abătu asupra carcasei Oldsmobil-ului. Pedro, care ajunsese între timp în dreptul pavilionului deteriorat, ordonase însoţitorului său să tragă pentru orice eventualitate o rafală de mitralieră asupra maşinii lui Williams. Acesta nu trebuia să scape cu viaţă. Pentru moment nu putea face mai mult.

Intervenţia lui Luke, care îl atacase cu focuri de armă, in timpul caruselului de pe terenul de golf, îl împiedicase să lucreze mai eficient.

Cînd văzu farurile maşinii care venea dinspre şosea, Pedro se bucură. Crezu că Charlie Yale îi venea în ajutor. Abia cînd reuşi să desluşească silueta Lincoln-ului, acoperită pînă atunci de umbrele copacilor, înţelese că era prins între două focuri. Nedumerit şi apoi înfricoşat. Pedro îşi dădu seama că devenise din vînător vînat.

Acceleră brusc, sperînd că va putea trece pe lîngă Lincoln şi că va reuşi să iasă la şosea. O răpăială de gloanţe, urmată de apariţia unor rozete în parbriz şi de o durere fulgerătoare în umăr, îl făcu să calculeze greşit virajul. Se izbi de aripa Lincoln-ului şi pierzînd direcţia intră în peretele pavilionului din faţă.

Înarmat cu o mitralietă, însoţitorul lui sări din maşină. O rafală scurtă trasă din Chevrolet îl doborî la pămînt, mai înainte de a fi putut apăsa cu degetul pe trăgaci.

Cu mîna teafără, Pedro îşi făcu automat semnul crucii. Era un gest instinctiv, reminiscenţă din copilărie, pe care însă nu-l mai practicase de cînd îmbrăţişase furtunoasa carieră de gangster. Era sigur că îi sunase ceasul din urmă. Ştia că în cadrul organizaţiei din care făcea parte, execuţiile erau sumare.

Deodată inima îi tresaltă de bucurie. în spatele Lincoln-ului apăruse Imperialul lui Yale. Asta însemna că era salvat. În sprijinul său intervenise providenţa. Semnul crucii nu fusese zadarnic.

— Madona mia ! rosti cu fervoare de neofit Pedro Alamos.

Auzi iarăşi un răpăit de mitralieră şi încă unul. Apoi şuierat de frîne, zgomot de portiere trîntite, înjurături şi iarăşi două rafale scurte.

O nouă pereche de faruri se iviră dinspre şosea.

Pedro simţi că se pierde. O ameţeală puternică, urmată de o slăbiciune de neînvins, îl făcu să închidă ochii...

 

*

* *

 

Cînd îşi reveni în simţiri, Pedro se afla întins pe iarbă, lngă peretele unei clădiri. Alături de el stăteau în picioare, aliniaţi de-a lungul peretelui, Charlie

Yale şi cei patru oameni ai săi. Toţi ţineau braţele în aer. Un tînăr înarmat cu o mitralieră îi ţinea sub observaţie. Pe buzele tînărului juca un zîmbet bizar, care strecură un fior de teamă în sufletul lui Pedro. Pedro cunoştea acest zîmbet, fiindcă şi el făcea aceeaşi schimă veselă cînd simţea nevoia să ucidă.

Abe se apropie de prizonieri şi îi uşura de arme. Pistoletele cu hamurile lor cu tot descriseră cîte un arc de cerc şi aterizară grămadă pe iarbă.

Din pavilionul în care intrase valvîrtej Oldsmobil-ul roşu, apăru Williams cu braţele ridicate. Obrazul şi cămaşa îi erau pline de sînge. Mergea împleticit, dar reuşea totuşi să se ţină pe picioare. în urma lui Williams venea cu un pistol în rhînă Frankie. Frankie nu-şi încăpea în piele de încântare. Făcuse o captură mai mult decît interesantă.

Pedro rotunji uluit ochii. Acest Williams avea de bună seamă şapte vieţi, de vreme ce scăpase teafăr şi din accidentul de automobil şi din ploaia rafalelor mitralierei mînuite de Bob. Unde era Bob ?

Pedro îl căută cu privirile, ţinînd pleoapele abia întredeschise. Făcea încă pe mortul. Era mai sigur. Simţea o arsură cumplită în umăr, dar nu se clintea.

În sfîrşit, îl văzu şi pe Bob. Bob, prietenul şi camaradul său de expediţie, zăcea pe burtă, cu nasul în iarbă şi cu mîinile întinse cruce.

Pedro simţi că i se face greaţa. Maţele i se întoarseră parcă pe dos. Se stăpîni să nu vomeze. În ciuda eforturilor lui conţinutul stomacului se urcă în gîlgîit pe esofag în sus şi răbufni cu violenţă afară. Ca să nu se înece, Pedro se întoarse pe burtă.

— S-a trezit portoricanul, strigă voios Abe. Pedro băiatule, avem ceva de discutat noi amîndoi.

Pedro îşi citi sentinţa în ochii lui Abe. Nu trebuia să se aştepte la milă. Îşi duse braţele la gură şi îşi şterse buzele cu mîneca.

Abe îl apucă de umăr şi-l smuci deodată, ridicîndu-l în picioare cu o forţă de necrezut faţă de statura lui.

Pedro se strîmbă de durere. Abe îl rezemă de zid.

— Pentru cine ai lucrat, Pedro, dragule ?

Pedro îl privi cu o expresie de sfidare. Acum îi era totuna cum va sfîrşi. Abe îl pocni peste gură cu dosul palmei.

Pedro scuipă doi dinţi.

— M-a costat o mie de dolari proteza asta.

— Nu fi necăjit, replică Abe. Tot n-o să mai ai ce face cu ea. Ei, te-ai hotărît să vorbeşti, Pedro, băiatule ?

Portoricanul îl scuipă drept între ochi.

Abe îşi scoase fără grabă batista din buzunarul de la piept, se şterse pe obraz apoi exhibă un brici pe care-l desfăcu tacticos.

— Ei, tot mai ai venin în tine ? Am să-ţi dau cep la burtă. Să vedem de unde atîta venin. Să-ţi pornească maţele la plimbare.

Ridică încet briciul.

Pedro avu senzaţia că aude sunîndu-i ceasul din urmă.

— Madona mia, bolborosi el pentru sine.

În aceeaşi clipă văzu cu coada ochiului un spectacol care-i mai întări curajul.

Bob, pe care toţi îl credeau mort, făcu o mişcare. Numai Pedro îl observase. Pistoalele aruncate de Abe nu căzuseră departe de Bob.

Lumea avea însă ochi numai pentru Pedro. La Pedro se uita şi Abe şi Mircea şi Frankie şi Charlie Yale şi oamenii săi dezarmaţi şi umiliţi. De destăinuirile lui Pedro depindeau multe. Va şti Pedro să tacă ? se întreba Yale, Va aduce Pedro mărturii esenţiale ? îşi zicea Mircea,

 

*

* *

 

Bob întinse mîna spre cel mai apropiat revolver. Mişcarea lui era înceată, aproape imperceptibilă. Pedro o urmărea cu coada ochiului.

Cu mîna stînga Abe desfăcu nasturele hainei lui Pedro. Pieptul portoricanului tresaltă în ritmul respiraţiei repezi, sub ţesătura albă, lucie, a cămăşii de nylon.

— Nu vrei să vorbeşti ?

Mîna lui prelungă, cu degete subţiri, ţinea cu delicateţe briciul deschis, la nivelul stomacului lui Pedro.

— Toată viaţa