Îţi place sau nu, este legătura noastră cea mai apropiată cu sursă până în ziua în care îl vom convinge pe tipul căruia îi spui Goethe să-şi schimbe tactica şi să trateze direct cu noi. Dacă vom reuşi. Mă îndoiesc. Da, da, foarte puţin probabil.

Sheriton se întoarse şi se duse în partea cealaltă a cercului.

— Eşti stâlpul afacerii, domnule Brown. Dumneata eşti omul. Eşti afacerea. Dar în ce măsură? În măsură mai mică, în măsură mai mare? Sau în întregime? Dumneata eşti scriitorul scenariului, interpretul său, producătorul sau regizorul? Sau nu eşti decât un figurant, aşa cum pretinzi, martorul inocent pe care noi toţi trebuie să-l descoperim?

Domnul Sheriton oftă ca şi cum încercarea era prea grea pentru sensibilitatea sa.

— Domnule Brown, ai vreo amantă permanentă în momentul de faţă? Sau regulezi ce găseşti?

Ned n-apucă să se scoale în picioare, că Barley deja îi răspunsese. Totuşi, tonul vocii lui n-avea nimic coroziv, nici măcar ostil, de parcă n-ar fi dorit să strice atmosfera bună care domnea printre noi toţi.

— Dar tu, haiosule, cum stai? Doamna Haggarty se achită de datoriile ei conjugale sau eşti nevoit să-ţi reiei obiceiurile din tinereţe?

Sheriton nu-i dădu atenţie.

— Domnule Brown, Picasso-ul dumitale este cumpărat, nu al meu. Washingtonul nu agreează să-şi vadă valorile sigure frecventând barurile pentru celibatari. Trebuie să jucăm un joc deschis, foarte cinstit. Fără reticenţe englezeşti, fără persiflări de şcoală veche. Ne-am mai lăsat înşelaţi cândva, dar nu ne vom mai lăsa niciodată, niciodată, păcăliţi.

Această observaţie, cred, îl viza pe Bob, care, din nou, îşi contempla mâinile cu capul plecat.

— Domnul Brown nu bântuie prin barurile pentru celibatari, interveni sec Ned, iar materialul nu-i aparţine, ci este al lui Goethe. Nu văd de ce viaţa sa particulară ar avea cât de cât de-a face cu această problemă.

„Ţine-ţi gândurile pentru tine”, îmi spusese Clive. Ochii săi repetau acum acest mesaj pentru Ned.

— Hai, Ned, protestă Sheriton. Astăzi, la Washington, trebuie să fii căsătorit sau să te naşti din nou înainte de a te urca într-un nenorocit de autobuz. Ce te face să te duci în Rusia la fiecare cinci minute, domnule Brown? Îţi cumperi proprietăţi acolo?

Barley zâmbea în continuare, dar cu mai puţină amabilitate. Sheriton începuse să-l enerveze, ceea ce era exact intenţia acestuia.

— Ca să-ţi spun drept, bătrâne, acesta este un rol pe care l-am moştenit. Bătrânul meu tată a preferat întotdeauna Uniunea Sovietică Statelor Unite şi a dat de o mulţime de necazuri publicându-i cărţile. Aparţinea Societăţii Fabian. Un fel de New Deal. Dacă ar fi fost unul de-ai voştri, ar fi fost pus pe lista neagră.

— Ar fi fost demascat, prăjit şi imortalizat. I-am citit dosarul. Este îngrozitor. Spune-ne mai multe despre el, domnule Brown. Ce ţi-a mai lăsat moştenire?

— Dar ce naiba contează? strigă Ned.

Avea dreptate. Problema tatălui excentric al lui Barley făcuse vâlvă şi apoi fusese abandonată ca lipsită de interes de către Etajul XII, cu mult timp în urmă. Dar se pare că nu de către Agenţie. Cel puţin nu acum.

— În anii ’30, nu mă-ndoiesc că ştiţi acest lucru, continuă Barley pe un ton ceva mai calm, a fondat un Club al Cărţii Sovietice. N-a durat mult, dar, în sfârşit, a încercat. Iar în timpul războiului, când reuşea să găsească hârtie, publica propaganda prosovietică, în marea ei majoritate glorificându-l pe Stalin.

— Ce-a făcut după război? Şi-a petrecut sfârşiturile de săptămână acolo, ajutându-i să construiască Zidul Berlinului?

— A avut speranţele lui, dar a trebuit să şi le reprime, replică Barley după câteva momente de gândire. Simţul său contemplativ câştigase. Ar fi putut să le ierte multe ruşilor, dar nu Teroarea. Nici lagărele, şi nici deportările. I-au frânt inima.

— I-ar fi frânt inima dacă sovieticii ar fi adoptat metode mai puţin violente?

— Nu cred. Presupun că ar fi murit fericit.

Sheriton îşi şterse palmele cu batista şi, ca un Oliver Twist supraponderal, îşi duse ceaşca de cafea cu ambele mâini către masa cu băuturi, deşurubă termosul şi se uită în el trist înainte de a-şi mai turna o ceaşcă.

— Ghindă, se plânse el. Strâng ghinda, o macin şi fac cafea. Aşa-i aici, la noi. Lângă Bob era un scaun gol. Sheriton se aşeză oftând. Domnule Brown, îmi permiţi să-ţi explic puţin cum stau lucrurile? În zilele noastre, nu mai e timp să fie judecat fiecare membru al marii familii umane după calităţile sale. OK? Aşa că oricine care este un cineva are un dosar. Iată-l pe-al dumitale. Tatăl a fost simpatizant comunist, decepţionat mai târziu. În cei opt ani de la moartea sa, ai făcut nu mai puţin de şase vizite în Uniunea Sovietică. Le-ai vândut sovieticilor, dacă numărăm foarte exact, patru cărţi mizerabile din propriul catalog editorial şi le-ai publicat, pentru a fi tot atât de exacţi, trei cărţi de-ale lor: două romane moderne lamentabile, care au fost un eşec şi o aiureală despre acupunctură, din care ai vândut optsprezece exemplare. Eşti în pragul falimentului, dar, potrivit calculelor noastre, cheltuielile pentru aceste călătorii în URSS se ridică la 12.000 de lire, iar încasările dumitale nu depăşesc 1.900 de lire. Eşti divorţat, fără obligaţii şi ai absolvit o şcoală particulară britanică. Torni băutură în tine ca-ntr-un butoi fără fund şi îţi alegi din lumea jazzului prietenii, care au o reputaţie ce l-ar face pe Benedict Arnold să pară Shirley Temple. Văzut de la Washington, eşti un dezmăţat. Văzut de aici, eşti un tip încântător. Cum voi putea eu explica acest lucru viitorului subcomitet al Congresului, format dintr-o bandă de maimuţe puritane, care şi-au băgat în cap să pună la stâlpul infamiei documentele lui Goethe pentru că acestea periclitează Fortăreaţa Americă?

— De ce o periclitează? spuse Barley.

Calmul său păru să surprindă pe toată lumea, în special pe Sheriton, care, până atunci, i se adresase lui Barley peste umăr, explicându-i dilema sa cu o atitudine vag compătimitoare. Acum se îndreptă în scaun şi se uită drept în ochii lui Barley, apostrofându-l cu o ironie nedisimulată.

— Ce aţi spus, domnule Brown?

— De ce-i sperie documentele lui Goethe? Dacă ruşii nu sunt în stare să tragă cum trebuie, Fortăreaţa America ar trebui să sară în sus de bucurie.

— O, domnule Brown, sărim în sus de bucurie! Suntem în extaz! Nu contează că întreaga