— Tu şi cu mine trebuia să ne întâlnim pe o plajă din California.

Mahira zâmbeşte, dar e un zâmbet silit.

— Vreţi să auziţi ceva ciudat?

Shay, care n-a vorbit de ceva vreme, zice:

— Da, te rog.

— Mă duc la o femeie care lucrează la câteva străzi de aici să-mi ghicească în cărţile de tarot. Are la fereastră o lampă liliachie şi nişte clopoţei de vânt. E absurd, şi nu cred o iotă din ce spune, dar se pare că nu pot să nu mă duc.

— Ce ţi-a spus?

Mahira se îmbujorează un pic la faţă.

— O parte sunt poveşti de adormit copiii. Vorbeşte despre mine şi Jordan şi iubirea noastră. Presupun că de aceea mă tot duc. N-am avut pe nimeni altcineva cu care să vorbesc despre asta. Unchiul nu vrea să-i audă numele.

— Jordan, zice Edward, gânditor.

— Jordan.

Mahira rosteşte numele pe acelaşi ton pe care l-a folosit cu tipul de la firma de curierat – calm, autoritar. Spune numele lui în acelaşi fel în care a strigat: Pe mâine!

Se aude o bătaie în uşă, şi tresar toţi trei. Prin sticla jivrată se vede o siluetă. Un pumn se ridică iar, apoi este coborât. Persoana pleacă.

Edward se întreabă ce i-ar spune lui doamna cu cărţile de tarot. Îi place ideea că cineva ar putea să-i vorbească de iubirea dintre el şi fratele său.

— Îmi poţi spune de ce relaţia ta cu Jordan era un secret? De ce nu mi-a spus?

Ea scutură din cap.

— N-am prea vorbit, ca să fiu sinceră. Mă temeam că discuţiile lungi ar strica totul, că aş putea spune vreo prostie. Mă tot gândeam că voi vorbi curând, voi pune întrebări curând, îi voi spune totul curând.

— Ai crezut că ai timp, zice Shay.

— Da.

Edward se gândeşte la scrisori, la toţi oamenii care îi pun întrebări, vrând să creadă că ar putea găsi o soluţie la suferinţa lor, un mod de a o risipi. Fata singuratică din faţa lui şi durerea acelor scrisori îi pricinuise o durere în piept, şi se încovoaie un pic.

— Ar trebui să redeschid magazinul, zice Mahira.

— E în ordine, zice el.

Dar mai stau tăcuţi câteva clipe înainte să se despartă.

Când intră în garaj, în noaptea aceea, Shay zice:

— De ce nu poţi să vorbeşti cu John în casă, la micul dejun, ca un om civilizat? Nici măcar nu ştim cât de devreme vine aici dimineaţa. S-ar putea să trebuiască să aşteptăm ore în şir.

— Trebuie să vorbesc cu el aici. Departe de Lacey.

Edward se aşază pe taburet, pe care îl consideră taburetul său. Fotoliul îi aparţine lui Shay.

— Cam faci pe şeful în ultima vreme. Nu sunt sigură că-mi place asta.

Edward zâmbeşte.

— Poţi să dormi până ajunge el aici.

— O, aşa o să fac.

Shay se foieşte în fotoliu ca şi cum ar căuta locul cel mai comod, apoi zice brusc:

— Nu-i aşa că azi aproape că ai sărutat-o pe Mahira?

Edward încremeneşte o clipă şi obrajii i se aprind.

— M-am gândit la asta. Pentru Jordan, răspunde, cu răsuflarea întretăiată. Nu prea ştiu ce aş putea sau ar trebui să fac pentru el.

— Te-am văzut că stăteai pe gânduri.

— Zău? Şi cum arătau gândurile astea?

Ea zâmbeşte şi ridică din umeri.

— N-aş putea să descriu în cuvinte.

Întâlneşte privirea ei, şi acolo e ceva nou. Edward crezuse că ceea ce s-a întâmplat i s-a întâmplat doar lui, dar ştie că Shay a suferit şi ea o schimbare şi ştie că cei care au scris scrisorile s-au schimbat şi ei, aşa încât efectul de undă ar putea fi infinit. Dar, pe moment, el caută infinitul în gropiţa lui Shay.

Urmează o pauză, şi ea stinge lanterna.

— Noapte bună, spune Shay în întuneric.

Se întoarce cu spatele la Edward şi se încolăceşte în fotoliu. El rămâne drept pe taburet. Aerul dintre el şi Shay e schimbat, atomii sunt plini de noi posibilităţi. Ştie – cumva – că amândoi şi-au închipuit că se sărută. El şi-a închipuit că îşi înclină capul într-o parte şi se apleacă spre ea. Buzele li se ating. Se gândeşte la aerul dintre el şi Mahira în acea după-amiază, la prezenţa scânteietoare a fratelui său, la pierderea a ceea ce a fost.

Profesorul de ştiinţe al lui Edward le-a spus de curând la clasă despre Large Hadron Collider{23} din Elveţia, cea mai mare maşinărie construită vreodată. Investighează diferite teorii ale fizicii particulelor, a zis profesorul. Oamenii de ştiinţă cred că sunt pe punctul să afle ce se întâmplă în aer, între doi oameni. De ce unii oameni ne par respingători şi alţii ne atrag, şi toate posibilităţile graduale. Aerul dintre noi nu e un spaţiu gol.

Întregul trup al lui Edward e conştient de trupul lui Shay, aflat la câţiva centimetri de al său. Nu încearcă să-şi caute o poziţie confortabilă; are de gând să stea treaz până la sosirea unchiului său.

Priveşte în întuneric şi se pomeneşte reluând în gând vizita la magazinul alimentar. Suferinţa pricinuită de pierderea fratelui său este mai puternică la sfârşitul acestei zile, lucru pe care nu îl crezuse posibil, însă lui Edward îi era, de obicei, dor de Jordan numai pentru sine. Fusese întotdeauna vorba despre pierderea cumplită pe care o suferise el. Acum jeleşte şi ceea ce a pierdut fratele său. Jordan nu va mai sta niciodată aşa de aproape de o fată, simţind furnicături în tot trupul.

Când John deschide uşa garajului, cerul e tivit cu purpură. Se opreşte în prag şi priveşte scena. Adolescentul cu ochii obosiţi şi adolescenta care doarme.

— Bună dimineaţa, spune John, cu o voce prudentă.

— Salut, zice Edward şi se ridică de pe taburet. Nu-ţi face griji, zice. Nu-i nimic rău. Voiam doar să-ţi spun că m-am uitat prin dosarele tale. Le-am găsit din întâmplare. Am deschis şi genţile de voiaj şi am citit scrisorile.

Pe faţa lui John apare surprinderea, şi încă ceva. Teamă, poate?

— Aţi deschis lacătele genţilor?

Apoi:

— Voiam