— Atunci nu le-aş fi cunoscut. Don Juan a fost o simplă priză sexuală; lumina intermitent şi suspect. Nu poţi cunoaşte cu adevărat decât ceea ce renunţi de a stăpâni. De altfel, femeia se poate expert” menta în nenumărate feluri. Nu e numaidecât nevoie să joci rol de prii” amorez, nici să te istoveşti în garsonieră. Sufletul feminin se intuieŞ1' prin introspecţiune într-un suflet conştient masculin. în ceea ce priveş trupul, sunt inutile conversaţiile… Eu nu discut niciodată despre truP” feminin, pentru că valorificarea mea se împlineşte prin alte criterii; nu m-aş înţelege.

  …Vieţuiam o viaţă ciudată; munceam nopţile şi dimineţile, îndârjit şi calm, întru împlinirea capodoperei: creierul meu; iar după-amiezile întovărăşeam pe Nişka, modelându-i sufletul. Cele două vieţi nu se excludeau, înţelesesem că prietenia Nişkăi nu-mi răpeşte timp, ci mă îmbogăţeşte cu experienţe. O cultivam şi o iubeam ca pe o carte favorită. Voiam să fac din Nişka o altă operă, vie. Voiam să pulseze în ea toate izvoarele feminităţii de elită. înţelegeam că, oricât de perfectă ar ajunge, eu nu voi fi fericit prin ea. îmi cunoşteam datoria; trebuia să fiu ispitit de Nişka, de sufletul ei, oglindindu-mi voinţa; atât.

  Mă pasiona prietenia noastră; ea se lumina, eu mă întunecam. Dar de aici la dragoste era încă drum lung.

  Uitasem hotărârile Jurnalului, din prima pagină. Urmăream două creşteri: a personalităţii mele şi a sufletului Nişkăi. Le vedeam atât de clar, încât s-ar fi spus că sunt numai un spectator.

  XVIII. IAŞUL.

  Preşedintele a organizat din nou cercul. S-au înscris alţi membri, s-a ales alt comitet. Vicepreşedintele venea tot mai rar; tuşea, era palid, zâmbea prelung. Bibi a ajuns bibliotecară; Gaidaroff secretar. Ne adunam în sala de la etaj, cu ferestrele la bulevard, cu scaune multe. Veneau, întotdeauna, Nişka, Viorica şi Radu. Radu tot îndrăgostit, Viorica tot enigmatică. Cele ce le-am destănuit asupra domnului Elefterescu şi prietenului său au stârnit senzaţie. Preşedintele regreta că vechiul comitet îşi dăduse demisia; ar fi vrut să înceapă o anchetă şi să afle cum fusese admis d-l Elefterescu în cerc.

  Măriuca se arăta cea mai satisfăcută de descoperirea mea. Ajungea întotdeauna, însoţită de Gaidaroff. îi pierise sfiiciunea, de când toţi ştiau °ă sunt îndrăgostiţi. El îşi grăbea licenţa în drept; mi-a mărturisit, într-o noapte, că Măriuca e soţia visată din liceu. Părea guraliv şi gol sufle-teŞte; l-am surprins dorind o căsnicie timpurie, o casă cu încăperi calde 5' primitoare, o soţie liniştită şi cuminte, o viaţă lungă, cinstită, cu prieteni, cu vie, cu călătorii în Italia, la Viena, la Paris. L-am iubit mult pe Gaidaroff, în acea noapte. îl voiam fericit, alături de Măriuca. Am întâr-2lat, apoi, un ceas cu un gând copilăresc: să aleg cele mai nimerite pe-redii, în cercul nostru… Zâmbeam. „Florenţele” îmi luaseră înainte; au etlit la adunare cu logodnicii; un profesor de istorie, foarte tânăr, şi un politehnician. Erau mândre de aleşii lor; organizau săptămânal ceaiuri dansante şi ne invitau. Acolo, în cele două odăi, cu covoarele ridicate Radu dansa mult cu Viorica, iar Bibi cu Andrei…

  La fiecare şedinţă de comitet sau adunare, preşedintele istorisea fa. zele donaţiei bătrânului. Nu uita că cercul se crease numai pentru a pu. tea primi dania. în vară, după nesfârşite alergări, izbutise să ajungă persoană juridică. Se iviseră, de atunci, nebănuite greutăţi. Prefectul – care avea o casă veche şi dărăpănată – insinua preşedintelui să silească pe bătrân s-o cumpere şi s-o repare, pentru cămin. Cerea pe ea cinci milioane. Preşedintele s-a împotrivit; donatorul voia să clădească un cămin modern, cu săli de baie, calorifer şi electricitate. Prefectul îşi arătă, atunci, puterile. Retrase fondul cercului din bugetul prefecturii şi îl vărsă în fondul pentru ajutorarea învăţătorilor. Plângerea la ministru nu avu rezultat. Bătrânul se îmbolnăvi şi ceru grăbirea formelor, ca să-şi vadă dania împlinită. Făcu testamentul, dar nu-l făcu după cum cereau avocaţii. Doi nepoţi ameninţau cu proces de moştenire. Bătrânul adaogă în testament că îi dezmoşteneşte, dar nepoţii vesteau că – după moarte – testamentul va fi declarat nul; bătrânul va fi supus unui examen medical, cât de curând. Ştirile alarmau comitetul. Numai preşedintele nu-şi pierdea calmul. îşi amânase teza de doctorat, ca să se poată ocupa în voie de cerc, de donaţie, de cămin. Comitetul nu-l ajuta. Membrii se adunau toţi numai o dată pe lună sau când ştiau că va fi dans, cu patefon. Preşedintele nu dispera; căuta soluţii. Voia un cerc strâns şi intim. Dar sala împrumutată era prea mare, prea rece şi, apoi, era străină. Prefectul făgăduise un sediu, făgăduise şi lemne, dar toate acestea au fost uitate, de când preşedintele refuzase târgul cu casa.

  De la începutul lui noiembrie, aşteptam hotărârea zilelor de congres, în anul acela, congresul studenţesc se ţinea la Iaşi. Preşedintele nu putea veni, ocupat cum era cu dania. Din cercul nostm mergeau mulţi, aproape treizeci. Şeful delegaţiei fu numit Gaidaroff, spre bucuria noastră şi spre fericirea Măriucăi.

  …Ceasuri de aşteptare în sala de şedinţe a căminului mediciniştilor, între studenţi de la toate facultăţile, ca să căpătăm legitimaţiile pentru congres şi foile de drum. Grupul nostru, în colţul cu bibliotecă, se minuna de munca şi îndârjirea societăţii studenţeşti care înălţase un cămin de aproape douăzeci de milioane. Celelalte grupuri se exercitau în glume cu felurite nuanţe judeţene.

  Nişka m-a silit să mă izolez, alături de ea, pe o treaptă de scară. Vorbeam tăinuit, fapte care se puteau dezvălui oricând şi oricui.

  — Ştii de ce râd? Pentru că toţi ne cred îndrăgostiţi şi ne bârfesc. Mă desfată gândul că sunt vorbită de rău. Aş vrea să ştiu tot ce cred ei-

  — Nişka, nu uita că eşti femeie, iar o femeie compromisă e anulată-

  — îmi bat joc de vorbele şi părerile lor. Toţi oamenii îmi par imbecili…

  — Mi-ai furat expresia…

  — Ţi-am furat mai mult; şi însuşirea de a distinge, dintr-o sută, imbecili autentici şi imbecili confecţionaţi din snobism… Nu