Această ţară nu se aflase niciodată sub o asemenea egidă. De fapt, n-a fost deznaţionalizată. Numele arabe se păstrează pînă în epoci tîrzii, deşi uneori celui indigen i se asociază, tocmai ca în Siria (p. 255), unul romano-elen; de exemplu, un şeic se numeşte „Adrianos sau Soaidos, fiul lui Malechos”. Nici cultul indigen nu se modifică; ce-i drept, zeitatea principală a nabateilor, Dusaris, este comparată cu Dionysos, dar venerată întotdeauna sub numele lui local şi pînă tîrziu locuitorii Bostrei au sărbătorit Dusariile în onoarea sa. În provincia Arabia au fost construite temple şi au fost aduse sacrificii în acelaşi mod lui Aumu sau Helios, lui Vasaeathu, Theandritos, Ethaos. La fel se păstrează triburile şi organizarea de trib; inscripţiile numesc şirurile de φυλαί cu nume indigen şi deseori filarci sau etnarci. Însă civilizarea şi elenizarea nu puteau fi oprite de cutumele locale. Dacă pe teritoriul statului nabateilor nu s-a găsit nici un monument grecesc din epoca anterioară lui Traian, din epoca ulterioară acestuia nu datează în schimb nici unul în limba naţională; după toate aparenţele, guvernul imperial a suprimat folosirea scrierii aramaice imediat după încorporare, deşi limba autohtonă trebuie să se fi menţinut, ceea ce, în afara numelor proprii, este dovedit şi de „tălmaciul perceptorilor”.

Ameliorarea agriculturii nu este atestată de autori demni de încredere; dar dacă pe toate pantele orientale şi meridionale ale lui Haurân, din vîrful munţilor pînă în deşert, pietrele presărate pe întinderea acestei regiuni vulcanice erau adunate în grămezi sau stivuite în şiruri lungi, cîştigîndu-se astfel cele mai bune ogoare, putem recunoaşte aici spiritul unicei autorităţi care a guvernat acest ţinut aşa cum putea şi trebuia să fie guvernat. În regiunea Ledjâ, un platou de lavă lung de 13 ore de mers şi lat de cca 9 ore, astăzi aproape nelocuit, între torenţii de lavă creşteau odinioară viţă-de-vie şi smochini; regiunea era străbătută de drumul roman care lega Bostra de Damasc. În Ledjâ şi în jurul ei se pot număra ruinele a 12 localităţi mai mari şi a 39 mai mici. Este dovedit că acelaşi guvernator care a instituit provincia Arabia a ordonat şi construirea grandiosului apeduct care ducea apa din munţii Haurân în cîmpie, la Kanatha (Kerak); în apropiere, la Arrha (Rahâ), se găseşte unul asemănător, ambele fiind construcţii ale lui Traian care pot fi alăturate portului de la Ostia şi forului din Roma. Însăşi alegerea capitalei noii provincii vorbeşte despre înflorirea relaţiilor comerciale. Bostra a existat încă sub guvernarea nabateeană şi aici s-a găsit o inscripţie a regelui Malichu; dar importanţa sa militară şi comercială debutează cu începerea guvernării romane directe. „Dintre toate oraşele Siriei orientale” – ne spune Wetzstein – „Bostra se bucură de poziţia cea mai avantajată; chiar Damascul, care îşi datorează măreţia abundenţei în apă şi poziţiei sale protejate de Trachonul oriental, va eclipsa Bostra doar sub o guvernare slabă, în timp ce cea din urmă trebuie să ajungă, în cîteva decenii, sub o guvernare puternică şi înţeleaptă, la o înflorire fabuloasă. Este marea piaţă pentru deşertul sirian; munţii înalţi ai Arabiei şi Peraea, dar şi lungile rînduri ale dughenelor sale de piatră atestă, chiar şi în pustietatea actuală, realitatea unei grandori trecute şi posibilitatea înălţării viitoare”. Urmele drumului roman care ducea de aici, prin Salchat şi Ezrak, la Golful Persic arată că Bostra mijlocea alături de Petra şi Palmyra comerţul între Orient şi Marea Mediterană. Constituţia elenă a acestui oraş datează probabil încă din timpul domniei lui Traian; de atunci, cel puţin, el se numeşte „Noua Bostră Traiană”; monedele greceşti apar în vremea lui Pius, iar mai tîrziu, în urma acordării dreptului de colonie din partea lui Alexander, inscripţionarea acestora s-a făcut în latină. Petra a primit, de asemenea, încă sub Hadrian, constituţia urbană greacă, dreptul urban fiind acordat ulterior şi altor localităţi; însă în această ţară a arabilor au prevalat pînă tîrziu tribul şi aşezarea tribală.

În jumătatea de mileniu scursă între Traian şi Mahomed, amestecul elementelor naţionale şi greceşti a generat în acest ţinut o civilizaţie particulară. În acest caz, avem o imagine mai completă decît cu privire la alte forme ale lumii antice, întrucît aşezarea de la Petra, dăltuită în mare parte în stîncă, şi edificiile din Haurân, construite în întregime din piatră din cauza lipsei lemnului – relativ puţin deteriorate de către stăpînirea beduinilor reinstalaţi odată cu islamul în vechile lor „ne-drepturi” – s-au păstrat în bună parte pînă astăzi, elucidînd măiestria artistică şi felul de viaţă din aceste timpuri. În componentele sale originare, templul lui Baalsamin de la Kanatha, amintit mai sus, construit, cu siguranţă, în timpul lui Herodes, vădeşte o deosebire netă faţă de arhitectura greacă, iar prin concepţia arhitectonică, analogii remarcabile cu planul templului construit de acelaşi rege al Ierusalimului: bineînţeles, imaginile suprimate la acesta din urmă nu lipsesc la cel dintîi. Structuri similare au fost sesizate şi la monumentele descoperite la Petra. Lucrurile au evoluat însă. Dacă sub stăpînii evrei şi nabatei cultura s-a desprins încet de influenţele Orientului, cantonarea legiunii la Bostra pare să marcheze începutul unei noi ere pentru aceste ţinuturi. „Prin aceasta” – ne spune un excelent observator francez, Melchior de Vogué – „activitatea edilitară a primit un imbold care nu a mai contenit. Pretutindeni se ridicară case, palate, terme, temple, teatre, apeducte, arcuri de triumf; în cîţiva ani răsăriră ca din nimic oraşe, cu planul ordonat, cu colonade simetrice, caracteristice pentru urbiile fără trecut, în epoca imperială, o constantă inevitabilă pentru această parte a Siriei”. Pantele estice şi sudice din Haurân adăpostesc cam 300 de asemenea sate şi oraşe pustii, în timp ce astăzi există acolo doar cinci localităţi noi; unele din prima categorie, de exemplu Bûsân, numără pînă la 800 de case cu unu sau două etaje, construite, fără excepţie, din bazalt, cu ziduri bine amplasate, din blocuri fasonate nelegate cu ciment, uşi în general ornamentate, deseori cu inscripţii, tavanul plan format din grinzi de