spus tipului? Zice: „Da, renunţ în favoarea curvei ăleia!" L-am auzit şi am văzut roşu în faţa ochilor! Tipul era aplecat peste masă ca să tragă ultima bilă. Am înşfăcat un tac şi i-am tras una în cap cu putere. A căzut lat pe masă, de parcă ar fi fost mort. Era cunoscut în bar, aşa că au sărit niscai amici de-ai lui, dar, între timp, cei patru prieteni ai mei au sărit şi ei. Neică, ce cafteală! Sticle sparte, oglinzi făcute bucăţi... Nu ştiu cum am ieşit de-acolo, dar am făcut-o. Ai ceva droguri?

– Da, dar nu prea mă pricep să rulez,

– Mă ocup eu.

Edie a rulat o ţigară ca lumea, ca o profesionistă. A tras din ea, sâsâind, şi apoi mi-a pasat-o.

– Aşa că m-am întors în seara următoare, singură. Barmanul, care e proprietar acolo, m-a recunoscut. Îl cheamă Claude. „Claude", i-am spus, „îmi pare rău pentru ieri, însă tipul acela era un nenorocit. M-a făcut curvă."

Am mai turnat un rând. Peste un minut, ţâţele aveau să iasă afară.

– Proprietarul a zis: „Nu-i nici o problemă, las-o baltă". Părea un tip cumsecade. „Ce vrei să bei?" m-a întrebat. M-am învârtit prin bar şi am mai băut două-trei pahare, după care mi-a zis: „Ştii, aş avea nevoie de o chelneriţă".

Edie a mai tras din ţigară şi a continuat:

– Mi-a povestit despre cealaltă chelneriţă. „Atrăgea bărbaţii în bar, dar crea o mulţime de necazuri. Îi asmuţea pe unii împotriva altora. Era mereu în centrul atenţiei. Apoi am descoperit că mai mergea şi pe blat. Folosea localul meu ca să-şi vândă pizda!"

– Zău? a întrebat Sara.

– Asta mi-a zis. Oricum, mi-a oferit un post de chelneriţă şi a zis: „Să nu te ţii de şmecherii!" I-am spus să înceteze, nu eram una dintr-alea. M-am gândit că poate acum o să pot strânge nişte bani ca să ajung la U.C.L.A., să studiez chimia şi franceză. Asta mi-am dorit dintotdeauna. Apoi a zis: „Vino încoace. Vreau să-ţi arăt unde păstrăm marfa şi am, de asemenea, un costum pe care aş vrea să-l încerci. N-a fost purtat niciodată şi cred că e mărimea ta". Aşa că m-am dus în cămăruţa aia întunecată cu el şi a încercat să pună mâna pe mine. L-am împins. Apoi a zis: „Dă-mi doar un pupic". „Du-te-n mă-ta", i-am spus. Era chel, gras, foarte scund, avea dinţi falşi şi negi negri cu păr pe obraji. S-a repezit la mine şi m-a apucat de cur cu o mână şi de ţâţe cu alta şi a încercat să mă pupe. L-am împins iarăşi. „Am nevastă, a zis, îmi iubesc nevasta, nu-ţi face griji." S-a repezit iar la mine şi i-am tras un genunchi ştiţi voi unde. Cred că n-avea nimic acolo, că nici măcar n-a tresărit. „Am să-ţi dau bani, am să fiu drăguţ cu tine!" I-am spus să se ducă-n mă-sa. Aşa că am mai pierdut o slujbă.

– Asta e o poveste tristă, am zis.

– Ascultă, trebuie să plec, a zis Edie. Crăciun fericit. Mulţumesc pentru băutură.

S-a ridicat şi s-a îndreptat spre uşă. A luat-o prin curte. M-am întors şi m-am aşezat.

– Nenorocitule, a zis Sara.

– Ce e?

– Dacă n-aş fi fost aici, ai fi futut-o.

– Dar nici n-o cunosc.

– Şi ţâţele alea! Erai îngrozit! Îţi era teamă până şi să te uiţi la ea!

– Ce naiba face umblând aiurea în Ajunul Crăciunului?

– De ce n-ai întrebat-o?

– A zis că-l căuta pe Bobby,

– Dacă n-aş fi fost aici, ai fi futut-o.

– Nu ştiu. N-am de unde să ştiu... Apoi Sara s-a ridicat şi a ţipat. A început să suspine şi apoi a alergat în cealaltă cameră. Mi-am turnat un pahar. Luminile colorate de pe pereţi se stingeau şi se aprindeau.

 

 

99.

 

Sara pregătea umplutura pentru curcan şi eu stăteam în bucătărie, discutând cu ea. Beam amândoi vin alb.

A sunat telefonul. M-am dus şi l-am ridicat. Era Debra.

– Am vrut doar să-ţi urez Crăciun fericit, macaroană fleşcăită.

– Mulţumesc, Debra. Şi eu îţi urez un Moş Crăciun fericit.

Am mai vorbit puţin, apoi m-am întors şi m-am aşezat.

– Cine era?

– Debra.

– Ce mai face?

– Cred că bine.

– Ce voia?

– M-a felicitat de Crăciun.

– O să-ţi placă precis curcanul. Şi umplutură. Lumea mănâncă otravă pură. America e una dintre puţinele ţări unde predomină cancerul de colon.

– Da, pe mine mă mănâncă în cur, dar nu sunt decât hemoroizii. O dată m-am dus şi mi i-a tăiat. Înainte să mă opereze, îţi bagă un şarpe pe maţ, cu o lumină mică în vârf, şi se chiorăsc în tine, să vadă dacă n-ai cancer. Şarpele acela e destul de lung, Pur şi simplu, ţi-l vira în tine!

A sunat iar telefonul. M-am dus şi am ridicat receptorul. Era Cassie.

– Ce mai faci?

– Sara şi cu mine pregătim un curcan.

– Mi-e dor de tine.

– Îţi urez şi eu Crăciun fericit. Cum merge slujba?

– Bine. Sunt liberă până pe 2 ianuarie.

– La mulţi ani, Cassie!

– Ce naiba se întâmpla cu tine?

– Sunt un pic ameţit. Nu sunt obişnuit cu vinul alb aşa devreme.

– Poate mă suni când poţi.

– Bineînţeles.

M-am întors în bucătărie.

– Era Cassie. Lumea sună de Crăciun. Poate că o să sune şi Drayer Baba.

– N-o să sune.

– De ce?

– N-a vorbit niciodată cu voce tare. N-a vorbit niciodată şi niciodată nu s-a atins de bani.

– Asta e destul de mişto. Dă-mi să mănânc nişte umplutură din aia crudă.

– OK.

– Ia uite, nu e rea!

Apoi a sunat iar telefonul. Aşa era treaba. O dată ce începea să sune, nu se mai oprea. M-am dus în dormitor şi am răspuns.

– Alo, cine e?

– Nenorocitule, nu ştii?

– Nu, nu prea. Era o femeie beată.

– Ghici.

– Stai puţin. Ştiu! Eşti Iris.

– Da, Iris. Şi sunt gravidă!

– Ştii cine e tatăl?

– Ce contează?

– Cred că ai dreptate. Cum merg lucrurile în Vancouver?

– Bine. La revedere.

– La revedere.

M-am întors iarăşi în bucătărie.

– Era dansatoarea din buric din Canada, i-am spus Sarei.

– Ce mai face?

– E pur şi simplu îmbibată de spiritul Crăciunului.

Sara a pus curcanul în cuptor şi ne-am dus în camera din faţă. Am flecărit o vreme. Apoi a sunat iar telefonul,

– Alo? am