prin bluza transparentă. Purta un lanţ subţire de aur la gleznă. S-a răsucit cu faţa spre noi, a făcut câteva uşoare mişcări languroase.

– Iisuse, a zis Bobby. Ah, lisuse!

– Doamne lisuse şi Maică Precistă! am exclamat eu.

În vreme ce Valerie a trecut pe lângă mine, am întins mâna şi am apucat-o de cur. Trăiam. Mă simţeam minunat. Valerie s-a ascuns în WC ca să-şi schimbe iar costumul.

De fiecare dată când ieşea, arăta mai bine, mai nebuneşte, mai sălbatică. Întreaga poveste era pe punctul de a atinge momentul culminant.

Am băut, am fumat şi Valerie a continuat să tot apară. Un spectacol de pomină.

S-a aşezat în poala mea şi Bobby ne-a făcut nişte poze.

Seara s-a scurs. Apoi m-am uitat în jur. Valerie şi Bobby dispăruseră. M-am uitat în dormitor şi am văzut-o pe Valerie în pat, goală, doar cu pantofii cu toc. Trupul îi era ferm şi zvelt.

Bobby era încă îmbrăcat şi îi sugea ţâţele, trecând de la unul la altul. Sfârcurile i se întăriseră.

Bobby s-a uitat la mine.

– Hei, bătrâne, am auzit cum te lauzi că ştii să lingi pizde. Ce zici de asta?

Bobby s-a aşezat pe vine şi i-a îndepărtat picioarele lui Valerie. Flocii ei erau lungi, răsuciţi şi încurcaţi. Bobby s-a aplecat şi a început să lingă clitorisul. Se pricepea destul de bine, dar îi lipsea imaginaţia.

– Stai o clipă, Bobby, nu faci cum trebuie.

Lasă-mă pe mine să-ţi arăt.

M-am vârât eu acolo. Am început de departe şi mi-am croit drum către pizdă. Apoi am ajuns la ţintă. Valerie a reacţionat. Totuşi cam prea mult, Şi-a încolăcit picioarele în jurul capului meu şi nu puteam respira. Îmi lipise urechile de cap. Mi-am scos capul de acolo.

– Vezi, Bobby? Bobby n-a răspuns. S-a întors şi s-a dus în baie.

Mi-am scos pantofii şi pantalonii. Îmi place să-mi arăt picioarele atunci când beau. Valerie a întins mâna şi m-a tras în pat. Apoi s-a aplecat peste pula mea şi a luat-o în gură. Nu prea se pricepea, în comparaţie cu majoritatea muierilor. A început străvechea figură de mişcare în sus şi în jos a capului, dar în afară de asta nu prea avea ce oferi. A ţinut-o aşa mult timp şi am simţit că n-aveam s-o scot la capăt. I-am îndepărtat capul, i l-am pus pe pernă şi am sărutat-o. Apoi am urcat pe ea. Făcusem vreo opt sau zece mişcări când l-am auzit pe Bobby în spatele meu.

– Vreau să pleci, omule!

– Bobby, ce naiba ai?

– Vreau să te întorci la tine acasă. Mi-am scos-o, m-am ridicat, m-am dus în camera din faţă şi mi-am pus pantofii şi pantalonii.

– Hei, isteţule, ce s-a întâmplat?

– Vreau pur şi simplu să te cari.

– Bine, bine...

M-am întors acasă. Părea că trecuse multă vreme de când o dusesem pe Iris Duarte la avionul ăla. De-acum trebuie să fi ajuns înapoi în Vancouver. Rahat. Iris Duarte, noapte bună.

 

 

97.

 

Am primit o scrisoare. Era trimisă din Hollywood.

Dragă Chinaski,

Tocmai ţi-am citit aproape toate cărţile, Lucrez ca dactilografă într-un birou de pe Cherokee Avenue. Ţi-am atârnat poză la birou. E un afiş de la una dintre întâlnirile tale cu cititorii. Oamenii mă întreabă, „Cine-i ăla?”, iar eu răspund „E prietenul meu", iar ei zic, „Dumnezeule!"

I-am dat şefului meu cartea ta de povestiri, Bestia cu trei picioare, ai a spus că nu i-a plăcut. A zis că nu ştii să scrii. A zis că e un rahat ieftin. S-a înfuriat destul de tare apropo de chestia asta.

Oricum, eu ador cărţile tale şi mi-ar plăcea să te întâlnesc. Se spune că sunt destul de bine dotată. N-ai vrea să mă verifici?

Cu dragoste, Valencia

Notase şi două numere de telefon, unul de la serviciu şi unul de acasă. Era cam 2:30. Am sunat-o la serviciu.

– Da? a răspuns o voce de femeie.

– Valencia e acolo?

– Eu sunt Valencia.

– Eu sunt Chinaski. Ţi-am primit scrisoarea.

– M-am gândit că o să suni.

– Ai o voce sexy.

– Şi tu, a răspuns ea.

– Când pot să te văd?

– Păi, în seara asta n-am nimic de făcut.

– OK, atunci rămâne pe diseară?

– Bine, a zis, ne vedem după ce termin servi-ciul. Ne putem întâlni în barul Foxhole, pe Cahuenga Boulevard. Ştii unde e?

– Da.

– Ne vedem pe la 6 atunci...

M-am dus cu maşina şi am parcat-o în faţa barului. Mi-am aprins o ţigară şi am rămas în maşină o vreme, apoi am ieşit şi am intrat în bar. Care dintre ele era Valencia? Am rămas în picioare şi nimeni n-a zis nimic. M-am dus la bar şi am comandat o vodca-7 dublă, Apoi mi-am auzit numele.

– Henry?

M-am uitat în jur şi am văzut o blondă singură într-un separeu. Mi-am luat paharul şi m-am aşezat. Avea vreo 38 de ani şi nu prea era dotată. Se deteriorase. Era un pic cam prea grasă. Sânii erau foarte mari, însă se bălăngăneau obosiţi. Avea părul tuns scurt, Era machiată din greu şi părea epuizată, Purta pantaloni, bluză şi cizme. Ochi albaştri spălăciţi. Multe brăţări pe fiecare mână. Chipul nu dădea nimic la iveală, deşi cândva poate c-o fi fost frumoasă.

– A fost o zi cu adevărat mizerabilă, a zis ea. M-am spetit bătând la maşină.

– Atunci hai să ne întâlnim în altă seară, când o să te simţi mai bine.

– Ei, la naiba, nu-i nici o problemă. Dacă mai beau un pahar, o să-mi revin.

Valencia a făcut semn chelneriţei.

– Încă un pahar de vin. Bea vin alb.

– Cum merge scrisul? m-a întrebat. Ai scos vreo carte nouă?

– Nu, dar lucrez la un roman.

– Cum se cheamă?

– N-am încă titlul.

– O să fie unul bun?

– Nu ştiu.

Nici unul din noi n-a zis nimic o vreme. Mi-am terminat vodca şi am mai băut una. Valencia pur şi simplu nu era tipul meu, în orice sens am lua cuvântul. Îmi displăcea. Sunt oameni pe care, imediat ce-i întâlneşti, îi dispreţuieşti.

– Am o colegă japoneză la serviciu. Face tot ce e posibil ca să mă vadă dată afară. Mă am bine cu şeful, dar curva asta îmi amărăşte zilele. Într-o zi, am să-i trag un şut în cur.

– De unde eşti?

– Chicago.

– Nu mi-a plăcut Chicago.

– Mie