Mircea îşi aprinse ţigara. Fiorul de gheaţă lăsă locul unei năduşeli fierbinţi, abundente, care-i umezi în cîteva clipe cămaşa.

— Grazie ! zise el stăpînindu-şi emoţia.

Avusese un moment de slăbiciune care ar fi putut trezi bănuieli. Nu era. deprins cu asemenea situaţii. Simţi instinctiv privirile nedumerite ale lui Gino aţintite asupra sa. Trebuia să găsească la repezeală o justificare a tre- săririi sale în faţa pistolului-brichetă. Simula o nouă tresărire şi îşi duse mîna la cap, făcînd o schimă de durere.

— Ce ai '? întrebă unchiul Gino.

— Mă trec nişte junghiuri prin cap...

Vasul lui Michelotto se apropiase simţitor. Deodată o lumină albă se aprinse pe catarg.

— Idiotul ! Ce l-o fi apucat ? exclamă furios unchiul Gino. Ugo, spune-i să stingă imediat lumina.

Ugo dădu să manipuleze aparatul.

Calm, Mircea întinse mîna stingă oprindu-l pe Ugo să treacă pe transmisie, iar cu dreapta făcu un gest elocvent. -— Pistolul ! rosti el grav.

Uluit de tonul lui Mircea, Ugo se execută. Scoase din buzunar un pistol cu surdină şi i-l întinse.

Mircea luă pistolul şi mai înainte ca Gino să fi putut schiţa un gest de împotrivire, trase un foc în direcţia vasului. Lumina albă se stinse.

Simţi o mare satisfacţie. Tot a fost bun la ceva şi stagiul militar. Nu luase el pe degeaba insigna celui mai bun trăgător la ţintă pe divizie.

Unchiul Gino se uită admirativ la Mircea, apoi întoarse capul spre Ugo.

— Ei ! Te mai îndoieşti ? Numai Vincenzo putea să facă una ca asta. Apoi se adresă lui Mircea : Măi, băiatule, aici nu sîntem în America.

— Nici o grijă, spuse Mircea cu calm, înapoind pistolul lui Ugo. De obicei nu port arme de foc. Am vrut numai să văd dacă mai sînt în stare de ceva după lovitura aia păcătoasă.

între timp nava lui Michelotto se apropiase. Cele două vase abordară. Un bărbat subţire sări cu agilitate de maimuţă peste cele două parapete, oprindu-se lîngă unchiul Gino.

— Nu trebuia să tragi, Don Gino. S-a aprins din greşeală, se scuză noul venit.

— Bine, bine, Michelotto, zise unchiul Gino aspru. Ce-a fost întîrzierea asta ?

— Transbordarea. Iar au lipsit zece lăzi. Şase de Camei şi patru de Philip

Morris.

Unchiul Gino încreţi din sprîncene, apoi se întoarse spre Mircea.

— Americanii tăi. Vincenzo, au cam început să-şi facă de cap. E a doua oară că lipsesc lăzi. Şi din ultimul transport trimis de tine au lipsit. Cîte au lipsit, Michelotto, din transportul Genovese ?

Michelotto îşi frecă bărbia.

— O p t . Şapte Chesterfield şi una Corona-Coronas.

— Şi havanele sînt scumpe, Vincenzo, zise unchiul fino. O ladă cu havane face cît zece de Chesterfield.

— Nu se poate să fi lipsit, ripostă Mircea cu gravi-late.

— Ba se poate, replică băţos Michelotto. Eu le-am luat în primire.

Unchiul Gino zîmbi ciudat.

— Să vă fac prezentările : Michelotto Perenze, Vincenzo Genovese. Michelotto cunoştea faima lui Vincenzo Genovese, sup r a numit în cercurile mafiote din New York şi Chicago V i n c e n t the Killer.

— îmi pare foarte rău, dar ăsta e adevărul, Mister Genovese.

Se uită fix la Mircea. Fotografia lui Genovese pe care o văzuse într-atîtea ziare nu se potrivea deloc cu mutra interlocutorului.

Unchiul Gino îi citi în ochi nedumerirea.

— Ai de a face cu adevăratul Vincenzo Genovese. Pot Bă te asigur, rosti el sec, punînd capăt discuţiei.

— Mă supără chestia cu lăzile, zise Mircea, adoptînd un aer înţepat.

— Fii liniştit, nu e vina ta, băiatule, spuse unchiul Gino. Pe drum se întîmplă multe. Dar îi dibuim noi pe hoţi. în sînul Onoratei Familii n-au ce căuta indivizii necinstiţi.

„Omul ăsta nu e lipsit de umor", cugetă amuzat Mircea.

— Michelotto ne însoţeşti la Palermo, spuse unchiul Gino. Michelotto se încruntă.

— Şi treburile de aici...

— Le laşi pe seama lui Albanese. Porunca lui Don Scrafino.

— Bine, dar...

— Nici un dar...

— Atunci, mă duc să-mi iau lucrurile.

— Bine. însă într-o jumătate de oră să fii înapoi. Unchiul,Gino îi întoarse spatele. Se adresă apoi lui Mir-cea : Vincenzo, în noaptea asta tragem un chef la Li pari cu cel mai bun vin. Am să văd dacă renumele tău se confirmă. Calo Vessalone îmi spunea deunăzi că eşti în stare să goleşti o sticlă de vin dintr-o singură sorbitură... Iar mîine în zori, ne continuăm drumul spre Palermo...

în dimineaţa următoare, Mircea zăcu în cuşeta sa pînă la ora prinzului.

încercase să ţină vitejeşte piept unchiului Gino, un băutor de înaltă clasă şi- să-şi păstreze totodată neştirbită reputaţia pe care i-o atribuise Calo Vessalone. Nu era el novice ia băutură, dar printre campioni nu se putea în nici un caz număra. Golise două sticle de Lipari şi o sticlă de Marsala, apoi pretextase o recidivă a durerilor de cap.

Drumul de la circiumă şi pînă la barcă îl făcuse spri-jinindu-se de braţul lui Ugo şi blestemîndu-şi junghiurile din creştet.

Dormise adînc. Fără vise. Se trezise mahmur, cu gura amară si capul greu.

Cînd îsi aminti de isprăvile pe care le făcuseră cu toţii la chef, îl trecură năduşelile. Nu cumva scăpase vreo vorbă care să-l dea de gol ? La beţie omul spune vrute si nevrute. Mircea îşi controlase fiecare gest, fiecare cu- vînt. Nu-si amintea să fi făcut vreo prostie. Totuşi... Bău-seră şi mîncaseră pe întrecute... Cîntaseră, trăseseră cu pistoalele... Cu zece focuri, Mircea decapitase zece sticle de Marsala, spre entuziasmul comesenilor.

Tot gîndindu-se la vitejiile lui bachice, adormi iarăşi.

Se deşteptă din nou abia după-amiază. îi trecuse capul. Avea însă gura iască. Bău ca un căpcăun, pe nerăsuflate, o cană mare cu apă. Apoi ieşi pe punte.

Coastele stîncoase ale Siciliei se profilau la orizont. Soarele le învăluia într-o lumină trandafirie.

Unchiul Gino ieşi. jovial în întîmpinarea lui Mircea.

— Ei, ai dormit bine ? Te-ai trezit la timp. Peste un sfert de oră debarcăm la Castellamare. Iar diseară sîntem la Palermo. Don Serafino te aşteaptă cu masa.

Mircea îşi umflă pieptul cu aer.

— Ah, de aici simţ miresmele Siciliei ! exclamă el cu patos. Chemarea pămîntului natal e mai puternică decît orice...

Cînd vasul acostă