aprilie. Îşi aminteşte că tatăl deschidea smucit uşiţa albastră şi o trântea la loc, plângându-se de nedreptatea de a trebui să plătească pentru războaie în care nu crede.

— Dacă aş putea spune unde să meargă banii mei, a zis tatăl, aş fi încântat să-mi plătesc taxele.

Edward îşi strânge centura de siguranţă, ca şi cum s-ar apăra de amintiri.

— Ai un plan? zice Shay. Sau doar ne întâlnim cu ea?

Edward ridică din umeri. Tot ce ştie e că trebuie să dea ochii cu Mahira, din două motive. În primul rând, pentru că Jordan ar fi vrut ca el s-o cunoască. În al doilea rând, pentru că este singura persoană în viaţă – în afară de el – care l-a iubit, concret, profund, pe fratele lui. El l-a pierdut pe Jordan, la fel ca şi ea.

— Nu trebuie să stăm mult.

Taxiul e oprit la semafor. Edward se gândeşte că e pe cale să viziteze un adevăr – o persoană – despre care nu ştiuse că există. Scrisoarea ei a deschis o uşă în viaţa pe care o trăise. Ca şi cum ar fi descoperit o nouă încăpere dincolo de bucătăria familiei, în care se află iubita lui Jordan. Mai sunt şi alte uşi pe care poate că nu le-a observat niciodată? Ideea e tulburătoare, dar fascinantă. Nu poate recupera ce ştie că a pierdut – familia sa –, dar ar putea oare să recupereze lucruri, oameni despre care nici nu ştiuse că există?

Taxiul opreşte la colţul dintre 72nd şi Lexington. Shay îi plăteşte şoferului, în vreme ce Edward stă pe trotuar. Chipul lui trebuie să arate îngrijorător, pentru că ea face ochii mari când ajunge lângă el.

— O să fie bine, zice Shay. O să te ajut.

Mulţumesc, zice el în gând, şi o urmăreşte cu privirea când ea se răsuceşte pe călcâie şi intră pe uşa magazinului alimentar. Priveşte cum noua sa viaţă se întrepătrunde cu cea veche.

Magazinul e dreptunghiular şi îngust, cu un şir lung de rafturi în centru. Spaţiul e curat şi bine luminat. Edward obişnuia să-şi ia o sticlă de cacao cu lapte din vitrina frigorifică din colţ, ori de câte ori avea bani de buzunar. Venea aici cu tatăl său pentru produsele urgente – hârtie igienică, deodorant, lapte. Aici a cumpărat împreună cu Jordan dulciuri nepermise – aproape întotdeauna Twix pentru Jordan şi jeleuri Hariboo în formă de ursuleţi pentru el. A fost primul loc în care li s-a permis să meargă nesupravegheaţi. Bruce îi trimitea la magazinul alimentar pentru ceva anume şi programa cronometrul de pe ceas la cincisprezece minute. Sarcina lor era să ajungă acasă înainte să pornească alarma.

Edward intră şi rămâne lângă uşă. Îl cuprinde dorul de fratele său, atât de intens, încât îl sufocă. Cum poate să stea aici, singur?

Nu-i nimeni în spatele tejghelei. La raftul cu reviste din colţ e un băiat cu un tricou de fotbalist. Edward se întreabă dacă Jordan l-a cunoscut şi pe acest puşti. Totul e posibil. Cercetându-l mai atent, îşi dă seama că puştiul trebuie să fi fost în primii ani de şcoală elementară când locuiau ei aici. Poate că fratele său i-a fost babysitter şi nu i-a spus lui Edward de jobul ăsta.

— Am verificat, strigă o voce de fată din spatele magazinului. Revista aceea încă n-a venit. Poate mâine.

— Bine, zice băiatul. Mulţumesc.

Trece pe lângă Edward şi Shay şi iese din magazin.

Edward trece cu privirea peste Shay şi revine imediat la ea. Are într-o mână două conserve de supă, o pâine sub braţ şi o pungă cu covrigei.

— Ce-i? şopteşte ea. M-am gândit că ar trebui să cumpărăm ceva, ca să nu arătăm ciudat.

— Crede-mă, zice el. Arătăm ciudat.

Dar iarăşi îi este recunoscător, că a venit şi că e la fel de agitată ca şi el, cu toate că nu poate să descifreze toate neliniştile lui.

Simte o schimbare în aer şi vede o fată ieşind din camera din spate. Şi ea îl vede în acelaşi moment şi se opreşte.

Fata se cutremură. E o mişcare din tot corpul, ca şi cum tocmai ar fi ieşit dintr-un lac cu apă rece ca gheaţa.

— Eddie Adler? zice ea.

El încuviinţează din cap.

— Arăţi ca el.

— Îmi pare rău.

Însă e încântat că i s-a spus asta. Nimeni nu l-a mai comparat de multă vreme cu fratele său. O cercetează cu luare-aminte. Păr negru lung până la umeri, faţa în formă de inimă, culoarea pielii cu câteva nuanţe mai închisă decât a lui Shay. Jordan te-a iubit, îi trece prin minte.

— Am primit scrisoarea ta, zice el. N-am ştiut. De tine şi fratele meu.

Ea dă din cap, mai calmă; şi-a recăpătat stăpânirea de sine.

— Mi-am închipuit că nu, spune ea, apoi se uită la Shay. Eu sunt Mahira. Pot să iau produsele astea? Ca să fii mai în largul tău.

Shay înaintează şi aşază cu stângăcie alimentele pe tejghea.

— Sunt prietena lui Edward, zice. Shay.

Mahira se încruntă uşor.

— Edward? zice. Credeam că ţi se spune…

— Îmi poţi spune Eddie, zice el. Dacă vrei.

Uşa se deschide cu o bufnitură şi se întorc toţi brusc într-acolo. Un bărbat în uniformă de curier lasă pe podea trei cutii mari.

— Ne vedem mâine, zice.

— Pe mâine! strigă Mahira, şi bărbatul se face nevăzut.

Dar aproape imediat, uşa se deschide iar şi o femeie împinge înăuntru un cărucior. Vorbeşte cu bebeluşul într-o şoaptă cântată şi se duce direct la raftul cu scutece.

— Ăăă, locuieşti aici? o întreabă Shay pe Mahira.

— În apartamentul de deasupra, zice Mahira şi împunge cu degetul spre tavan. Apoi, către Edward: Şi tu eşti acum în New Jersey. Mătuşa şi unchiul la care stai sunt de treabă? E totul în ordine?

— Da, zice Edward. Sunt de treabă.

Femeia cu căruciorul e acum la tejghea, iar Shay şi Edward se trag într-o parte. Ea le aruncă o privire scurtă, în vreme ce cotrobăie prin geantă după portofel. Privirea ei pare să spună: Ce puneţi voi la cale, adolescenţilor?

Edward se uită la