Mai zăbovim vreo zece minute, după care mă conduce la uşă. E prăbuşită, îngrozită, disperată:

— Doamne, ce pacoste şi ce pedeapsă!

O îmbrăţişez spontan:

— Doamnă Olaru, voi face tot ce-mi stă în putinţă ca băiatul să rămână cu dumneavoastră.

Plânge. Patrick ţopăie ca un ied:

— Hai, Luci, la animate!... Hai odată!

***

Ajung la sediu în mai puţin de un sfert de oră. Ard de nerăbdare să cunosc conţinutul plicului. O întrebare mă frământă: de ce oare Wanda n-a depus documentul în caseta de valori de la Banklife? Lucia Olaru prezintă toată încrederea, de acord, dar e totuşi o femeie în vârstă, vulnerabilă pe cât de vulnerabil este şi garderobul din dormitorul unui apartament, faţă de un safe secret.

— Uite că la safe, am ajuns totuşi, observă colonelul Pascu, în vreme ce la copil, mai greu. Acelaşi calcul l-a făcut şi Wanda. Înainte de toate era sigură de bătrână şi de conspirativitatea adresei.

A luat coupe-papier-ul şi începe să desprindă sigiliile. În picioare, privind peste umărul lui, Babuinul gâfâie de nerăbdare. Colonelul îşi drege glasul. Citeşte fără dificultăţi. Un grafism ferm, perfect lizibil. Wanda trebuie să fi fost o elevă bună şi ordonată.

— Stimaţi domni, când vi se va înmâna prezenta, eu voi fi decedată. În urma unui asasinat. Vreau să vă aduc la cunoştinţă următoarele:

Mă numesc State Doina, pseudonim artistic Wanda. Sunt născută la..., fiica lui..., domiciliul actual... şi aşa mai departe. Pe astea le ştim, comentează Pascu, acum vine partea interesantă:

Sunt artistă liber profesionistă, dansatoare. În perioada noiembrie 1990-decembrie 1993, am avut un contract la Düsseldorf. Aici, pe data de 16 mai 1994, am dat naştere unui copil, Erwin-Alexander-Patrick. Tatăl, Porta Alexander, în vârstă de 47 de ani, este cetăţean german, căsătorit cu Porta Helga (52 de ani). Din căsătoria lor a rezultat un fiu, Porta Karl, în vârstă de 20 de ani. Ultimul domiciliu comun...

În momentul de faţă, tatăl fiului meu, Alexander Porta, căutat de un gang mafiot spre a fi lichidat, se ascunde la o adresă necunoscută. Acesta este motivul pentru care nu a putut face declaraţia legală de recunoaştere a paternităţii, la naşterea copilului nostru.

Ţin să vă avertizez că şi viaţa fiului meu e în primejdie. Helga Porta, fiinţă diabolică, face tot posibilul spre a-l înlătura pe Erwin-Alexander-Patrick din calea fiului său, Karl. Mobilul îl reprezintă averea foarte importantă de care dispune Alexander Porta-tatăl. El însuşi mi-a atras atenţia asupra acestei situaţii, cerându-mi imperios să scot copilul din Germania şi să-l ascund în România.

De moartea mea, vă asigur că tot ea se face vinovată. (Acum, în clipa când citiţi aceste rânduri, eu nu mai exist.) E un fel de Lucia Borgia, amestecată şi în uneltiri politice care privesc România. Amantul ei, Ioan Condeescu, alt personaj malefic, îi este slujitor devotat.

În ce priveşte averea mea, ea revine în totalitate lui Envin-Alexander-

Patrick. Mamei mele, Gabriela State, cu domiciliul în Bucureşti etc.. i-am asigurat o rentă viageră. Executor testamentar este avocatul Gregor Schwan, domiciliat în... Lui i-am încredinţat testamentul meu, precum şi tutela lui Patrick, până ce tatăl său, Alexander Porta, va fi în măsură să-şi preia drepturile şi îndatoririle fireşti. Al doilea tutore va fi doamna Lucia Olaru din Bucureşti... aşa, de care insist ca băiatul să nu fie despărţit.

În nădejdea fierbinte că prezenta va ajunge la destinaţia propusă şi că toate dispoziţiile îmi vor fi respectate cu stricteţe asigurându-se în primul rând securitatea copilului, primiţi vă rog... Bucureşti, 15 februarie 1997, semnătura.

Pascu îşi scoate ochelarii şi ne priveşte pe rând.

— Flăcăi, de documentul ăsta ştim numai noi. Habar n-am ce vom izbuti până la urmă, dar măcar viaţa şi interesele copilului să fie salvate.

Babuinul comentează impresionat:

— Ce mai la deal, la vale, o epistolă de dincolo de mormânt.

— 1994! Exclam. Fantastic! Trei ani de coşmar. Trei ani trăiţi cu groaza că ea şi băiatul pot fi suprimaţi în orice clipă.

Pascu închide plicul în safe:

— A fost o femeie deosebită. Inteligentă şi prudentă prin excelenţă. Aţi remarcat, cred, excesul de precizări. Nefericita şi-a calculat toate mişcările, a lăsat urme la tot pasul pentru ca itinerarul să-i poată fi reconstituit de o Justiţie în care credea.

Babuinul pocneşte înciudat din degete:

— Dar uite, că până la urmă, tot şi-a găsit naşul.

— Asta-i viaţa, oftează colonelul. Totdeauna, ne vine cineva de hac. Dacă şi-a găsit el naşul, un Napoleon!...

Telefonul. Răspunde Bădoiu, cel mai aproape de aparat.

— De la spital. Şi-a revenit Toto.

Cer din ochi avizul colonelului care se uită la ceas.

— Ai destul timp. Trage-i o fugă.

***

Mama îmi sare de gât. Deşi vizibil şifonată de emoţii şi nesomn, a găsit energia să se fardeze îngrijit şi să-şi pună o bluză proaspătă, deschisă la culoare. Recunosc pe viu, una din teoriile ei imuabile: "Când eşti obosită şi fleşcăită, nu te îmbraci ca un cioclu." Tot vizibil, şi-a recăpătat tonusul obişnuit, ciripeşte ca în zile bune:

— Bobiţă, cred că am trecut marele hop. E epuizat, somnolează, dar nu mai cade în letargie. M-aş repezi până acasă, am nevoie de...

— Nici gând, i-o retez, poţi să mai ai răbdare o zi. O singură zi, subliniez foarte sigur de mine.

Toto îşi ţine ochii închişi. Mai are sârme, dar parcă nu atât de multe. Când mă apropii, crapă pleoapele fără să-l fi atins. Îmi face semn să mă aplec şi şopteşte:

— Sunt dezolat că am deranjat-o pe Celia...

— Deranjat?! Zi-i că i-ai scos sufletul, dar dacă-ţi mai arde de mişto, înseamnă că săptămâna viitoare sari coarda.

— Sincer, îmi pare rău.

— Eşti un mare băftos, ţine la tine. Ca să nu mai zic că ai fost la un pas de "ciao ragazzi, păstraţi-mi o amintire frumoasă în inimile voastre."

— Am prea mult bun simţ ca să-i împovărez pe oameni cu amintirea mea.

— Mă voi conforma... Toto, asistenta blondă mi-a dat numai zece minute. Când am fost ieri aici, ai vrut să-mi spui ceva. Te întrebasem de peşti. Ai încercat să articulezi un cuvânt despre care cred că începe cu A. Apă?... Acvariu?

— Nici unul. Aiureală! Asta voiam să-ţi spun. Un truc menit să vă devieze atenţia de la mobilul real al combinaţiei.

— Care-i ăla?

—