de gabarit, eu sunt cel care mă caţăr într-un castan aflat la câţiva metri de borna km 57. Babuinul intră în şanţ, sub un coviltir de vegetaţie, improvizat. Ceva mai departe, colonelul Pascu ţine umbra unui copac.

Începem să aşteptăm. De unde mă aflu, am o imagine panoramică. Nu sunt un pastoral, încă nu visez la căsuţa cu livadă proiectată pentru anii de pensie, dar trebuie să recunosc că-i frumos. Chiar şi ciorile dau bine, mobilează văzduhul şi dacă imaginea despre viaţă nu-ţi bate în bleumarin, amărâtele prind fast: de ce ciocli şi nu gentlemeni puşi la frac?

Arunc o privire spre camuflajul lui Bădoiu. De aici, de la balconul II, îl văd că suge dintr-o sticluţă plată de buzunar. Uite unul pe care nu-l poţi surprinde niciodată nepregătit! Îl apostrofez:

— Iar le troscăi, Babuinule?

Tresare ca nimerit de o ghiulea. Sub coviltirul vegetal, se credea cetăţeanul lui Wells.

— Ai Roentgen în dotare? Cimpanzeule!

— Şase, vine o babană!

E un Mercedes 600 SEL Coupé. Pe măsură ce se apropie, încetineşte atent să nu scape piatra kilometrică.

— Asta-i neamţul, spune Bădoiu.

Parchează în apropierea noastră. Dacă scoatem un singur sunet, am dat-o în bară. Tipul coboară, cercetează din ochi împrejurimile, eu pe el. Curios, de mor! Mi-l imaginam cu totul altfel; mai cu morgă, mai strict, mai distincţie de generaţie obosită, mai Bundestag, mai neapărat haină şi cravată. Nimic din toate astea! E în blugi, atletic, bronzat. În condiţii indiferente, l-aş califica drept un fost sportiv de performanţă care continuă să lucreze în lumea sportului. Un bărbat trecut, se aude în surdină clopoţelul care se pregăteşte să vestească cei şaizeci de ani, dar făţos. Îţi face plăcere să-l priveşti.

Aprinde o ţigară şi se reazemă leneş de Mercedes. Pe degetul mic, poartă o chevalieră. Cu stemă, probabil, date fiind legăturile de rudenie cu statuile din Düsseldorf. Nu ştiu ce o fi în sufletul lui, dar reuşeşte o poză de un calm magnific. Nici cel mai mic semn de nervozitate, trage din ţigară în ritm normal, fără să precipite. Încerc un sentiment de admiraţie şi încep să mă întreb dacă Nina nu-i cumva o mică vicioasă. Helmut e un bărbat care mai poate răpune inimi. Care mai poate fi iubit. Adorat, dacă punem la socoteală şi accesoriile — avere, poziţie socială, castel străbun şi nu de import etc., etc..

Se uită la ceas. Mă uit şi eu. Douăzeci şi treizeci şi cinci. La orizont se iveşte Peugeot-ul cafeniu. Mă nedumereşte strategia lui Săraru. Cea mai elementară tactică îl obliga nu numai să fie primul la întâlnire, ci să vină cu mult înainte, pentru o prospecţie de ultimă oră a zonei. Să surprindă vreo mişcare, vreun aranjament suspect, să se asigure că nu-i filat de Poliţie. Aşi! Jupân Redford soseşte degajat, cu întârziere cochetă, de amantă. Cam la două sute de metri în spate, îi văd pe Ene, Marinaş şi Timofte, oamenii cei mai de încredere din echipa lui Pascu. În mod normal, s-ar fi mobilizat un efectiv mult mai important, dar colonelul evită fanfara, lucrăm în clandestinitate. Coboară din maşină şi se risipesc conform planului lui Pascu; vor face eforturi care frizează magia ca să se apropie neobservaţi de km 57, pe un teren chel ca un genunchi.

Peugeot-ul a oprit la oarecare distanţă de neamţ. Săraru iese. Cei doi se măsoară. Primele clişee se desfăşoară exact ca în filme. De altfel, se pretinde că la Hollywood, marii sfetnici ai producţiilor de gen, consultanţi le-ar zice la Buftea, sunt gangsteri sadea. Fac câţiva paşi unul spre celălalt. Săraru — golanul arată bine de tot! — deschide dialogul:

— Mă grăbesc, domnule Helmut.

Impasibil, neamţul întinde mâna prin portiera deschisă şi scoate o servietă. O ridică ostentativ, rosteşte scurt:

— Nina.

Săraru face un semn peste umăr. Coboară gorila şi după ea, Nina. E diafană ca un porţelan de Saxa şi înduioşătoare ca o icoană pravoslavnică, rămasă de la ţari. Helmut o priveşte scurt, cu aceeaşi expresie de statuie. Avansează cu paşi prudenţi. Săraru pare mai grăbit. Nina se află imediat în spatele lui. Simte în coastă revolverul gorilei.

Eu, inima. Îmi spun că suntem şase contra doi, nu se poate să ratăm. Pascu a intuit bine, banda nu mai are oameni. La o afacere ca asta, trebuia să participe măcar trei inşi, plus şoferul.

Chiar şi despre gorilă îmi închipui că-i o achiziţie de ultimă oră. Prea nu s-a văzut până acum şi nu-i dintre ăia care trec neobservaţi. Îl depăşeşte pe Babuin în înălţime şi număr de tone, ca deplasament.

Îi mai despart câţiva paşi. Mi-e gura uscată de emoţie, degetul vibrează de încordare pe trăgaci. Amurgul şi-a schimbat ciorapii purpurii. Sunt albaştri, dar încă străvezii... Un fluierat scurt. Semnalul colonelului.

Apăs pe trăgaci. Am nimerit la fix, revolverul sare din mâna gorilei. Începe halimaua. Greu de descris ca participant activ. Cel mult, crâmpeie... Sar din stejar, Babuinul ţâşneşte din şanţ şi se aruncă asupra gorilei. Tipul a scăpat neatins, a pierdut doar scula. Se apropie în goană Ene, Timofte şi Marinaş. Helmut s-a repezit la Nina. Colonelul strigă:

— Săraru! Aruncă arma, sunteţi prinşi!

Redford nu-i prost. A ajuns la Nina înaintea lui Helmut. E din nou prizonieră şi scut, cu arma lui Săraru lipită de tâmplă. Helmut face un pas înainte. E şi el înarmat. Săraru avertizează:

— Neamţule, nu fi imbecil! Ti-o găuresc imediat!

Se retrage cu spatele spre maşină. Babuinul are de furcă. Huiduma nu-i doar malac, tonele de muşchi sunt şcolite, fiecare centimetru lucrat. Nu poate interveni nimeni. Asta-i kickboxingul! Schimbul de buşituri, încleştările sălbatice, dialogul de lovituri zdrobitoare se desfăşoară într-o succesiune fulgerătoare. Se prăbuşesc, zboară prin aer, se redresează, se prind iară, reuşesc să se elibereze. Timofte ţopăie cu măciuca în jurul lor, ca un arbitru. Pândeşte un fragment de secundă să poată arde bila gorilei. Ene şi Marinaş au trecut în spatele lui Săraru. Îi dezafectează Peu-geot-ul. Bună idee!

Pascu şi Helmut avansează prudent, pe măsură ce Săraru se retrage, urlând:

— Staţi pe loc! Încă un pas şi trag!

Nina, strangulată de braţul lui, ne priveşte fix, înnebunită de groază. Pascu abordează un ton ferm şi liniştit:

— Dă-i drumul. Nu mai ai nici o şansă.