aşa cum crezi.

– Le-ai pierdut şirul? Ca şi cărţilor tale?

– Matematica e unul dintre punctele mele slabe.

– Îţi place să aştepţi femeile pe aeroporturi?

– Da.

Nu-mi aminteam că Iris să fie aşa de vorbăreaţă.

– Porcule!

A izbucnit în râs.

– Prima noastră ceartă. Ai avut un zbor plăcut?

– Am stat lângă un tip plictisitor. Am făcut greşeala să-l las să-mi ofere ceva de băut. A vorbit de mi-a rupt urechile.

– Era doar tulburat. Eşti o femei sexy.

– Doar asta vezi în mine?

– Văd mai ales asta. Poate că o să văd şi alte lucruri pe parcurs.

– De ce doreşti aşa de multe femei?

– Din cauza copilăriei mele, ştii? N-am avut parte de iubire sau afecţiune. Şi când aveam 20-30 de ani, mi-a lipsit. Vreau să recuperez...

– Şi o să ştii când vei recupera?

– Am sentimentul că voi avea nevoie de cel puţin încă o viaţă.

– Ai numai tâmpenii în cap.

Am râs.

– De-aia scriu.

– Mă duc să fac un duş şi să mă schimb.

– În regulă.

M-am dus în bucătărie şi am pipăit curcanul.

Îmi arăta picioarele, părul pubian, găuroiul, pulpele; stătea acolo. Eram bucuros că n-avea ochi. Păi, ar trebui să facem ceva cu obiectul. Asta era pasul următor. Am auzit trăgându-se apa la baie. Dacă Iris nu avea chef să-l gătească, urma să-l fac eu. În tinereţe, eram tot timpul depresiv. Sinuciderea nu-mi mai părea o posibilitate. La vârsta mea, mai rămăsese foarte puţin de ucis. Era bine să fii bătrân, indiferent ce se spunea. Era rezonabil ca un bărbat să aibă cel puţin 50 de ani, înainte să poată scrie cu oarece limpezime. Cu cât traversai mai multe râuri, cu atât ştiai mai multe despre ele - dacă supravieţuiai apelor înspumate şi rocilor ascunse. Putea fi o povară grea uneori.

Iris a ieşit din baie. Se îmbrăcase cu o rochie neagră cu albastru, care părea să fie mătase şi care i se lipea de trup. Nu era tipul americancei de duzină, ceea ce o împiedica să pară că sare în ochi. Era o femeie totală, dar nu-ţi arunca asta în faţă. Americancele se ţineau cu nasul pe sus şi până la urmă nu se alegeau cu mare lucru. Puţinele americance adevărate care mai rămăseseră erau mai ales în Texas şi Louisiana.

Iris mi-a zâmbit. Avea câte ceva în fiecare mână.

A ridicat braţele deasupra capului şi a început să scoată nişte clinchete. S-a apucat să danseze. Sau, mai degrabă, să vibreze. Era de parcă prin ea ar fi trecut un curent electric şi centrul sufletului ei era pântecul. Era splendid şi pur, cu doar o uşoară notă de umor. Întregul dans, pentru că ea nu şi-a luat nici o clipă ochii de pe mine, avea propriul lui înţeles, un sens afectuos al propriei sale valori. Iris a terminat şi eu am aplaudat, apoi i-am turnat un pahar.

– Nu l-am onorat cum trebuia. Am nevoie de un costum şi de muzică.

– Mi-a plăcut foarte mult.

– Aveam de gând să aduc o casetă cu muzică, dar ştiam că nu ai casetofon.

– Ai dreptate. Oricum, a fost minunat. Am sărutat-o uşor.

– De ce nu vii să locuieşti în Los Angeles? am întrebat-o.

– Toate rădăcinile mele sunt acolo, în nord-vest.

Îmi place acolo. Părinţii mei, prietenii mei, totul e acolo, înţelegi?

– Da.

– De ce nu te muţi tu în Vancouver? Ai putea scrie acolo.

– Presupun că da. Aş putea scrie şi în vârful unui iceberg.

– Ai putea încerca.

– Ce?

– Vancouver.

– Ce-ar crede tatăl tău?

– Despre ce? - Despre noi.

95.

De Ziua Recunoştinţei, Iris a pregătit curcanul şi l-a băgat la cuptor. Bobby şi Valerie au venit şi ei să bea un pahar cu noi, dar n-au stat mult. Era reconfortant. Iris avea o altă rochie, la fel de atrăgătoare ca şi cealaltă.

– Ştii, a zis ea, nu mi-am adus destule haine. Mâine mă duc cu Valerie să facem cumpărături la Frederick. O să-mi iau nişte pantofi de vampă adevărată. O să-ţi placă.

– Chiar o să-mi placă, Iris.

M-am dus în baie. Ascunsesem fotografia trimisă de Tanya în dulăpiorul cu medicamente. Avea rochia ridicată şi nu purta chiloţi. Îi puteam vedea pizda,

Chiar era o curvă drăguţă.

Când am ieşit, Iris spăla ceva în chiuvetă. Am apucat-o din spate, am întors-o şi am sărutat-o.

– Eşti un bătrân libidinos!

– Am să te fac să suferi la noapte, draga mea.

– Te rog s-o faci!

Am băut toată după-amiaza, apoi ne-am pus pe curcan pe la cinci sau şase. Mâncarea ne-a trezit. O oră mai târziu, am început să bem din nou. Ne-am dus la culcare devreme, pe la zece. N-am avut nici o problemă. Eram destul de treaz ca să iasă bine. În clipa în care am început să o mângâi, am ştiut că o să reuşesc. N-am încercat în mod special să-i fac plăcere lui Iris. Pur şi simplu, i-am dat înainte şi i-am tras un futai clasic. Patul sărea în sus şi ea se strâmbă. Apoi au apărut gemete uşoare, Am încetinit puţin, apoi am reluat ritmul,