Avea să mai fie oricum nevoie de încă două sute de morţi ca să poată răzbate la grădinile termitiene.

Moxiluxienelor nu le mai rămâne decât să se predea. Termitele lipsite de ciuperci sunt incapabile să asimileze celuloza şi mor de inaniţie până la ultima ― adulţi, larve şi regină.

Furnicile victorioase le vor masacra oare fără cruţare, aşa cum le e obiceiul?

Nu. Aceste belokaniene sunt realmente uimitoare. În loja regală, 103 îi explică suveranei că roşcatele nu se află în război cu termitele, ci cu Degetele care trăiesc dincolo de fluviu şi că, de altfel, nici nu ar fi atacat Moxiluxunul dacă locuitorii acestuia nu s-ar fi legat primii de ele. Tot ce vrea acum cohorta furnicilor este să-şi petreacă noaptea în termitieră şi să primească sprijinul moxiluxienelor.

136. I-AM PRINS

― Nici vorbă de una ca asta!

Laetitia îşi trase enervată pătura peste cap.

― Nici gând să mă scol, mormăi ea. Sunt sigură că iarăşi e o alarmă falsă.

Méliès o scutură şi mai puternic.

― Dar "ele" sunt aici, aproape că strigă el.

Eurasiatica binevoi să-şi dea la o parte cuvertura şi să-şi deschidă un ochi mov înceţoşat de somn. Pe toate ecranele de control se vedeau înaintând sute de furnici. Laetitia sări în picioare şi manevră imaginea până ce pseudoprofesorul Takagumi apăru limpede, cu trupul scuturat de spasme.

― Sunt pe cale să-l fărâmiţeze pe dinăuntru, suflă Méliès.

O furnică se apropie de peretele fals şi păru că adulmecă cu vârfurile antenelor.

― Miros cumva din nou a sudoare? se nelinişti comisarul.

Laetitia îşi trecu nasul pe la. subsuorile sale.

― Nu, doar a lavandă. N-ai de ce să te temi.

Furnica păru să-i împărtăşească părerea, deoarece se îndepărtă pentru a lua la rândul ei parte la masacrul căruia i se dedau însoţitoarele sale.

Manechinul de plastic vibra, scuturat de asalturile dinăuntru. Apoi convulsiile se domoliră şi cei doi văzură o coloană de furnici ieşind din urechea stângă a păpuşii.

Laetitia Wells îi întinse mâna lui Méliès.

― Bravo. Aveai dreptate, comisare. E de necrezut, dar le-am văzut cu ochii mei pe furnicile care îi asasinează pe fabricanţii de insecticide! Şi, totuşi, încă nu-mi vine să cred!

Ca poliţist adept al tehnicilor celor mai moderne, Méliès instalase în urechea manechinului o. picătură de produs radioactiv, în care era inevitabil să păşească o furnică ce avea să le arate acum drumul de urmat. Manevra reuşise!

Pe ecrane se vedea cum furnicile umblau de jur-împrejurul manechinului, scotocind pretutindeni ca să înlăture orice urmă de la locul crimei.

― Iată cum se explică intervalul de cinci minute în care lipsesc muştele. După ce-şi îndeplinesc nelegiuirea, furnicile îşi adună eventualii răniţi şi tot ce ar mai putea să le trădeze prezenţa. Iar în timpul acesta, muştele nu îndrăznesc să se apropie.

Pe ecrane, furnicile se adunau şi se regrupau într-un şir indian prelung, îndreptându-se spre baie; acolo, urcară până la sifonul chiuvetei şi dispărură înăuntru până la ultima.

Méliès era uluit şi încântat deopotrivă.

― Prin reţeaua de canalizare a oraşului pot să pătrundă oriunde, în orice apartament, şi fără nici un fel de efracţie!

Laetitia nu-i împărtăşea deloc încântarea.

― În ce mă priveşte, există încă prea multe necunoscute, spuse ea. Cum au putut insectele astea să citească ziarul, să găsească o adresă şi, mai ales, de unde ştiau că supravieţuirea lor cerea ca fabricanţii de insecticide să fie ucişi? Nu înţeleg!

― Probabil că pur şi simplu le-am subestimat pe lighioanele astea... Îţi aminteşti? M-ai acuzat că îmi subestimez adversarul. Acum ţi-a venit rândul. Tatăl tău era entomolog şi cu toate acestea tu nu ai reuşit până acum să sesizezi cât de evoluate sunt furnicile. E limpede că sunt în stare să citească ziarul şi să-şi detecteze duşmanul. De-acum am căpătat dovada.

Laetitia refuza să creadă ceea ce văzuse.

― Nu pot, totuşi, să citească! N-ar fi putut să ne ducă de nas de atâta vreme! Îţi imaginezi ce ar însemna asta? Că ele ştiu totul despre noi, dar ne lasă să le considerăm nişte vietăţi neînsemnate pe care le strivim sub picioare!

― Hai să vedem, totuşi, unde se duc.

Poliţistul scoase din toc un contor Geiger sensibil pe distanţe mari. Indicatorul era reglat pe intensitatea radioactivităţii marcajului cu care fusese impregnată una din furnici. Aparatul era format dintr-o antenă şi un ecran pe care clipea un punct verde într-un cerc negru. Punctul verde înainta cu încetineală.

― Nu ne mai rămâne decât s-o urmărim pe şmechera noastră, spuse Méliès.

În stradă, opriră un taxi. Şoferului îi veni destul de greu să priceapă că clienţii săi îi cereau să meargă fără să depăşească 0, 1 kilometri pe oră, adică viteza de deplasare a cetei de asasine.

De obicei, oamenii erau atât de grăbiţi! Poate că ăştia doi nu voiau decât să flirteze în maşina lui? Aruncă o privire în retrovizor. Da' de unde, păreau mult prea ocupaţi să discute, cu ochii pironiţi asupra unui obiect ciudat pe care îl ţineau în mână.

137. ENCICLOPEDIE

CIOCNIRE ÎNTRE CIVILIZAŢII: În secolul al XVI-lea, primii europeni care au debarcat în Japonia au fost nişte exploratori portughezi. Ei au acostat pe o insulă dinspre coasta de vest, unde au fost primiţi cât se poate de civilizat de guvernatorul local. Acesta s-a arătat foarte interesat de tehnologiile noi aduse de "nasurile lungi". Archebuzele i-au plăcut în mod deosebit, şi a dobândit una prin troc, în schimbul unei cantităţi de mătase şi orez.

Guvernatorul i-a poruncit apoi fierarului palatului să copieze minunata armă pe care o achiziţionase, dar acesta s-a dovedit incapabil să închidă chiulasa armei. De fiecare dată, archebuza de fabricaţie japoneză îi exploda în faţă celui ce o manevra. Astfel încât, atunci când portughezii s-au întors, acostând pentru a doua oară, guvernatorul i-a cerut fierarului corăbiei să îl înveţe pe al său cum să sudeze chiulasa pentru ca ea să nu mai explodeze în momentul tragerii.

Japonezii au izbutit apoi să fabrice arme de foc în