Am cărat scândurile şi curcanul înăuntru şi restul mărunţişurilor. Am scos patul, salteaua şi tăblia patului afară şi am lipit un anunţ pe ele: „GRATIS". Tăblia a dispărut prima, apoi patul cu arcuri şi, în cele din urmă, cineva a luat şi salteaua. Era un cartier de săraci.

Văzusem patul Sarei acasă la ea, dormisem în el şi-mi plăcuse. Nu putusem suferi niciodată saltelele obişnuite, cel puţin cele pe care fusesem în stare să le cumpăr. Îmi petrecusem mai mult de jumătate din viaţă în paturi care erau mai potrivite pentru cineva în formă de rima.

Sara îşi construise singură patul şi avea de gând să-mi facă şi mie unul la fel. O platformă de lemn solidă aşezată pe şapte picioare - cel de-al şaptelea dispus direct în mijloc -, peste care era pus un strat de spumă tare de zece centimetri. Sara avea ceva idei. Am ţinut scândurile şi ea a bătut cuiele. Se pricepea bine la mânuit ciocanul. Nu cântărea decât 45 de kile, dar ştia să bată un cui. Avea să fie un pat straşnic.

Nu i-a luat mult Sarei.

Apoi l-am încercat - fără sex -, în vreme ce Drayer Baba zâmbea deasupra noastră.

Am plecat cu maşina să căutăm un pom de Crăciun. Nu eram prea nerăbdător să cumpăr unul (Crăciunul fusese întotdeauna o perioadă nefericită în copilăria mea) şi, când am văzut că se epuizaseră, nu mi-a păsat. Sara era nefericită. Dar, după ce ne-am întors şi am băut câteva pahare de vin, şi-a revenit şi a început să atârne ornamente de Crăciun, lumini şi beteală peste tot, părţi din beteală în părul meu.

Citisem că în Ajun şi de Crăciun se sinucid mai mulţi oameni decât oricând în restul anului. Se pare că sărbătorile aveau puţin .sau nimic de-a face cu naşterea lui Hristos.

Toată muzica de la radio îţi făcea rău, iar programele TV erau şi mai proaste. Aşa că am închis, iar ea a sunat-o pe maică-sa în Maine. Am vorbit şi eu cu maică-sa, iar mama nu era deloc rea.

– La început, a zis Sara, m-am gândit să-ţi fac lipeala cu maică-mea, dar ea e mai în vârstă decât tine.

– Las-o baltă.

– Are picioare drăguţe.

– Las-o baltă.

– Ai prejudecăţi împotriva femeilor în vârstă?

– Da, toată lumea e bătrâna, în afară de mine.

– Te comporţi ca o vedetă. Totdeauna ai avut femei cu 20-30 de ani mai tinere?

– Nu şi când aveam 20 de ani.

– Bine, reformulez întrebarea: ai avut vreodată vreo femeie mai în vârstă decât tine?

– Da, când aveam 25, am trăit cu o femeie de 35.

– Şi cum a mers?

– A fost teribil. M-am îndrăgostit.

– Ce a fost îngrozitor?

– M-a făcut să mă duc la colegiu.

– Şi asta e îngrozitor?

– Nu era soiul de colegiu la care te gândeşti. Ea era facultatea şi eu eram studentul.

– Ce s-a întâmplat cu ea?

– Eu am îngropat-o.

– Cu onoruri? Ai ucis-o?

– Băutura a ucis-o.

– Crăciun fericit.

– Păi, da. Spune-mi despre relaţiile tale.

– Prefer să mă abţin.

– Prea multe?

– Prea multe şi, totuşi, prea puţine.

Treizeci sau patruzeci de minute mai târziu, s-a auzit o bătaie în uşă. Sara s-a ridicat şi a deschis. A intrat un sex-simbol. În ziua de Ajun. Nu ştiam cine este. Era îmbrăcată într-un costuro negru, mulat, şi sânii ei uriaşi arătau de parcă stăteau să explodeze din rochie. Era o imagine magnifică. Nu văzusem niciodată astfel de sâni etalaţi într-un asemenea mod, poate doar prin filme.

– Bună, Hank! Mă cunoştea.

– Eu sunt Edie. Ne-am întâlnit într-o seară, acasă la Bobby.

– Da?

– Erai prea beat ca să-ţi aminteşti?

– Bună, Edie. Ea e Sara.

– Îl căutam pe Bobby. M-am gândit că s-ar putea să fie aici.

– Stai jos şi bea ceva.

Edie s-a aşezat într-un scaun în dreapta mea, foarte aproape. Avea vreo 25 de ani. Şi-a aprins o ţigară şi a sorbit din băutură. De fiecare dată când se apleca peste măsuţă, eram sigur că se va întâmpla. Eram sigur că sânii ăia aveau să ţâşnească afară. Şi mi-era teamă de ce-aş putea face într-un asemenea caz. Pur şi simplu, nu ştiam. Niciodată nu fusesem un fan al sânilor, ci al picioarelor. Dar Edie chiar că ştia cum să şi-i etaleze. Mi-era teamă şi am aruncat o privire într-o parte la sânii ei, fără să ştiu dacă voiam ca ei să iasă afară sau să rămână la locul lor.

– L-ai cunoscut pe Manny, mi-a zis ea. Acasă la Bobby.

– Da.

– A trebuit să-i dau papucii. Era prea al dracului de gelos. A angajat chiar şi un detectiv să mă urmărească. Imaginează-ţi! Rahatul ăla de doi bani!

– Mda.

– Urăsc bărbaţii care sunt cerşetori. Urăsc linguşitorii!

– „Un bărbat ca lumea e greu de găsit în ziua de azi", am zis. E titlul unui cântec. De pe vremea celui de-al doilea război mondial. Mai era încă unul:

„Să nu te aşezi sub un măr cu nimeni altcineva decât cu mine".

– Hank, baţi câmpii, a zis Sara.

– Mai ia un pahar, Edie, am zis şi i-am turnat.

– Bărbaţii sunt nişte porci! a continuat ea. Am intrat de curând într-un bar. Eram cu patru tipi, prieteni apropiaţi. Stăteam sorbindu-ne halbele de bere, râdeam, ştii, ne distram. Nu deranjăm pe nimeni. Pe urmă, mi-a venit ideea să joc un biliard.

Îmi place. Cred că atunci când o doamnă joacă biliard, arată că are clasă.

– Eu nu ştiu să joc, am zis. Mereu rup pluşul verde al mesei. Şi nici măcar nu sunt o doamnă.

– Mă rog. Mă duc la masă, unde era un tip care juca singur. Mă duc la el şi îi spun: „Ascultă, joci la masa asta de multă vreme. Vreau să joc şi eu cu prietenii mei, n-ai vrea să ne laşi şi pe noi?" S-a întors şi s-a uitat la mine câteva clipe. Apoi a rânjit şi a zis: „Bine".

Edie se animase, se agita în vreme ce vorbea, iar eu o priveam pe furiş.

– M-am întors şi le-am spus prietenilor mei:

„Am făcut rost de masă". Tipul tocmai îşi juca ultima bilă, când a apărut un amic de-al lui: „Hei, Ernie, am auzit că renunţi la masă". Şi ştii ce i-a