siderant, îmi spuneam rugăciunea de seară şi de dimineaţă, cu ardoarea unui fanatic, iar din impozanta sa maiestate făcui un zeu al cărui habotnic mă instituii. Şi nu-mi mai închipuiam să trăiesc departe de groasele sale ziduri, fără ca să fiu încălzit în fiecare clipă de radiaţia lor difuză. În faţa iubitei mele eram deci o modestie maladivă, mă consideram drept un sex dizgraţios. "Îi plâng pe bărbaţi, spunea Rebecca, sunt virgini de aceste nenorociri îmbătătoare: maternitatea şi juisarea. Nu văd cum vor putea învinge acest handicap."Ce este un orgasm? Un fel ca atâtea altele în care corpul nostru răspunde unor emoţii externe. Trebuie să credem că trupul masculin nu prea este impresionabil căci orgasmele mele erau invariabile şi sărmane zgâlţâituri a căror amplitudine abia dacă varia de la o dată la alta. Îmi era ruşine de hrana mea posomorâtă faţă de căutarea orgiacă a Rebeccăi şi-mi treceam sub tăcere plăcerea atât de repede săturată pentru că era momentul separării trupurilor, al singurătăţii regăsite. Dispreţuiam acele flori albe pe care i le expediam în pântece, buchet mizerabil care, oferindu-mi plăcerea, mă priva de obiectul ei. Bucuria Rebeccăi era cea pe care mă străduiam să o onorez, servitor al voluptăţii amantei constrâns să-i imit fastul, să-i plagiez abandonul, nefiind în stare să-l simt cu adevărat. Şi vai, biet plugar pe pământurile ei roz şi roditoare, nu mă înălţam niciodată la nivelul delirului ei. Rebecca era cum se spune o natură generoasă şi bogată, un pom încărcat cu prea multe fructe, aplecându-se sub greutatea poftelor. Bineînţeles, noi suntem cei care atribuim o asemenea valoare juisării femeilor, cei care transpunem în ea neliniştea şi slăbiciunile noastre căci această juisare îşi trage o parte din infinita sa putere din invizibilitatea sa. Şi totuşi: Rebecca nu falsifica, nu mă lăsa să ignor nimic din emoţiile ei, ţipându-le până la a-mi sparge timpanul în momentul slobozirii. Muzicalmente, erotismul ei era cea mai subtilă parură născocită pentru a mă seduce, o manevră şarlatană care mă aservea prin monodia continuă a vocii ei. Nu mă puteam sustrage acestor armonii plângătoare, erau lungi concerte care mergeau de la introit la Kyrie, şiruri de gângurituri, vocalize amestecându-se cu răsuflări mai grave, o broderie de sonorităţi înnebunitoare ca pentru marea mesă. Această cântăreaţă a dragostei paroxistice avea în gâtlej o gamă pentru fiecare senzaţie. Strângeam în braţe o voce nu numai un trup, un târg de sunete care mă înfricoşa şi mă excita, şi a cărui fanfară impudică îţi dădea senzaţia că eşti pe o scenă al cărei public va fi fost constituit din imobil, din vecini şi din mine însumi. Re becca dramatiza cele mai mici îmbrăţişări ale noastre cu o tandreţe teatrală care părea şi simulată, şi trăită. Ca să iu bească, avea nevoie de excese şi de exagerări, şi se arăta mai autentică în artificiu decât într-o sinceritate de comandă care ar fi făcut ca afecţiunea să se lase ca un sufleu. Cât despre ochii ei, în ceasurile de dragoste băteau în verde ca şi cum un soare interior exploda în ea şi îi ieşea culoarea pe pupile; cri za odată trecută, pleoapele grele băteau încet, descoperind un pic mai mult privirea arzătoare, pierdută care mă înnebunea.

Pe scurt, a nu cunoaşte noaptea orbitoare care cade peste femei în timpul înlănţuirii mă făcea să mor deruşine. Dar în timp ce cu acest sentiment deja încercat cu altele mă resem nasem fără greutate, cu Rebecca mă hotărâsem să-i fac faţă într-un mod inedit. Nu mai voiam să consimt la simplitatea dorinţei masculine şi îmi promiteam să introduc în ea vreo rotiţă de natură să o complice. Precum un catehumen care se pătrunde de o dogmă, îmi repetam: acest corp este perfect, nici o extravaganţă nu va fi prea mare pentru a-l omagia, merită să mă distrug pentru el printr-o emoţionantă nebunie a cărei dorinţă sălbatică şi religioasă o aveam. Cu ea mă simţeam în zorii unei existenţe nervoase şi sfâşietoare.

Oh! minunata fraternizare a începuturilor când fiecare cuvânt, fiecare gest curge ca dintr-un izvor, ca o creaţie con tinuă! Din căutările şi din decepţiile mele succesive era pe cale să se nască o mare, o arzătoare pasiune. Atunci cre deam asta, între noi nu era posibil decât ceva nobil, ea-mi va deruta defectele, îmi va eschiva ghearele pe care le scosesem în legăturile mele precedente. Această femeie mă ducea mai sus decât fusesem obişnuit vreodată. Mă leg mai ales de fiinţele care n-au nevoie de mine şi pe care deodată le înlănţui prin cea mai puternică legătură. Sunt gata să dau totul cui nu cere nimic, dar nu vreau să cedez nimic cui aşteaptă totul de la celălalt. Mă îndrăgostisem de Rebecca pentru că întimpinase legătura noastră ca pe un prisos de fericire într-o existenţă senină şi nu ca pe colacul de salvare al unei singurătăţi descumpănite.

Feeria primei dăţi dură o lună întreagă. Ne întorceam acasă către ora trei-patru dimineaţa, fumam o pipă de haşiş sau trăgeam pe nas o dâră de heroină când ne permiteau mijloacele să o cumpărăm, apoi plecam iar fără să fi dormit înainte ca arborii să se fi scuturat de noaptea de pe ei.Umblările noastre se întretăiau la întâmplare cu itinerariile unui întreg popor aventuros care se înveselea pe străzi la adăpostul întunericului. Deseori, escaladam grilele grădinilor publice mai ales pe cele ale parcului Montsouris pe vremea aceea smulse în mai multe locuri –şi ne alungeam pe frumoasele peluze tunse scurt, învăluite în calda noapte de iulie, îm proşcată de stele. Într-un cadru de roman-foileton sau de comedie poliţistă, ne ofeream acest cadou princiar: diamantul negru al Parisului, imensitatea teatrului său fremătător.

Gustam complicitatea zorilor de zi, a oboselilor extreme, a situaţiilor periculoase, acea tresărire de a fi doar doi contra tuturor, contra obişnuinţei imemoriale care decupează viaţa într-o bucată diurnă şi o bucată nocturnă: astfel ţineam de natura a două lumi distincte, iar amanţii care se despărţeau dimineaţa nu erau cei care se întâlniseră cu o seară înainte. Toţi zorii, toate momentele când se crapă de ziuă şi când oraşul se scutură şi alungă ultimele