O găseam pur şi simplu adorabilă, oricât de naivă ţi-ar putea părea profesiunea mea de credinţă. Acest entuziasm care avea să mă conducă mai târziu la anumite excese nu rămânea pentru moment decât la stadiul de exaltare drăgălaşă şi mă împingea doar la omagiile tandre şi înflăcărate pe care şi le aduc în fiecare zi toţi amanţii din lume. Foarte repede Rebecca jucă în folosul ei cu această fascinaţie înţelegând că era în mine o aplecare spre idolatrie care nu cerea decât să fie cultivată. Aveam zece ani mai mult decât ea dar căutam un stă pân care să mă poată subjuga.

În societăţile noastre, nuditatea femeii este măsura tuturor lucrurilor: recompensa şi visul fiecăruia de la naştere până la moarte. Am exaltat pentru dumneata silueta Rebec căi, i-am lăudat proporţiile admirabile, pântecele ei răsco litor; dar n-am spus încă nimic despre ceea ce într-adevăr mă uluia la ea: fesele ei, cele mai frumoase ce mi-a fost dat să văd vreodată. Era un bloc tare, un giuvaer perfect închis pe lângă care îmi pledam cauza cu succese variate, un dos rotund, dolofan, foarte gras care ţâşnea ca o bombă fără ca această rotunjime să-i strice cu ceva farmecul. Aş vrea să am elocinţa unui poet ca să redau acest duplicat de minuni, această pilotă sublimă aşezată la mijlocul corpului, şi de senând o crăpătură atât de adâncă încât ai fi putut să stre cori în ea o scrisoare. Nu văzusem nimic atât de viu, de ex presiv. Aceste două perne de dragoste îmi ofereau contrastul enigmatic al enormităţii lor străpunsă de un minuscul puţ de santal: ca şi cum cel mic era substanţa celui mare. Axa coapselor, partea de sus a gambelor, rotunjimea crupei constituiau un ansamblu surprinzător,o pură bucată de linii de care metresa mea era excesiv de mândră şi pe care nu scăpa nici o ocazie să o pună în valoare, să o afişeze, să o dezgolească chiar în public pentru a nu lipsi pe nimeni de acest răpitor spectacol. Am fese prea frumoase, spunea ea, ca să mă aşez pe ele, merită să fie expuse într-un muzeu în vârful unei coloane.

Găseam în aceste două sfere o bonomie surâzătoare care mă înduioşa. Cea mai mică încreţire a acestui balon tăiat în două îmi era subiect de admiraţie: văzându-l nu puteai decât să te extaziezi, să-l săruţi, şi iar să te extaziezi, să-l gâdili, să-l mănânci. Mai versat înştiinţa tricotatului, aş fi împletit pentru această promiţătoare umflătură scutece, baveţele, brasiere de dantelă, mici acoperitoare din satin şi mătase, aş fi înfăşat-o în panglici şi broderii ca pe un prunc regal, tăind un tipar diferit pentru fiecare emisferă, rezervând un găitan de aur şi de argint pentru brazda din m ijloc.

Nici una din sărutările mele nu constituia un omagiu suficient pentru albeaţa emoţionată a pielii. Armonia dintre aceste fragmente şi restul mă uimea mai mult decât orice: corpul era o sumă de mici splendori, şi te minunai să găseşti în ansamblul lor desăvârşirea  fiecărui detaliu. Meditam ca un filozof asupra acestor două globuri, cu ochii pierduţi în curbele lor: câte milioane de ani i-au trebuit oare speciei înainte de a ajunge la această perfecţiune a conturului şi a proporţiilor?

Ciudat era că fesele metresei mele nici nu se topeau nici nu se deformau: fie că le lăsa într-un pat, fie că le lăsa pe un scaun, le regăsea ca-nainte, consistente, tari, ştrengare; două adevărate mic-burgheze confortabile, nebunatice şi bucălate, maliţioase domnişoare de companie, zeiţe binevoitoare şi dur dulii, santinele ale sanctuarului, preţioase perniţe, Sesam al unei peşteri a lui Ali Baba cu patruzeci de mirosuri; blânde şi duioase fete băieţoase, înalte glorii, joase abundenţe răspun zându-le gemenelor lor din faţă, frumoase coci, frumoase prore, frumoase scoici, caroserii indeformabile, una la dreapta şi alta la stânga fără nici o inversare niciodată, fructe mereu proaspete, consumabile atât vara cât şi iarna căci perfecţiunea merge întotdeauna în doi. Dar emana mai ales din acest fund un fel de bună dispoziţie, o amenitate faţă de fiinţe şi de lucruri care te invita la înţelegeri idilice. Erau doi îngeraşi râzând în hohote şi care îşi băteau joc de tine, te provocau; cele mai vrăjmaşe popoare s-ar fi reconciliat uşor sub auspiciile lor surâzătoare, căci făceau dreptate cu atât mai multă echi tate cu cât natura îi plasase de o parte şi de alta a şanţului median. Iar când faţa se încrunta, mă întorceam spre funda ment, sigur că aici primesc prietenie şi alinare. Dacă mi-era foame sau sete, dacă sufeream de vreo supărare sau de vreo durere, îmi era de ajuns să le evoc căldura luminoasă, să mă cuibăresc lângă ei ca să mă simt restabilit. De altfel făcui un acord secret cu un brutar din cartier ca să-mi coacă pâini după tiparul din ghips al posteriorului Rebeccăi pe care i-l dădui, şi în fiecare zi mâncam popoul amicei mele făcut din pâine cu coajă, cu tărâţe, cu secară, din cozonac şi chiar,du minica, din cornuri.

Fesele sunt o imagine a paradisului, un simbol de bogăţie, o Cocagne{3} vie: de aici atracţia pe care o exercită asupra credincioşilor şi a săracilor. Neavând în mine nimic din aceste rotunjimi adorabile, mă închinam în faţa celor ale Rebeccăi ca în faţa centrului vieţii mele. Ele erau soarele, izvorul de la care mă luminam. Pe acest altar afabil, făceam sacrificii mai mult decât trebuia, neîncetând să-l botez cu toate numele, spunându-i Bunul Păstor, Imperiul de Mijloc, Sferele Celeste, Ingenuele, Fantastele, Sculpturalele, Nevestele Dragostei, Meteorii, Brazda Roditoare, Baloanele de Mătase, Para cu Parfumuri, sau Stan şi Bran, Surorile Marx, Tom şi Jerry, Bonny and Clyde şi chiar 39/40 pentru că făceau să-mi crească temperatura şi pentru că, precum cele două blocuri din ultimul război, mă puneau în stare de revoluţie. Rebecca îmi acordase titlu bucolic de cioban al anusului, de păstor al clitorisului, de paznic al Ierusalimului său ceresc. Astfel mângâind acest fund