este pretutindeni în acelaşi timp, încurajând infanteria să se regrupeze în careuri întărite. Furnica se simte obosită. Îmbătrânesc, îşi zice ea în clipa când trage şi îşi ratează ţinta.

Pretutindeni, cruciatele se retrag. Ce s-a ales din străluciţii învingători ai Degetelor? Ce s-a ales din cuceritorii Stupului de aur al albinelor?

Grămezile de furnici ucise cresc necontenit. Nu au mai rămas decât o mie două sute, care sunt convinse că vor cunoaşte la rândul lor cât de curând aceeaşi soartă.

Oare chiar s-a terminat cu ele?

Nu, căci 103 zăreşte ivindu-se în zare un al doilea nor. De data aceasta, este vorba de nişte prieteni: "Marele Corn" s-a întors, aducând după el cea mai terifiantă armată zburătoare.

Scarabeii trec cu un zgomot asurzitor pe deasupra combatantelor, urmăriţi de priviri în care admiraţia se amestecă cu spaima. Arată ca nişte demoni ieşiţi de-a dreptul dintr-o Apocalipsă gotică.

Scarabeii se năpustesc înainte, superbi, sclipitori şi zornăind din toate articulaţiile lor lăcuite.

Printre ei sunt minotauri greoi, tritoni, cărăbuşi şi rădaşte cu coarne în formă de cleşte.

La apelul "Marelui Corn" a răspuns elita celor mai surprinzătoare specii de coleoptere.

Aceşti monştri splendizi sunt acoperiţi de ţepi, lănci, coarne, ace, plăci blindate, scuturi şi gheare. Elitrele le sunt colorate ca nişte blazoane, unele semănând cu nişte măşti rozalii şi negre desenate pe spate, în timp ce altele înfăţişează motive mai abstracte ori pete roşii, portocalii, verzi sau de un albastru fluorescent.

Nici un făurar nu s-ar pricepe să sculpteze asemenea armuri. Coifurile le dau o înfăţişare de prinţi viteji, iviţi dintr-un Ev Mediu legendar.

Conduse de "Marele Corn", cele douăzeci de coleoptere operează un viraj, apoi se aliniază şi atacă grupurile cele mai compacte de soldaţi-termite.

103 nu a mai văzut niciodată ceva atât de spectaculos.

În rândurile termitelor se răspândeşte stupoarea. Cleiul lor nu are nici un efect asupra acestei noi armate. Proiectilele lichide alunecă pe cuirasele masive şi le cad înapoi în cap.

Termitele încep să bată în retragere.

"Marele Corn" aterizează lângă 103.

Urcă! o îndeamnă el.

Şi decolează din nou.

Pe sub labele bidiviului, câmpul de luptă alunecă aidoma unei benzi transportoare învolburate.

103 preia comanda armatei şi porneşte în urmărirea fugarilor. De pe maşina ei zburătoare, furnica îşi reglează tirurile de acid cu o precizie care o face să nimerească de fiecare dată.

Foc! strigă ea cât o ţin antenele. Foc!

Furnicile trag necontenit cu acid, fără să se oprească din goană.

 

 

 

131. FEROMON STRATEGIE MILITARĂ

 

Feromon mnezic nr. 61

Tema: Strategie militară

Data salivării: a 44-a a zi a anului 100 000 667

Orice strategie militară urmăreşte înainte de toate dezechilibrarea adversarului.

Din instinct, acesta din urmă încearcă să compenseze dezechilibrul exercităndu-şi forţa într-un sens contrar impulsului.

În momentul acela, în loc de a-l bloca, trebuie ca, dimpotrivă, să i se amplifice mişcarea până când adversarul este luat de propriul lui elan şi aruncat cât mai departe.

Pentru un interval foarte scurt, adversarul devine deosebit de vulnerabil. Acesta este momentul propice pentru a-l termina. Dacă intervalul respectiv este lăsat să se piardă, totul va trebui luat de la capăt, iar duşmanul va fi de această dată mult mai prudent.

 

 

 

132. RĂZBOI

 

Foc!

Mai multe valuri de siluete negre aleargă printre rafalele dense de mitralieră.

Carcasele vehiculelor celor învinşi fumegă. Soldaţii se îngroapă în pământ ca să nu fie decimaţi. Grupuri de militari se ascund printre dune.

Explozii de grenade. Pârâituri de mitralieră. În depărtare, sonde de petrol în flăcări împrăştie un fum greu şi negru, ascunzând lumina soarelui.

― Închide-l! Ajunge!

― Nu-ţi plac actualităţile? întrebă Méliès, micşorând sonorul televizorului care transmitea actualităţile internaţionale.

― La un moment dat, prostia omenească te oboseşte, spuse Laetitia. Tot nimic?

― Tot nimic.

Tânăra femeie se înveli cu o pătură.

― Atunci, eu o să dorm puţin. Dacă se întâmplă ceva, să mă trezeşti, comisare.

― Mai bine scoală-te de pe acum. Unul din detectoare s-a activat chiar în clipa asta.

Cei doi scrutară ecranele.

― Ceva se mişcă prin cameră.

Aprinseră unul câte unul monitoarele video, dar nu văzură nimic.

― "Ele" sunt aici, vesti Méliès.

― "El" este aici, îl corectă Laetitia. Nu există decât un singur semnal pe ecran.

Méliès destupă o sticlă de apă minerală şi se mai şterse o dată pe subraţe, pentru orice eventualitate, cu un şerveţel ud, dându-se apoi din nou cu parfum ca să evite orice risc.

― Mai miros a sudoare? întrebă el.

― Eşti parfumat ca un "Bebe Cadum".

Continuau să nu vadă nimic, dar acum auzeau ceva ca un râcâit pe duşumea.

Jacques Méliès branşă magnetoscoapele camerelor video care înţesau camera.

― Se apropie de pat.

În faţa camerei amplasate la nivelul covorului apăru botul mustăcios al unui şoarece, pornit în căutare de hrană.

Izbucniră amândoi în râs.

― La urma urmei, furnicile nu sunt singurele animale care vieţuiesc printre oameni, exclamă Laetitia. De data asta, mă culc de-a binelea şi să nu mă trezeşti decât dacă ai să-mi arăţi ceva mai serios.

 

 

 

133. ENCICLOPEDIE

 

ENERGIE: Nu există decât două atitudini atunci când te urci într-un montaigne-russe dintr-un bâlci. Prima: să te aşezi în vagonetul de la urmă şi să închizi ochii. În acest caz, amatorul de senzaţii tari simte o frică imensă. El e nevoit să suporte viteza şi de fiecare dată când întredeschide pleoapele, groaza îi este tot mai mare.

A doua atitudine constă în a alege primul rând de scaune din primul vagonet şi în a ţine ochii larg deschişi, imaginându-ţi că o să-ţi iei zborul şi că o să atingi o viteză tot mai mare. Atunci, amatorul resimte o impresie îmbătătoare de putere. La fel se întâmplă dacă dintr-un megafon izbucneşte, exact când te aştepţi mai puţin, o muzică hard rock, care pare impregnată cu violenţă şi asurzitoare. O suporţi cum poţi, mai mult sau mai puţin. Şi, totuşi, dacă vrei, poţi nu să o suporţi, ci să-i foloseşti energia ca să o absorbi mai bine. Auditoriul este atunci parcă dopat şi de-a dreptul supraîncărcat cu respectiva violenţă muzicală.

Tot ce degajă energie este periculos dacă este suportat numai, şi aducător de foloase dacă e