— Ferigă, zice el. Şi nu, nu vreau.

— Cu banii ăia ai putea să cumperi vreo douăsprezece case în oraşul ăsta, zice ea. Sau poate o insulă întreagă undeva! Ce ai de gând să faci?

Edward are cecul în buzunarul de la spate. Nu ştia unde să-l pună, aşa că cel mai sigur părea să-l ţină la el. Acum îşi atinge buzunarul, gânditor. Se imaginează făcând surf alături de Jax, pe care şi-l închipuie ca pe un star de cinema, cu părul lung. Îşi trec cecul de la unul la altul, în mijlocul valurilor.

— Nu mă pot ocupa de asta acum.

— Ştiu. Nu te poţi ocupa de nimic până nu termini cu scrisorile.

Shay pare exasperată şi şi-a pierdut răsuflarea de la atâta ţopăit.

— Aşa e.

Edward presează pământul cu degetul. Se întreabă dacă planta ştie că e într-un loc nou şi e nedumerită. Se întreabă dacă îi duce dorul directorului Arundhi.

În seara aceea, Shay rămâne la ei la cină şi, când se aşază amândoi în faţa farfuriilor cu cotlete de porc, broccoli şi piure de cartofi, Edward zice:

— Cred că trebuie să vă spun că de acum sunt vegan.

Lacey strâmbă uşor din nas, ca şi cum Edward ar fi rostit un cuvânt nemaiauzit.

— Vegan?

— O să-i mănânc eu cotletele şi piureul, dacă e făcut cu lapte, zice Shay. Nu te teme, n-o să se irosească nimic.

— De ce această schimbare? zice John.

Edward spune adevărul:

— O fac pentru fratele meu.

Se opreşte şi îi dă prin cap că mătuşa şi unchiul probabil că n-au fost puşi la curent cu obiceiurile alimentare ale fratelui său.

— Jordan a devenit vegan cu câteva săptămâni înainte să moară, le explică el.

Şi mătuşa, şi unchiul tresar, şi el ştie că e din cauză că a spus acele cuvinte, să moară. S-a referit întotdeauna la pierderea familiei sale prin termenul accident. Toţi au făcut asta. Istoria e împărţită între „înainte de accident” şi „după accident”.

— Nu-i nevoie să gătiţi altfel, zice. O să mănânc legumele pe care le mâncaţi voi şi o să-mi fac un sendviş.

— Sunt sigur că ne-ar prinde bine să mâncăm mai multe legume pe aici, zice John.

— Nu vreau să schimbaţi nimic.

Edward îşi aude nota stridentă din voce, dar nu se poate abţine. E iritat că a trebuit să le spună, şi e iritat că ei au avut un răspuns. Această alegere, această idee, le aparţine lui şi lui Jordan, şi nimănui altcuiva.

— E frumos că faci asta pentru fratele tău, zice Lacey, dar vocea îi pare nesigură.

Nu-ţi mai face griji, nu mai lua somnifere şi fii atentă la căsnicia ta, ar vrea să-i spună Edward, dar n-o face.

La miezul nopţii, în garaj, Shay împarte între ei cele câteva scrisori rămase. Edward o deschide pe cea din vârful teancului său.

Dragă Eddie,

Pe mine mă cheamă Mahira. Unchiul meu e proprietarul magazinului alimentar la care veneai tot timpul cu ai tăi. Nu ştiu dacă ai aflat de mine. Jordan a zis că n-a spus nimănui, dar poate că tu ai fost o excepţie. Aşa că poate trebuie să-ţi spun că eram împreună, că el a fost primul meu iubit. Nu pot vorbi despre sentimentele fratelui tău, desigur, doar despre ale mele. L-am iubit pe Jordan.

În clipa în care mi-a spus că vă mutaţi pe Coasta de Vest, am hotărât să merg la facultate la Los Angeles. Nu i-am spus, în caz că nu se va putea, dar am ştiut că nu ne despărţim cu adevărat. Vreau să studiez fizica, şi acolo sunt nişte programe excelente. Mi-am imaginat tot viitorul. Mi-am imaginat că te cunosc pe tine, fratele lui. Mi-am imaginat că noi doi ne vom împrieteni stând pe plajă.

Acum am optsprezece ani şi i-am spus unchiului meu că trebuie să-mi iau un an liber înainte de facultate. Aşa că lucrez la magazin, în vreme ce unchiul s-a dus să-şi vadă rudele din Pakistan. De ce îţi spun toate astea? Cred că o fac pentru că vreau să i le spun lui Jordan. Îmi doresc să-i fi vorbit de viitorul meu – al nostru – înainte să urce în avion. Am crezut că am timp. E ciudat să fii tânăr şi să nu mai ai timp, nu-i aşa? Mai voiam să scriu şi ca să-ţi spun că numele tău îl făcea întotdeauna pe Jordan să zâmbească. Dacă aş fi în locul tău, aş vrea să mi se spună asta.

Îţi doresc numai bine, Eddie,

Mahira

Edward citeşte şi reciteşte fără oprire scrisoarea. Ar fi putut să citească acea pagină până se făcea timpul să plece din garaj, însă Shay observă şi zice:

— Cum e scrisoarea aia?

El i-o întinde.

Când ridică privirea, ea zice:

— Ştiai că are o iubită?

— Nu.

Cuvântul produce un ecou înăuntrul lui, ca şi cum el ar fi devenit un puţ secat.

— O cunoşteai pe fată?

Edward clatină din cap.

— Probabil că am văzut-o la magazin, dar nu-mi amintesc.

— Şapte milioane de dolari şi o iubită, zice Shay în şoaptă.

Edward şi-l imaginează pe fratele său alergând în jurul copacilor, sărind de pe capota unei maşini, ţinând braţele desfăcute pentru controlul din aeroport. Simte cum o durere se răspândeşte din miezul său, ca o falie înaintea cutremurului. Ce pot să fac pentru tine, Jordan? Ce înseamnă asta? Cum pot să ajut? îşi zice în gând.

Răspunsul vine imediat: Du-te s-o vezi pe fată.

„Îl avem în noi pe celălalt, fără speranţă şi pentru totdeauna.”

James Baldwin

Ploaia îngheţată care izbeşte avionul provoacă o defecţiune. Pe tuburile Pitot (numite aşa după Henri Pitot, inginer şi inventator francez de la începutul secolului al XVIII-lea), care arată ca nişte mici îngheţate pe băţ din oţel şi sunt situate în exteriorul avionului, se formează jivrajul. Tuburile Pitot n-ar trebui să